26.7.11

Otopeni Airshow 2011 şi un nou miting de...aviaţiune


După cum probabil v-aţi obişnuit deja, sunt o prezenţă constantă mai pe la toate mitingurile aviatice organizate în Bucureşti ori prin împrejurimi. Sigur că nu puteam rata tocmai Otopeni Airshow 2011, cu atât mai mult cu cât anul trecut mi-a plăcut la nebunie ce am văzut acolo, astfel încât mi-am propus să nu ratez nicio ediţie viitoare. Prin urmare, sâmbătă pe 16 iulie am renunţat la somnul dulce de dimineaţă, mi-am aruncat într-un rucsac o pălăriuţă caraghioasă, un tub de cremă cu factor de protecţie ridicat şi o sticlă de apă şi m-am îndreptat cât am putut de repede către aeroportul Otopeni, gazda evenimentului aflat la cea de-a treia ediţie, sperând ca soarele să se arate mai puţin nemilos decât data trecută. 

Rugăciunile nu mi-au fost ascultate, aşa că, la ora 10, pe o vipie teribilă, descindeam cu bruma de elan ce nu-mi fusese topită de căldură dintr-unul din cele câteva autobuze puse la dispoziţie gratuit publicului participant de către organizatori. La faţa locului m-a întâmpinat un peisaj familiar: iarba măruntă pârjolită de soare, balonul cu aer cald purtând însemnele Aeroclubului României, tonetele cu bere şi băuturi răcoritoare (doar cu numele, din nefericire, am tânjit şi eu după un Sprite cu gheaţă la un moment dat, însă tot ce am primit a fost o sticlă al cărei conţinut numai cu infinită indulgenţă putea fi catalogat drept călâi), gheretele unde se vindeau machete de avioane, tricouri, şepci şi cărţi de aviaţie şi, nu în ultimul rând, o mare de oameni, care cu umbrele, care cu scăunele, care şi cu umbrele, şi cu scăunele, toţi suferind la unison sub cerul încins, nestrăbătut nici măcar de o umbră de nor, neatins nici măcar de o adiere firavă de vânt. Printre cei care au evoluat pe deasupra capetelor noastre înfierbântate s-au numărat reprezentanţii Statului Major al Forţelor Aeriene, Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, Aeroclubului României, şcolilor de zbor Carpatair, Regional Air Services şi Fly Level, dar şi The Flying Bulls (echipa Red Bull), Iacării Acrobaţi, Tarom şi invitata specială a acestei ediţii, Svetlana Kapanina, despre care se spune că ar fi cea mai bună femeie-pilot de acrobaţie a tuturor timpurilor...


IAR-99

Școala Superioară de Aviație Civilă (Cessna 172)

Aeroclubul României (Zlin 42)

Corsair F4U-4


Hawks of Romania (Extra 300)


IAR-99
Sukhoi 26 al Svetlanei Kapanina


Per total, mitingul aviatic de anul acesta a fost destul de reuşit, însă în mod cert mai slab decât în 2010 atât ca organizare, cât şi în ceea ce priveşte spectacolul oferit privitorilor. Avionul companiei Tarom (un Boeing 737 vopsit în schemă retro) a avut o evoluţie frumoasă la mică altitudine, Iacării Acrobaţi nu ne-au dezamăgit nici de această dată, înscriindu-şi din nou iubirea pentru zbor şi public în înălţimile albastre, Svetlana Kapanina ne-a încântat cu lupinguri, tonouri, vrii şi abracadabre îndrăzneţe, toate executate cu raze mici de viraj, iar avionul istoric aparţinând echipei Red Bull, Corsair F4U-4, unul dintre cele 12.500 aparate de zbor livrate armatei americane în 1945, ne-a făcut să ne lungim gâturile şi să ne contorsionăm în poziţii dintre cele mai ciudate în încercarea de a surprinde acea ipostază perfectă care să merite imortalizată. 

Aeronava Tarom (Boeing 737-700)


Iacării Acrobați

Iacării Acrobați ( Yak 52)




Exercițiu tactic cu un C-27 Spartan
Dacă la mitinguri aviatice şi "air show-uri" aţi mai avut ocazia să mergeţi, ei bine, nu ştiu câţi dintre voi aţi fost vreodată la un "miting de aviaţiune" :-P. Aşadar ţin morţiş să vă semnalez un astfel de eveniment, care va avea loc la Băneşti, jud. Prahova, în mai puţin de două săptămâni. Mitingul de aviaţiune din data de 6 august se anunţă a fi unul cu totul şi cu totul special, aşa că vă sfătuiesc să lăsaţi comoditatea deoparte şi să purcedeţi cu mic cu mare într-acolo. Cu atât mai mult cu cât mitingul se va desfăşura începând cu orele 15:00 şi va ţine până seara târziu, când trag nădejde că arşiţa de peste zi se va mai fi domolit şi vom putea să ne bucurăm cum se cuvine de zborul de la asfinţit şi efectele pirotehnice programate să înceapă în jur de 20:45. Eu una abia aştept şi să îl revăd pe minunatul Jurgis Kairys, cel care ne-a lăsat cu gura căscată la Otopeni Air Show 2010 unde a executat o serie de figuri năstruşnice şi nu chiar nepericuloase cu avionul construit de el însuşi.

Deci, ce ziceţi? Întâmpinăm asfinţitul împreună la Băneşti pe 6 august? :-P

 
Pentru mai multe detalii daţi o raită pe pagina oficială a mitingului, adică aici.



16 comentarii:

  1. Tare rau mi-a parut ca l-am ratat, dar chiar nu m-a lasat inima sa chinui piciul pe caldura aia crunta pe cimpiile din Otopeni. Dar Banesti-ul suna chiar tentant, asa ca daca nu intervine ceva nemaipomenit in program (tot sper eu sa-mi faca G o surpriza cu un week-end romantic la Praga) ne vedem acolo!

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos reportajul tau! fascinant acest spectacol! frumoasa pasiune :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce mistooo, dar nu stiu daca as avea rabdare sa stau foarte mult timp... mai ales sa renunt la somnul dulce al diminetii. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Tasha: Chiar m-as bucura...si sunt sigura ca i-ar placea si lui David :-P

    RăspundețiȘtergere
  5. Mersi mult, Carmen, ma bucur ca iti place! :-)

    RăspundețiȘtergere
  6. @Lillee: O data la nu stiu cat timp merge sa renunti la somnul de dimineata, daca ar fi mai des poate ca nu m-as mai mobiliza nici eu chiar asa :-)

    RăspundețiȘtergere
  7. Organizam intalnirea la mine? :D Vine si Andreea?

    RăspundețiȘtergere
  8. Moni, Andreea nu poate sigur in week-endul ala, o sa iti spuna chiar ea de ce. Ar fi super sa ne vedem la miting, chiar vroiam sa te intreb daca aveti timp si chef :-) Vor fi si baloane cu aer cald, nu doar efecte pirotehnice si zboruri la asfintit, am uitat sa specific! :-D

    RăspundețiȘtergere
  9. Uf, ce ciuda mi-e... a doua oara cand mi se intampla sa plec fix cand e un meeting... :( Din pacate e o chestie aranjata de ceva vreme, care implica alte 4 persoane in afara de mine si de copil, asa ca nu pot reprograma :((((

    RăspundețiȘtergere
  10. Lui David sigur ii place, am fost la Clinceni si i-a placut la nebunie, a avut rabdare sa stea aproape toata ziua (am facut o pauza de doua ore in care l-am plimbat cu masina sa doarma)

    RăspundețiȘtergere
  11. Marie, imi pare rau :-((( Din pacate la urmatoarele nu stiu daca voi mai putea participa eu, asa ca era o buna ocazie sa ne vedem. Te anunt oricum daca mai aud de ceva interesant in curand, poate reusesti totusi sa-i faci o bucurie lui Vladut :-P Pup

    RăspundețiȘtergere
  12. Tasha, super! Iti tin pumnii atunci sa mergi la Praga...in alt week-end :-P

    RăspundețiȘtergere
  13. Foarteee frumos spectacolul! cred ca e interesant acolo pe viu! eu inca nu am fost la nici un show aviatic dar nici nu ma atrag! imi plac mai mult sa le vad la tv!

    RăspundețiȘtergere
  14. Mda, eu nu pot ajunge nici la asta! :(( si ma oftic, c-ar fi fost frumos sa fim tustrele acolo, sau chiar mai multe (daca ajunge si Tasha). Altfel, daca are G porniri romantice chiar in week-endul ala, s-ar putea sa ma intalesc oricum cu Tasha! ;))
    Ioana, ma bazez pe transmisiunea ta de la fata locului si de data asta! :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Alicee, cred, e si mai comod sa le vezi la TV, mai ales pe caldurile astea :-)

    RăspundețiȘtergere
  16. Andreea, Tasha a confirmat deja ca vine la show, deci nu va intalniti voi la Praga, ci noi in Prahova :-P Sigur ca da, raportez prompt, ca de obicei :-D

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe