4.3.13

Bird's Eye View over... Macau

Primul lucru care îți sare în ochi după ce ai urcat în Macau Tower este avertismentul afișat pe unul dintre geamurile platformei de observație inferioare: "Caution. Falling people". Cele trei cuvinte, scrise cu majuscule pe fundal galben pentru a-ți capta atenția, îți smulg un surâs și te înfioară deopotrivă pentru că bănuiești, dacă nu cumva știai de la bun început, ce se petrece la etajul superior. Odată ajuns acolo bănuiala ți se confirmă și cu puțin noroc vei urmări în direct rânduri-rânduri de turiști și localnici care se aruncă în cap de pe platforma de bungee cu care macanezii se fălesc în continuare că ar fi situată la cea mai mare înălțime din lume, fapt consemnat la vremea lui în Cartea Recordurilor Guiness, deși o simplă căutare pe Google arată că lucrurile s-au mai schimbat între timp. E drept că nu-i puțin lucru să te arunci în gol nici de la 233 m, asta dacă nu cumva te mulțumești totuși "doar" cu o plimbare în aer liber în jurul turnului pe partea exterioară, neprevăzută cu balustradă, a platformei de observație superioare (skywalk) sau cu o săritură de la îlțime ceva mai potolită decât un bungee jump (skyjump), acestea fiind o parte dintre atracțiile cu care Macau Tower își întâmpină vizitatorii.

Turnul măsoară 338 m de la bază și până la cel mai înalt punct, a fost inspirat de Sky Tower-ul din Auckland și cuprinde aceeași paletă de facilități cu care te întâlnești în turnurile similare de pretutindeni: lift panoramic, cafenele, magazine, un restaurant pe platformă rotativă și un spațiu mai mult decât încăpător pentru conferințe și petreceri private. 

Și deși nu vă pot spune cu certitudine dacă o cădere liberă de 6 secunde mi-ar fi întipărit mai bine în minte detaliile peisajului macanez, un melanj fermecător de zgârie-nori, insulițe de verdeață, cazinouri opulente și întinderi întunecate de apă întretăiate de șosele largi și poduri pitorești, ceea ce știu sigur e că nu veți regreta nicio secundă decizia de a fi urcat într-unul dintre cele mai spectaculoase turnuri din lume!





















6 comentarii:

  1. Arata mai mult decat bine, se practica saritura cu coarda in acele parti sa inteleg?
    Daca pozele sunt facute de tine, cum ai reusit sa le faci, din avion?

    RăspundețiȘtergere
  2. @Viorel: Se practica, si nu doar bungee, dupa cum am scris :-) Pozele le-am facut de pe cele doua platforme de observatie.

    RăspundețiȘtergere
  3. E asa cum am banuit cand nu m-am dus la turn: fotografii se pot face doar prin geam, iar geamul e cam murdar. Am patit asta si in alte locuri. Totusi, poza prin podea imi place (podeaua se spala, nu?:))

    RăspundețiȘtergere
  4. @Traveling Hawk: Ti se pare, geamurile nu erau deloc murdare, din contra. Mai degraba podeaua :-)). Posibil sa-ti fi dat impresia asta faptul ca era un fel de "dust haze" peste oras, insa asta e ceva obisnuit in Hong Kong si Macau. Pacat ca nu ai urcat, insa si de-asta e bun blogul meu, ai putut sa recuperezi acum :-P.

    RăspundețiȘtergere
  5. M-a luat ameteala cand m-am gandit ca poti sa te arunci de la 200 si ceva de metri

    RăspundețiȘtergere
  6. @Adelina: Si pe mine. Candva aveam impresia ca as putea face si eu una ca asta, intre timp nu mai sunt asa sigura :-))

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe