8.9.10

Lumea Mare

De ceva vreme mă găsiți și în Lumea Mare cu articole și poze de prin călătorii. Unii dintre voi cred că știți deja, alții probabil aflați abia acum. Oricum ar fi, sunt foarte fericită că mi-am găsit si eu locșorul în echipă și promit să vă împărtășesc cât mai multe informații interesante, mai ales dintre cele (poate) mai puțin știute, care să vă folosească atunci când veți ajunge la rândul vostru în locurile cu pricina. Și pentru că această colaborare cu Lumea Mare s-a născut din dorința mea de a vă ajuta să descoperiți mai multe detalii dintre acelea care nu se află chiar la îndemâna oricui pe internet sau se află disparate pe zeci și chiar sute de pagini pe care nu (mai) are nimeni răbdare să le citească orice sugestii din partea voastră (de exemplu legate de ce destinații v-ați dori să abordez) sunt binevenite. Evident că nu le știu pe toate, așa că dacă veți avea completări sau altfel de observații, do tell.

Și chiar dacă articolele mele nu ar fi tocmai pe gustul vostru, vă recomand cu căldură să dați oricum o raită prin Lumea Mare cea virtuală, zău că nu se poate să nu găsiți acolo măcar câteva destinații ori povestiri care să vă meargă direct la inimă! Și vă asigur că, față de alte site-uri de profil pe care le-am consultat și eu la un moment dat, articolele de pe Lumea Mare sunt pline de miez, corecte din punct de vedere al dragei limbi române cea mult prea chinuită în ultima vreme, și, mai ales, fără de vorbărie lungă și poante răsuflate!

Și dacă tot suntem la capitolul acesta, vă recomand un super album de călătorii pe care vă promit că o să merite să îl cărați cu chiu cu vai până acasă, nu de alta, dar cântărește vreo 2435443579 kg :-D.



2 comentarii:

  1. Bine ai venit pe LumeaMare, Ioana! Imi cer scuze ptr 'viteza' de reactie.

    RăspundețiȘtergere
  2. multumesc mult :-) stai linistita, eram pe coclauri, oricum :-P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe