10.5.13

Plaje, portocale și constipação sau Prima mea săptămână în Lisabona în 7 lecții simple de portugheză


Una dintre primele probleme cu care te confrunți dacă petreci mai multă vreme în Portugalia este aceea că prea puțini localnici vorbesc engleza la un nivel acceptabil. Sigur, dacă vii aici în vacanță lucrul acesta nu te va deranja din cale afară, în schimb dacă ai planuri să rămâi în zonă o perioadă mai îndelungată n-ar strica să înveți o boabă, două de portugheză, mai ales că de cele mai multe ori primii care-ți vor sări în ajutor vor fi chiar localnicii. Din fericire portugheza nu e doar una dintre limbile romanice pe care tinzi să le înțelegi chiar și fără să le fi studiat vreodată, dar este și a șasea cea mai vorbită limbă de pe glob, așadar de motivație n-ar trebui să duci lipsă. Unde mai pui că demersul s-ar putea solda chiar și cu niscaiva episoade de râs cu gura până la urechi. Ca atunci când, la debutul primei tale săptămâni în Portugalia, afli despre tine lucruri noi și nebănuite, de pildă că Eu não falo português, só falo espanhol. În traducere liberă, Habar nu aveam că știu spaniolă până ce nu m-am apucat să o vorbesc, în loc de portugheză! :-)

1. Sim, não, bom dia, boa tarde, boa noite, muito obrigado/a, bem!

Sau cei șapte ani de acasă, cum ar veni. Dacă sim și não n-ar trebui să-ți dea bătăi de cap, nu același lucru s-ar putea spune despre celelalte. Nu te gândi să spui Obrigado! dacă ești reprezentantă a sexului feminin și nici Obrigada! de ești purtător îndreptățit de pantaloni, altminteri pregătește-te să întâmpini un val de zâmbete ce se vor năpusti asupra ta din toate direcțiile. Dă-i înainte cu bom dia cât e ziulica de lungă și s-ar putea să observi oareșce spâncene ridicate și zâmbete cu subînțeles. Dacă ai puțin noroc, unul dintre localnici te va corecta la un moment dat. Dacă ai și mai mult noroc, un altul care rupe câteva vorbe în engleză îți va explica cu indulgență că bom dia zici mătăluță până la orele 12 și niciun minuțel mai mult, boa tarde în continuare până la căderea serii și boa noite după orele 20 trecute fix. Bem? Bem, să trăiți! Bem, adică bine, nu știu la ce vă gândeați voi!

2. Laranjeira/laranja

Dacă nu știați, Portocalia e chiar țara-mumă a portocalelor (dulci), pe care le găsești în orice supermarket la prețuri modice. Sigur, fructele sunt originare din China, însă în Europa au fost introduse de negustorii portughezi prin secolul XV, fapt care se oglindește până în zilele noastre în denumirea fructelor în limbile persană (porteqâl - پرتقال), arabă (burtuqāl - برتقال), napoletană (purtuall), română (portocală), turcă (portakal) și greacă (πορτοκάλι -  portocâli), uneori același cuvânt sau unul aproape identic fiind folosit pentru a desemna Portugalia (de ex. în persană, arabă). Spre bucuria chinezilor, țări precum Germania, Danemarca, Norvegia, Finlanda și Islanda le-au făcut dreptate, adoptând de la bun început varianta care indică dincolo de orice dubiu proveniența inițială a fructelor: Apfelsine, appelsin, appelsiini, Appelsina (în traducere: măr chinezesc). Musai deci să reții cuvintele laranjeiras (portocali) și laranja (portocală) odată ce ai pășit pe tărâm portughez, te vei izbi de ele - la propriu și figurat - pe toate drumurile!



 
3. Arrendamento, apartamento, mobilado, quarto, cozinha equipada

Ți se pare că e cam mult pentru lecția cu numărul trei? Ne pare rău. Ai intrat în horă, pune mâna și joacă. Și cum nu ții morțiș să joci sub cerul liber, nici măcar într-o țară caldă și însorită cum e Portugalia, e musai să-ți găsești un loc al tău, departe de lumea dezlănțuită și prea multele cuvinte necunoscute care te bombardează din toate direcțiile. Cu cât mai multe pretenții legate de apartamentul pe care dorești să-l închiriezi, cu atât mai multe cuvinte învățate. Ce să mai, super ofertă, câștigi chiar și când pierzi (la negocieri)!

4. Bacalhau com todos

Ei, și după atâta alergătură cu apartamento, e cazul să mai faci și câte o pauză. Și dacă în pauzele cu pricina nu încerci nenumăratele specialități portugheze din pește, îndrăznesc să spun că te-ai deranjat degeaba până în Portugalia. Iei loc așadar la masă într-un restaurant mititel și primitor, saluți ca la carte și apoi indici, sigură pe tine, singurul fel de mâncare despre care (ai impresia că) știi ce înseamnă: Bacalhau. Com todos? te întreabă amabil ospătarul, fericit că nu-l supui supliciului de a vorbi în engleză. Com todos, răspunzi fără să clipești, că doar n-o să recunoști acuma că tocmai ai epuizat toate cuvintele cunoscute în portugheză și habar nu ai ce înseamnă exact com todos. Și apoi petreci următoarele 10-15 minute frământându-te ce - Doamne, iartă-mă! - o vrea să zică cu de toate și dacă nu cumva ar fi fost mai bine să-ți calci totuși pe orgoliu și să întrebi. Eliberarea ia forma unei farfurii aburinde pe care, lângă peștele promis, tronează, cuminți și cumsecade, cartofi fierți, legume și salată. Ahaaaaa, com todos, ce Dumnezeu, era la mintea cocoșului!



5. Aberto / fechado

Dacă-ți planifici vizionările de apartamentos după cum te taie pe tine capul, nu m-ar mira să ai parte de niscaiva surprize nu tocmai plăcute. Să zicem că s-a făcut ora trei după-amiaza și stomacul tău dă semne serioase de neliniște. Ce e de făcut? Vezi punctul 4 de mai sus. Carevasăzicăăăă... bacalhau com todos! Purcezi deci înspre locul faptei, te feliciți că nu ai venit mai devreme "cu turma" pentru că - iată! - localul e aproape gol, apeși pe clanță anticipând gustul cald-sărățel al miraculosului cod și... ce să vezi, fechado! Și nu oricum, ci până pe la 7 seara. Fechado? Sim. A, deci asta însemna fechado, parcă-l mai întâlnisem pe undeva. Nu știu de ce am impresia că portugheza se învață cel mai repede pe stomacul gol...

6. Constipação 

Ei nu, nu vă impacientați, nu e ceea ce pare. Ceea ce mi-aș fi dorit și mie, deși... dacă n-ar fi, nu s-ar povesti și noi cum ne-am mai hlizi?! Pe scurt, imaginează-ți că ajungi din UK în Lisabona, tragi fericită pe tine un tricou cu mânecă scurtă (că doar una e luna aprilie la englezoi și alta e în Portocalia) și dă-i și umblă. Dinspre ocean bate o briză zdravănă, numai bună să te răcorească dacă te-ai încins cam tare. Vorba poetului, te vede azi, te vede mâni, astfel... răceala-i gata. Dacă nu te-a dus capul să azvârli pe tine o țoală mai călduroasă, ia de aici consecințe, ca să ții minte data viitoare. Hai dară la farmacie. La farmacie, stai să vezi că farmacista não falo ingles. Ei hai, că n-o fi așa greu să-i explici cuiva că ești răcită, chiar și prin semne. Gesticulezi o dată, gesticulezi de două ori, arăți către nasul înroșit de atâta suflat, fornăi demonstrativ, arunci și două-trei cuvinte în portugheză, doar-doar o fi mesajul mai ușor de receptat și apoi te oprești, ostenită. Și iată, într-un târziu chipul farmacistei se luminează și femeia zâmbește a înțelegere, declamând triumfător, în plină farmacie: Constipação! Te înroșesti instantaneu și te bălbâi în engleză, sperând că n-a auzit nimeni grozăvia: A, nu, nu, îmi curge nasul, sunt răcită. Nu de medicamentul ăsta am nevoie, dați-mi altul, pentru răceală. Sim, sim, constipação. Ei nu, că începi să te enervezi. Măi femeie, ești grea de cap sau ce? Nu înțelegi că - fonf, fonf - îmi curge nasul? Uite, e roșu, se vede de la cinci poște. Vreau un spray de nas, ceva, ce tot o ții întruna cu constipação? Pe cuvânt ca n-am probleme de-astea, ce Dumnezeu, se poate?! Etc., etc., până ce un martor binevoitor se îndură de tine și te lămurește că da, în portugheză constipação înseamnă răceală, nu te gândi la altceva... Zâmbete ușurate, aaa, carevasăzică așa, a fost o neînțelegere, hahahaha, constipação, înșfaci spray-ul nazal, te întorci pe călcâie și pe-aci ți-e drumul, până nu-ți reține cineva figura roșie mai ceva ca o pătlăgică...  Bem vindo a Lisboa!

7. Vamos para a praia 

Triumf pe toate planurile. Ai rezolvat cu acomodação, ai în fine mult doritul apartamento mobilado com cozinha equipada, știi la ce estação să cobori în funcție de unde dorești să ajungi, ți-ai tratat cu succes constipação(!), ai avut chiar și puțin timp să beneficiezi de redução de primăvară. Ce-ți rămâne de făcut? Un singur lucru, vamos para a praia!!! 

 

  

 




8 comentarii:

  1. Poate daca stiai si u putina spaniola era mai ok, pentru ca cele doua limbi se aseamana foarte mult :)

    RăspundețiȘtergere
  2. A ras mult, Ioana! Articolul e savuros și a picat la țanc pentru că mi-am propus ca până în septembrie, când vin în vacanță acolo, să fiu în stare să conversez decent cu portughezii.
    Prima lecție a fost minunată, mulțumesc! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Kalimera! (ca e 11:51) dupa aia se zice Kalispera! Eh ce sa faci , eu am profitat sa invat nitica greceste desi pe acolo cam toti stiu Engleza ft bine :))

    Eu zic ca cel mai fain e sa inveti limba tarii fix in locul ala.

    Bom dia , deci (11:52) :))

    RăspundețiȘtergere
  4. @Adidasi originali: Portugheza se aseamana mult mai mult cu romana decat cu spaniola. Si bag seama ca nu ai citit articolul, spuneam acolo ca am vorbit spaniola (de care nu eram constienta ca o stiu) in loc de portugheza.

    RăspundețiȘtergere
  5. @Loredana: Cu placere, mai am si altele, insa nu prea am timp sa le astern pe blog. Deocamdata ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. Bom, bom ! Obrigada. M-am distrat, mai vreau...;-)

    RăspundețiȘtergere
  7. @Don Faith: Da, ar cam trebui sa ma apuc sa scriu si continuarea, ce-i drept...

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe