27.11.10

Aparență și esență în orașul fantomelor: Edinburgh (I)

La fel ca multe alte orașe, și Edinburgh s-a imprimat în conștiința universală prin intermediul unor personalități marcante ce i-au adus faimă în diferite domenii. Ar fi imposibil să înșir toate ilustrele personaje care s-au perindat pe aici de-a lungul timpului, după cum este imposibil ca voi să fi auzit de toate. Cred că e suficient și dacă îi amintesc numai pe Sir Walter Scott, Sir Arthur Conan Doyle și Robert Louis Stevenson, autorii faimoaselor titluri „Rob Roy”, „Ivanhoe”, „Sherlock Holmes”, „Treasure Island” și „The Strange Case of Dr. Jekyll and Mr. Hyde”. Nu degeaba Edinburgh a fost declarat de UNESCO primul oraș al literaturii. Sigur că de Edinburgh se leagă și alte nume celebre: Maria Stuart, Charles Darwin, David Hume, Sir Sean Connery, Tony Blair, J.K. Rowling, ba chiar și Ian Wilmut, primul om de știință care a reușit să cloneze un mamifer (oaia Dolly). Dincolo de toate acestea, cel mai frumos oraș al Scoției atrage cu cântec de cimpoi, aromă de whisky, foșnet de kilturi din tartane în varii culori asociate diverselor clanuri scoțiene și ...cea mai mare densitate de fantome (sau istorii cu fantome) din lume. Însă mai mult decât orice, Edinburgh frapează prin contraste. Care sunt atât de puternice, încât dacă s-ar putea prezenta singur, probabil că orașul ar spune: I suffer from split personality. Mă rog, poate nu ar spune-o chiar așa literar, în dialect scoțian ar suna mai degrabă în felul următor: Ah suffer frae split personality :-D.

Şi cum ar putea măcar îndrăzni oraşul să afirme altceva, când contraargumentele sunt la îndemâna oricui la tot pasul? De la bun început nu are cum să nu îţi sară în ochi faptul că Edinburgh are parte de două peisaje urbane distincte: Oraşul vechi (Old Town) se desfăşoară de-a lungul faimoasei Royal Mile, succesiunea de străzi din care pornesc de-o parte şi de alta străduţe străvechi şi întortocheate, dispuse precum oasele în jurul şirei spinării unui schelet de peşte. Multe dintre aceste străduţe pavate cu piatră – numite de localnici „closes” sau „wynds” – sunt atât de înguste, încât lumina abia pătrunde până la ele, iar dacă întinzi braţele atingi cu uşurinţă ambele ziduri ale clădirilor înalte care le străjuiesc. Nu de puţine ori, subsolul acestor clădiri medievale ascunde pub-uri la fel de vechi, în care îţi poţi pierde urma lejer pentru câteva ore bune în compania unui (?) pahar de Scotch Whisky (whisky scoţian). Pentru cei amatori de modalităţi mai cuminţi de a savura atmosfera istorică şi nu numai, există întotdeauna prăvăliile cu antichităţi, restaurantele şi magazinele de suveniruri, ultimele abundând în variante ieftine alte renumitelor „bagpipes” şi kilturi tipic scoţiene. Asupra oraşului vechi veghează de la o înălţime de ca. 120 m impozanta fortăreaţă medievală Edinburgh Castle, construită pe Castle Rock, formaţiunea de bazalt negru sub formă de „dop” care sigilează gura unui vulcan stins. De cealaltă parte, oraşul modern (New Town) se mândreşte cu frumoasa sa arhitectură georgiană, cu principala arteră comercială Princes Street, cu bulevarde late şi mari centre comerciale, cu case elegante, spaţii verzi şi pieţe largi şi luminoase în inima cărora se înalţă statui şi monumente închinate unor scoţieni de vază (unul dintre cele mai importante fiind Scott Monument, dedicat desigur memoriei lui Sir Walter Scott). Şi când spun de cealaltă parte nu greşesc câtuşi de puţin, pentru că oraşul nou chiar se găseşte de cealaltă parte a unei văi (Waverley Valley), cele două jumătăţi ale oraşului Edinburgh fiind reunite de viaductul North Bridge şi dealul artificial The Mound. Astfel, „prăpastia” evidentă dintre ele nu are cum să scape nici celui mai neantrenat ochi.

Înainte de a vă da orice alte amănunte, trebuie să vă spun că pentru a vă face o idee despre Edinburgh aveţi nevoie măcar de vreo 2 zile. Dacă vreţi să vă familiarizaţi mai bine cu oraşul şi poveştile care circulă în legătură cu acesta, puteţi să mai adăugaţi vreo 2-3 zile.  În general distanţele sunt mici în Edinburgh, astfel încât pot fi lesne parcurse pe jos. Cu riscul de a nu fi deloc originală, am să vă sfătuiesc să începeţi plimbarea voastră prin oraş cu Edinburgh Castle: în primul rând pentru că priveliştea de sus de la cetate, dincolo de a fi doar magnifică, vă va ajuta să localizaţi mai uşor principalele obiective; în al doilea rând pentru că s-ar putea să petreceţi acolo mai mult timp decât aveaţi impresia. Veţi avea ocazia să vizitaţi aici, printre altele, National War Museum of Scotland, St. Margaret’s Chapel – cea mai veche clădire din castel şi din Edinburgh, datând din secolul 12, Royal Palace cu apartamentele regale, închisorile de război, Scottish National War Memorial – iniţial o biserică medievală, ulterior închinat memoriei soldaţilor morţi în Primul Război Mondial, veţi descoperi un petic de pământ care serveşte drept cimitir pentru câinii credincioşi ai soldaţilor şi veţi afla istoria impresionantului tun medieval de asediu de 6 tone (!) Mons Meg. Aparent ameninţătoare şi ostilă, cetatea reuşeşte totuşi să creeze o atmosferă primitoare şi să te farmece. La poalele ei se află Edinburgh Castle Gardens, locul ideal pentru un popas în orice moment şi paradis al veveriţelor sure. Nu mă las până nu vă spun şi că pe hărţile antice ale oraşului vechi, Edinburgh Castle era pe post de cap al peştelui de care vă povesteam mai înainte.

Tot în Old Town veţi găsi (cel puţin) două biserici în stil gotic care vă vor atrage atenţia în mod deosebit: una datorită turlei specific scoţiene în formă de coroană, cealaltă pentru că… ei bine, pentru că nu multe locuri, lucruri sau povestiri din Edinburgh ilustrează la fel de bine contrastul dintre aparenţă şi esenţă. Prima, St. Giles’ Cathedral, a fost construită pentru a-l omagia pe St. Giles, sfântul despre care legenda spune că a devenit patronul infirmilor şi leproşilor (al bolnavilor în general) şi ulterior al oraşului Edinburgh după ce şi-a găsit sfârşitul din cauza rănilor provocate accidental de săgeata unui vânător aflat pe urmele unei ciute. Aşa cum îi şade bine unui sfânt, St. Giles este înfăţişat cel mai adesea protejând o ciută de săgeata care îi străpunge în schimb propriul trup. Cea de-a doua, The Hub, denumită pe vremuri Victoria Hall şi mai târziu Highland Tolbooth St John’s Church, este pur şi simplu o maestră a deghizării. Dacă îi treceţi pragul aşteptându-vă la interiorul obişnuit al unui astfel de lăcaş, s-ar putea să aveţi o ditamai surpriza. Dincolo de uşile „bisericii” vă va întâmpina un culoar lung, mărginit de pereţi în culori de-a dreptul profane: galben ţipător, albastru şi chiar puţintel roz :-) Explicaţia este aceea că, în prezent, The Hub găzduieşte Festivalul Internaţional Edinburgh şi serveşte ca punct de informare cu privire la toate festivalurile din oraş. Înăuntru veţi găsi, printre altele, o cafenea, o casă de bilete şi o sală de concerte cu o capacitate de peste 400 de locuri.

Ar mai fi ele câteva obiective de văzut prin Old Town, dar sunt convinsă că le veţi identifica şi singuri. Orice aţi face şi oricât timp aţi petrece în pub, la shopping sau gonind după sunete de cimpoi prin oraş în speranţa că veţi da până la urmă şi de artistul îmbrăcat tradiţional cu care să vă trageţi în poză în schimbul câtorva bănuţi, daţi o fugă şi la Palace of Hollyroodhouse, reşedinţa oficială a monarhilor în Scoţia. Şi dacă tot sunteţi aici, veţi zări cu siguranţă în apropiere Scottish Parliament, o clădire modernă şi extravagantă cu presupusă temă nautică, proiectată de un arhitect catalan care a murit, bietul, înainte de a-şi vedea opera finalizată. Gurile rele spun că această construcţie umbreşte întrucâtva frumuseţea arhitecturii tradiţionale a celorlalte clădiri din această parte a oraşului.

Privelişti spectaculoase asupra oraşului Edinburgh veţi avea nu doar din Edinburgh Castle, ci şi dacă suiţi cele 287 de trepte ale monumentului închinat lui Sir Walter Scott ori dacă urcaţi pe Calton Hill, unde în plus veţi admira (sau nu) Nelson’s Monument şi National Monument. Treceţi musai pe listă și HMY Britannia, fosta navă regală a reginei Angliei, Elizabeth II. Noi am ajuns în Ocean Terminal dimineaţa, din păcate mult prea devreme pentru a o vizita. Pe drumul către Britannia veţi observa unul dintre lucrurile unice în Edinburgh, şi anume faptul că aici nu restaurantele şi hotelurile au făcut loc băncilor, ci invers (!). Aşadar veţi putea lua liniştiţi prânzul sau cina în interiorul unor foste clădiri de bănci, azi restaurante, precum „The Dome” sau „The Standing Order”, după cum vă veţi putea caza – dacă doriţi – în „Bank Hotel”, fostă clădire bancară transformată în hotel cu pub inclus :-).


Până data viitoare (căci da, povestea merge mai departe, ce-i drept într-o altă direcţie) vă las să vă distraţi cu acest link peste care am dat absolut întâmplator… Spuneţi drept, doar nu credeaţi că mă pricep şi la dialectul scoţian?!










4 comentarii:

  1. E o mare binecuvantare si un mare privilegiu, sa poti calatori, sa descoperi lumi, sa te descoperi pe tine in alte lumi, sa iei lectii de viata dupa fiecare calatorie. Plimbati-va, explorati, descoperiti si incercati sa va lasati hipnotizati de locurile si momentele care vi se intampla in viata!
    ... si nu in ultimul rand, scrii foarte frumos.

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa este, este lucrul care pe mine ma face fericita oricand, in orice conditii si ma consoleaza pentru (aproape) orice!

    Multumesc frumos, ma bucur mult :-)

    Vad ca si tu scrii despre calatorii, bine ca ai trecut pe aici, acum stiu si eu de tine si te voi putea citi :-P

    RăspundețiȘtergere
  3. Ha, uite-aici vreau eu la anul :). Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Liliana: Pai sa faci bine sa mergi. Vezi ca serialul asta are 3 episoade... si mai am un articol cu 10 atractii gratuite in Edinburgh, ma gandesc ca te-ar putea interesa :-P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe