Fata de ciocolata

Am zarit-o mai intai cu coada ochiului, o silueta tanara ca atatea altele care misunau in jurul nostru incercand sa ne imbie sa cumparam cate ceva din maruntisurile pe care le ofereau....asa ca nu i-am dat atentie, indreptandu-mi din nou privirea catre cartea in care ma adancisem. Era ultima zi de vacanta. Cerul era ba innorat, ba senin, in fata ochilor mei se intindea oceanul cu sclipiri de argint, de jur imprejur nisipul de culoarea mierii - lucru care ti se poate parea chiar straniu dupa ce zile in sir nu ai vazut decat plaje cu nisip vulcanic fumuriu - iar vantul adia exact cat era nevoie ca sa mai domoleasca din arsita. Maine toate astea aveau sa fie departe...cerul, oceanul, nisipul, palmierii, umbrelutele de paie care imi aminteau mereu de insula lui Robinson Crusoe, spectaculoasele apusuri de soare... si restul. Eram usor melancolica, drept pentru care din cand in cand mai ridicam ochii din carte si ma straduiam sa cuprind cu privirea toate detaliile din jur, intr-o incercare disperata de a lua cu mine cat mai mult din acel peisaj linistit de vacanta.

A trecut pe langa mine de mai multe ori. Ca sa nu se simta incurajata sa se opreasca in dreptul meu, ii aruncam doar cate o privire scurta, in treacat. Ma intrebam ce cauta totusi acolo, pe plaja, pentru ca fata de restul tinerilor care se inversunau, in ciuda refuzurilor repetate, sa isi ofere serviciile, etalandu-si marfurile ori laudandu-ti minute in sir beneficiile vreunui tip de masaj, ea nu parea sa aiba nimic de etalat ori laudat. Nu facea nimic special, se plimba doar printre umbrelute si sezlonguri, sondand probabil terenul in cautare de vreun musteriu mai prietenos. Si....imi atragea privirile, iar si iar, in mod inexplicabil. Am luat cartea in brate si o vreme am pierdut-o din vedere. Dupa ceva timp, am avut sentimentul ciudat ca ratasem ceva. Am ridicat ochii din carte si am vazut-o venind catre partea mea de plaja. Probabil ca a citit curiozitate in ochii mei, caci aproape imediat s-a apropiat. I-am raspuns la salut, apoi m-am uitat intrebator catre gentuta pe care o purta pe umar. A inteles si a scos un album foto pe care l-a pus jos langa mine, elucidand misterul. Cum de nu ma gandisem, evident ca nu cara niciun fel de marfa dupa ea, pentru ca nu avea nevoie. Impletea codite turistelor. Albumul continea multe poze cu modele de impletituri. L-am privit admirativ, apoi am clatinat din cap. "No, thank you", am zis, "we are leaving tomorrow". "Oh", a venit raspunsul, apoi mi-a facut semn sa astept. Parea sa nu se descurce foarte bine in engleza. "You beautiful", mi-a spus brusc, studiindu-ma in timp ce scotocea in continuare in geanta de pe umar. M-am simtit usurata ca spusesea ea prima ceea ce eu gandeam de cand o vazusem prima data, cu pielea ei inchisa la culoare si neteda, parul dat pe spate si privirea directa, usor iscoditoare. "You, too", i-am spus, si chiar asa si era. Nu era vreo frumusete cum vezi prin reviste sau la televizor, dar parea atat de vie, pielea ii stralucea, si mai ca imi venea sa o ating ca sa ma asigur ca e reala. Si mai ales era atat de ...altfel. In fine a gasit in geanta ceea ce cautase. Niste bratari impletite, de toate culorile, cu niste margele ca un soi de ochi mititei din loc in loc. A ales una albastra si pana sa apuc sa ma opun mi-a infasurat-o in jurul incheieturii. "Good luck from Afri-cah", a spus. "My mother make. Good luck from Afri-cah". Si a intins bratul ei neted aratand peste ocean. Nu ma omoram dupa bratarile cu pricina, nu era ceva ce as fi purtat in mod obisnuit, dar daca ei ii facea placere...aveam sa o cumpar. Si am cumparat-o, desigur dupa ce m-a intrebat cum ma cheama si a descantat-o in prealabil rostind din cand in cand numele meu. As fi ras, dar era atat de serioasa in timpul ritualului cu pricina, incat cu siguranta as fi jignit-o. Sau asa am avut impresia. Ori poate isi radea ea de mine, desi inclin sa cred ca nu. Nici nu mai conta, nici asta, nici pretul monstruos pe care il platisem pe bratara. Avusesem ocazia sa o privesc de aproape, sa ii spun ca o gaseam frumoasa fara sa sune ciudat, pur si simplu pentru ca asa era, si mai ales primisem un talisman care cu putin noroc ar fi putut fi chiar din indepartata Africa de care atunci ma despartea doar oceanul.

Nu imi explic nici acum in totalitate ce m-a fascinat intr-atat la ea. Poate mirajul unor locuri aflate sub acelasi cer si totusi pentru mine, inca, atat de departe.