10.3.12

Me Jane, you Tarzania? (I)



După scurta, dar memorabila excursie în Kenya, nu m-aș fi gândit în ruptul capului că voi ajunge din nou, atât de curând, pe meleaguri africare. Mult timp n-am avut însă la dispoziție pentru a mă minuna de ce mi se întâmplă, așa încât - aproape de aterizarea în Dar Es Salaam - m-am trezit întrebându-mă care dintre insulițele înconjurate de ape turcoaz și puțin adânci peste care treceam în zbor zgâlțâit era, oare, Zanzibar. Curiozitatea mi-a rămas nesatisfăcută, dar chiar și faptul că eram acolo, deasupra Tanzaniei, și mă puteam întreba una ca asta era mare lucru, drept pentru care n-am zăbovit prea mult asupra gândului. Până să mă dezmeticesc bine după zborul puțin cam prea matinal, lăsasem în urmă, undeva deasupra noastră, grămăjoarele crețe de nori cumulus mai albi decat albul însuși și ne opinteam hotărât înspre sol.



Câteva hurducături urmate de binecunoscutele zgomote din apropierea aterizării, apoi o ultimă sforțare și avionul s-a înfipt cu precizie în pistă de unde s-a îndreptat grăbit către locul de parcare, lăsându-mi doar suficient răgaz pentru a silabisi numele aeroportului, Julius Nyerere, denumit astfel în onoarea primului președinte al Tanganyikăi și ulterior, după unirea acesteia cu Zanzibar, al Tanzaniei. Numele și figura președintelui aveam să le întâlnesc curând pe bancnota de 1000 șilingi, de altfel singura imprimată cu un chip uman, celelalte purtând fiecare imaginea unuia dintre faimoșii "Big Four", cele patru animale cu care se mândrește Africa: bivolul, rinocerul, leul și elefantul.



Al doilea lucru pe care l-am observat pe aeroport a fost adunătura de nori negricioși și bine conturați care se profilau amenințător deasupra capetelor noastre, din care în scurt timp stropi mititei au și prins a se prelinge fără convingere peste oraș. Din fericire ploaia stătuse deja când am ajuns la hotel iar soarele strălucea din nou de parcă nici n-ar fi făcut vreodată altceva.



În drum spre hotel am regăsit cu încântare copacii și vegetația bogată cu care ne întâmpinase și Kenya la precedenta vizită africană și am tras cu nesaț în piept aerul curat de care Doha ne cam privase în ultima perioadă. Încet, treptat, pentru a nu ne supune ochii unui efort prea mare și brusc după monotonia coloristică a deșertului, nuanțe tot mai puternice au invadat peisajul...






Am lăsat în spate o clădire țanțoșă cu mustață deasă, frumos îngrijită, de copaci cu aspect de brad dar structură foioasă, o piață stradală cu mărfuri înghesuite sub prelate albastre, ciufulite de ușoara adiere de vânt, tarabe improvizate aciuate sub pavăza umbreluțelor decolorate de soare, maiestuosul hotel Kilimanjaro a cărui înălțime - ce-i drept, impunătoare - era totuși departe de a rivaliza cu cea a faimosului vulcan omonim, Consiliul Britanic precum și o clădire neidentificată al cărei gard împodobit cu graffiti țipătoare sărea în ochi mult înaintea clădirii propriu-zise, am făcut un scurt popas la hotel unde ne-am răcorit gâtlejul însetat cu o sticlă de apă minerală Kilimanjaro și am descoperit amuzați pliculețele de ceai Kilimanjaro, dar și o sticluță cu aspect de piele de leopard și conținut necunoscut, apoi, după un mic ocol pe la recepție pentru a expedia deja tradiționala carte poștală celor de acasă, am tocmit în grabă un șofer și am pornit să cercetăm împrejurimile înainte de lăsarea serii.













24 comentarii:

  1. Interesanta experienta africana, stau p'aproapte pentru episoadele urmatoare! :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Super!!!
    Eu sunt curioasa ce e in sticluta aceea???

    RăspundețiȘtergere
  3. @Vulpita: Intr-o prima faza va mai fi doar un episod, apoi purced la a detalia :-)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Alicee: Mersi! Habar nu am, probabil ceva alcool judecand dupa dimensiunile reduse. N-am deschis-o, m-a atras forma, nu continutul :-P

    RăspundețiȘtergere
  5. Tu vorbesti serios? Mai trimiti carti postale acasa? Eu nici n-am mai vazut ilustrate scrise si cu timbru lipit pe ele si nici n-am mai primit de nu stiu cate zeci de ani.
    Dar probabil ca telefonul e scump de acolo.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Carmen: Multumesc frumos, la fel! :-)

    RăspundețiȘtergere
  7. @Ioana Muresan: Ma mir ca n-ai mai vazut, sunt pline magazinele de suveniruri de carti postale, dovada ca lumea inca le trimite...

    Trimit carti postale acasa din absolut fiecare loc in care ajung. Si nu pentru ca telefonul ar fi scump ci pentru ca mi se pare un gest foarte dragut si efortul depus ceva mai mare decat acela de a apasa pe un buton, unde mai pui ca se pastreaza peste ani, ceea ce nu se poate spune despre apeluri :-)

    RăspundețiȘtergere
  8. Foarte interesant si foarte scurt. Sper sa vina continuarea cat mai repede.
    Ps: si eu trimit carti postale

    RăspundețiȘtergere
  9. Ioana ,
    vezi cum este viata asta : unii viseaza prea mult , fara sa li se intample nimic in realitate ...iar altii nici macar nu viseaza pe acolo pe unde-i vor purta pasii fara sa stie nimic despre propria lor soarta ! C'est la vie !

    RăspundețiȘtergere
  10. @Bubule: Stai asa ca... va urma :-) Ma bucur ca iti place subiectul ales!

    RăspundețiȘtergere
  11. @Monica: Scurta a fost si excursia, ceea ce nu se poate spune despre experienta in sine :-P Pun si partea a doua indata ce reusesc sa o scriu...

    RăspundețiȘtergere
  12. @Radu: Si totusi, n-as zice ca este doar mana sortii la mijloc, uneori trebuie sa mai faci si sacrificii ca sa iti poti indeplini visele.

    RăspundețiȘtergere
  13. Sa mai si sacrifici ...da , dar nu sa te si sacrifici ...nu ? :) ))))

    RăspundețiȘtergere
  14. Si eu care credeam ca am ramas ultimul om de pe planeta care mai trimite carti postale ;)
    Ai dreptate, ca sa obtinem anumite lucruri - cele care conteaza cu adevarat pentru fiecare - trebuie sa facem si sacrificii. Tocmai de aceea ne bucuram asa de mult cand le obtinem. Frumoasa expeditie.

    RăspundețiȘtergere
  15. @Radu: :-))) Mda, desiii... numai cand ma gandesc la zbor si la cate zgaltaituri am incasat, as putea spune ca m-am sacrificat incasandu-le eu in locul altora :-D

    RăspundețiȘtergere
  16. Exact, Mira, foarte frumos ai sintetizat. Si nu, nu esti ultimul om de pe planeta, in afara de noi doua si Monica mi-au mai scris si pe FB cativa care au acelasi obicei. So... keep up the good work! :-P

    RăspundețiȘtergere
  17. Am inteles:) cum spui tu atunci!...am raspuns la comentariu:P
    O saptamana minunata!
    asculta o melodie frumoasa aici

    RăspundețiȘtergere
  18. Imi plac mult astfel de postari, numai bine iti doresc! Imi e greu cu cuvintele de verificare, imi distrug ochii si bucuria...

    RăspundețiȘtergere
  19. Cred ca incet-incet te prinde si pe tine "mal d'Afrique".

    Eu cumpar carti postale, dar le inmanez personal, pentru ca de cele mai multe ori cele trimise prin posta n-au ajuns.

    RăspundețiȘtergere
  20. @ktalinoo: Ma bucur ca ne-am inteles :-)) Mersi!

    RăspundețiȘtergere
  21. @Robert: Multumesc ca ai comentat in ciuda cuvintelor de verificare, ti-am mai scris eu pe undeva ca nu le-as scoate, au si ele rolul lor...

    Ma bucur mult ca ti-a placut articolasul! :-)

    RăspundețiȘtergere
  22. @Apollo: Ohooo, si inca cum! :-)

    Sa stii ca noi am trimis de peste tot, din Canada pana in Africa, India si Singapore, a durat mai mult pana au ajuns unele dintre ele, insa au ajuns...

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe