Steven Tyler (still) rocks!!!

Am vazut ieri noapte un concert de milioane. Nu mai merg atat de des la concerte cum obisnuiam, mai ales in Romania unde lumea este inca departe de a fi civilizata si nu de putine ori m-am temut pentru siguranta mea, DAR pentru Reamonn si Aerosmith a meritat sa las incolo confortul unei seri normale de vineri. Ambele trupe se numara printre preferatii mei de multa vreme, pe Reamonn i-am mai auzit live acum cativa ani la B'estival (in vara lui 2007 daca nu ma insel), insa pe Aerosmith...niciodata. Am stat nitel in cumpana daca sa merg sau nu, in general ma supara ca toti greii muzicii internationale ajung la noi pe ultima suta de metri, cand sunt prea batrani, prea obositi sau pur si simplu depasiti de vremuri (uite, ca sa exemplific, m-am rugat de ai mei cu cerul si cu pamantul sa le cumpar bilete la Bob Dylan si nu au vrut cu niciun chip, le-ar fi placut sa mearga atunci cand erau tineri si cand si el, si ei, inca mai credeau in ideile din cantecele lui...turns out they were right). Initial am decis sa nu merg, din motivul de mai sus si din alte cateva motive care pareau sa ma impiedice oricat as fi incercat sa gasesc o portita pentru a le evita. Dar iata ca, vorba lui Coelho (pe care nu il agreez de nicio culoare, ca sa nu existe dubii), nu stiu cum s-a facut de tot universul a conspirat ca eu sa ajung la acest concert. Motivele de mai sus s-au rezolvat de la sine unul cate unul, am ajuns exact la ora la care Reamonn se pregateau sa urce pe scena, ba mai mult, pentru prima data am avut bilete la cativa (foarte putini chiar) metri de scena. Ironia sortii a facut sa imi uit telefonul mobil acasa, drept pentru care in ciuda pozitionarii perfecte nu am avut cum sa fac nici macar o pozisoara :-(. Ei bine, asta a fost si unicul inconvenient, pentru ca am avut parte de un spectacol de zile mari!!! Am fredonat cu Reamonn "Tonight", "Supergirl" si alte cateva piese pret de vreo ora, apoi m-am scuturat de toata oboseala de peste saptamana cot la cot cu fantasticii, incredibilii, supercalifragilisticii :-) Aerosmith. Si sa nu uitam ca Steven Tyler are 60 de ani, da?! A dansat, cantat si s-a zbenguit "baiatul" pe scena de ma dureau pe mine toate alea doar privindu-l. Ce sa mai, m-a lasat cu gura cascata, n-am avut ce carcoti si pace. Si nici macar n-am simtit cum si-au luat talpasita cele 2 ore, pentru ca ne-au cantat cam toate piesele pe care am fi vrut sa le auzim, in frunte cu "I Don't Want to Miss a Thing", "Crazy", "Cryin'", "Walk This Way" (cea cantata pe vremuri cu Run-D.M.C.), "Love in an Elevator", "Living on the Edge" si "Pink". A fost un show excelent, nu e de mirare ca a costat 600.000 euro.

Am ajuns acasa pe la miezul noptii trecute fix fredonand de mama focului (fara sa fi baut altceva decat apa in timpul concertului, parol!) si entuziasmul nu m-a parasit nici acum. Si nu va pot spune cat ma bucur ca am putut fi de fata la concert ieri noapte, mai ales ca am aflat intre timp ca Aerosmith au fost la un pas de despartire la sfarsitul anului trecut, cine stie cand as mai fi avut ocazia...

Si da, Steve Tyler definitely (still) ROCKS!!!!!!!