30.3.10

"Dar hai sa ne avem ca frati / Toti suntem un pic".....ciudati :-)


Recunosc din capul locului ca noua leapsa primita de la Luiza mi-a dat ceva batai de cap. Am si eu, ca tot omul, ciudateniile mele, dar n-a fost tocmai usor sa fac o lista. Am adunat ceva ciudatenii in astia 30 de ani, dintre care pe majoritatea nici macar nu le mai consider ciudatenii, dat fiind ca deja m-am obisnuit cu ele.

Asadar, dupa indelungi cugetari si introspectii :-P iata cateva dintre "ciudateniile" mele:

1. Lacrimez cu foc in aproape toate calatoriile cand ma trezesc in sfarsit in fata vreunui obiectiv dintre cele pe care nu imi imaginam vreodata ca am sa le vad si altfel decat numai la TV sau in poze.

2. Din cand in cand mai sterpelesc cate un pic de carne cruda din compozitia pentru chiftele sau din materia prima pentru frigarui, ciorbe etc. In fond nu eu am inventat biftecul tartar, nu? Plus ca se pare ca ar avea si niscaiva virtuti terapeutice :-)

3. Pescuiesc. Eu personal nu gasesc nimic ciudat in a pescui, dar nu o data mi s-a intamplat sa se minuneze cate cineva de asta de parca femeilor le-ar fi interzisa ori de-a dreptul inaccesibila activitatea cu pricina. Si daca sunt fata, ce?! Nu pot sa stau si eu atarnata de capatul unui bat si sa urmaresc o zi intreaga pluta pana cand incepe sa imi joace in fata ochilor? Si apoi, inainte sa adorm, sa o vad in continuare cum tresalta, desi am ochii inchisi?? Si zau ca imi place la nebunie sa pescuiesc si nu, chiar nu e plictisitor deloc. A, iar ultima data am prins un peste...cat mine de mare

4. N-as pune mana sa fac si eu o ciorba, o tocanita, niste pilaf, in schimb ma apuca din cand in cand talentul si fac "pollo al salmone", "paella", "boujourdi" si alte minunatii cu nume pompoase si deloc traditionale. Bune si astea, zic, decat deloc, nu?!

5. Sunt friguroasa. Rau. Si totusi vacanta mea ideala s-ar petrece intr-un loc cu multa zapada, ghetari si animalute polare. Un astfel de peisaj ma linisteste mai mult decat orice.

6. Sunt obsedata ca nu imi ajunge timpul sa citesc cat mi-as dori, asa ca, mai ales in ultima vreme, fac ture peste ture intre biblioteca si canapea pana cand ma hotarasc in sfarsit ce carte sa citesc.

7. Cumpar sosete lycra pe care le folosesc o singura data si apoi le arunc.

8. Inca mai rosesc.

9. Adun ca un veritabil harciog munti de reviste romanesti si straine pe care rareori apuc sa le si citesc.

10. Am momente cand bat tactul in ritmul muzicii din capul meu :-)

Daca nu e cu banat, v-as ruga totusi sa nu ma dati de gol. Si ca sa "moara si capra vecinului" :-P, ia sa vedem ce ciudatenii au RuxiCamelia si Angela.

(sursa pozei)

28.3.10

Ramas bun, Codiţă

Ramas bun, iubitul meu prieten necuvantator...iti dedic ploaia nesfarsita de astazi, sunt lacrimile mele pentru tine. Pentru ca ai plecat, pentru ca nu ai mai avut rabdare sa ne vedem macar o data dupa iarna asta lunga si grea, pentru ca nu am mai avut ocazia sa imi ingrop obrazul in blana ta deasa gandind cat de mult inseamna pentru mine sa stiu ca sunt iubita de un suflet nevinovat, pentru ca nu am sa-ti mai vad niciodata ochii blanzi de culoarea mierii, pentru ca nu ai sa ne mai iesi niciodata vesel in intampinare, facandu-ne sa credem ca suntem singurii care contam pentru tine din lumea intreaga. Pentru asta si pentru ca nu ma voi putea resemna niciodata ca nu mai esti. Si pentru ca nu ma voi putea resemna niciodata ca mai devreme sau mai tarziu trebuie sa ne despartim de cei dragi, fie ei oameni sau necuvantatoare...

Ramas bun, dragul meu drag Codiţă...



14.3.10

Fata de ciocolata

Am zarit-o mai intai cu coada ochiului, o silueta tanara ca atatea altele care misunau in jurul nostru incercand sa ne imbie sa cumparam cate ceva din maruntisurile pe care le ofereau....asa ca nu i-am dat atentie, indreptandu-mi din nou privirea catre cartea in care ma adancisem. Era ultima zi de vacanta. Cerul era ba innorat, ba senin, in fata ochilor mei se intindea oceanul cu sclipiri de argint, de jur imprejur nisipul de culoarea mierii - lucru care ti se poate parea chiar straniu dupa ce zile in sir nu ai vazut decat plaje cu nisip vulcanic fumuriu - iar vantul adia exact cat era nevoie ca sa mai domoleasca din arsita. Maine toate astea aveau sa fie departe...cerul, oceanul, nisipul, palmierii, umbrelutele de paie care imi aminteau mereu de insula lui Robinson Crusoe, spectaculoasele apusuri de soare... si restul. Eram usor melancolica, drept pentru care din cand in cand mai ridicam ochii din carte si ma straduiam sa cuprind cu privirea toate detaliile din jur, intr-o incercare disperata de a lua cu mine cat mai mult din acel peisaj linistit de vacanta.

A trecut pe langa mine de mai multe ori. Ca sa nu se simta incurajata sa se opreasca in dreptul meu, ii aruncam doar cate o privire scurta, in treacat. Ma intrebam ce cauta totusi acolo, pe plaja, pentru ca fata de restul tinerilor care se inversunau, in ciuda refuzurilor repetate, sa isi ofere serviciile, etalandu-si marfurile ori laudandu-ti minute in sir beneficiile vreunui tip de masaj, ea nu parea sa aiba nimic de etalat ori laudat. Nu facea nimic special, se plimba doar printre umbrelute si sezlonguri, sondand probabil terenul in cautare de vreun musteriu mai prietenos. Si....imi atragea privirile, iar si iar, in mod inexplicabil. Am luat cartea in brate si o vreme am pierdut-o din vedere. Dupa ceva timp, am avut sentimentul ciudat ca ratasem ceva. Am ridicat ochii din carte si am vazut-o venind catre partea mea de plaja. Probabil ca a citit curiozitate in ochii mei, caci aproape imediat s-a apropiat. I-am raspuns la salut, apoi m-am uitat intrebator catre gentuta pe care o purta pe umar. A inteles si a scos un album foto pe care l-a pus jos langa mine, elucidand misterul. Cum de nu ma gandisem, evident ca nu cara niciun fel de marfa dupa ea, pentru ca nu avea nevoie. Impletea codite turistelor. Albumul continea multe poze cu modele de impletituri. L-am privit admirativ, apoi am clatinat din cap. "No, thank you", am zis, "we are leaving tomorrow". "Oh", a venit raspunsul, apoi mi-a facut semn sa astept. Parea sa nu se descurce foarte bine in engleza. "You beautiful", mi-a spus brusc, studiindu-ma in timp ce scotocea in continuare in geanta de pe umar. M-am simtit usurata ca spusesea ea prima ceea ce eu gandeam de cand o vazusem prima data, cu pielea ei inchisa la culoare si neteda, parul dat pe spate si privirea directa, usor iscoditoare. "You, too", i-am spus, si chiar asa si era. Nu era vreo frumusete cum vezi prin reviste sau la televizor, dar parea atat de vie, pielea ii stralucea, si mai ca imi venea sa o ating ca sa ma asigur ca e reala. Si mai ales era atat de ...altfel. In fine a gasit in geanta ceea ce cautase. Niste bratari impletite, de toate culorile, cu niste margele ca un soi de ochi mititei din loc in loc. A ales una albastra si pana sa apuc sa ma opun mi-a infasurat-o in jurul incheieturii. "Good luck from Afri-cah", a spus. "My mother make. Good luck from Afri-cah". Si a intins bratul ei neted aratand peste ocean. Nu ma omoram dupa bratarile cu pricina, nu era ceva ce as fi purtat in mod obisnuit, dar daca ei ii facea placere...aveam sa o cumpar. Si am cumparat-o, desigur dupa ce m-a intrebat cum ma cheama si a descantat-o in prealabil rostind din cand in cand numele meu. As fi ras, dar era atat de serioasa in timpul ritualului cu pricina, incat cu siguranta as fi jignit-o. Sau asa am avut impresia. Ori poate isi radea ea de mine, desi inclin sa cred ca nu. Nici nu mai conta, nici asta, nici pretul monstruos pe care il platisem pe bratara. Avusesem ocazia sa o privesc de aproape, sa ii spun ca o gaseam frumoasa fara sa sune ciudat, pur si simplu pentru ca asa era, si mai ales primisem un talisman care cu putin noroc ar fi putut fi chiar din indepartata Africa de care atunci ma despartea doar oceanul.

Nu imi explic nici acum in totalitate ce m-a fascinat intr-atat la ea. Poate mirajul unor locuri aflate sub acelasi cer si totusi pentru mine, inca, atat de departe.





8.3.10

From Vienna with love...de 8 martie

















Daca nu ma insel n-am mai vazut de ceva timp atata zapada in Bucuresti de 8 martie :-)

Va urez tuturor sa aveti o primavara frumoasa....atunci cand va veni.

Au castigat Oscarul


Filmul anului: "The Hurt Locker" (regizat de Kathryn Bigelow, fosta sotie a lui James Cameron, creatorul "Avatar" :-))

Cel mai bun rol principal masculin: Jeff Bridges ("Crazy Heart")

Cel mai bun rol secundar masculin: Christoph Waltz ("Inglourious Basterds")

Cel mai bun rol principal feminin: Sandra Bullock ("The Blind Side")

Cel mai bun rol secundar feminin: Mo'Nique ("Precious")

Cel mai bun film de animatie: "Up"

Cel mai bun film strain: "El Secreto de Sus Ojos" (Argentina)

"Avatar" a castigat Oscarul pentru imagine, efecte speciale si scenografie.

Restul premiilor le puteti vedea aici.

Eu personal nu am vazut decat "Avatar" dintre toate titlurile enumerate mai sus. O sa ma uit zilele urmatoare la "Hurt Locker", mi-a trezit curiozitatea, cu atat mai mult cu cat in film joaca unul dintre preferatii mei, Ralph Fiennes.

P.S. Dragi prezentatori de stiri, "Hurt" as in "Hurt Locker" nu se pronunta nici pe departe la fel ca "Heart", unde mai pui ca si sensurile sunt fundamental opuse....

4.3.10

Music and lyrics


Iata cum suna noua leapsa de la Bianca pe care abia asteptam sa o onorez, mi s-a parut foarte faina ideea si raspunsurile mai ca au venit de la sine:

“Folosind numele cântecelor unui singur artist (sau unei singure trupe) răspundeti la întrebările de mai jos. Nu puteți să folosiți cantărețul/trupa folosită de mine și ar fi de preferat să încercati să nu repetati cantecele…”

Pick Your Artist: Beatles


Are you a male or female?
Michelle :-)

Describe Yourself :
Free As A Bird

How do you feel?
I Feel Fine

Describe where you currently live:
Across The Universe

If you could go anywhere, where would you go?
Octopus's Garden

Your favorite form of transportation:
Yellow Submarine

Your best friend?
A Taste Of Honey

You and your best friend are:
Strawberry Fields Forever

What’s the weather like?
Here Comes The Sun

Favorite time of day:
Any Time At All

If your life was a TV show what would it be called?
Twist and Shout

What is life to you?
The Long And Winding Road

Your relationship:
Till There Was You

Your fear:
When I'm Sixty-Four

What is the best advice you have to give?
Act Naturally

Thought for the day:
Don't Let Me Down

My motto:
All You Need Is Love

Dau mai departe catre Angela, Madalina si Ruxi.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe