31.1.10

O geanta oarecare

Luiza ma intreba mai deunazi ce se ascunde in geanta mea cea de toate zilele. Raspunsul este cat se poate de simplu: nu mare lucru :-). Geanta mea se caracterizeaza prin....insasi lipsa oricaror caracteristici :-). E o geanta banala, cu un continut si mai banal (ma simt ca in "Recreatia mare" de Mircea Sintimbreanu: "Colegul meu este potrivit, are urechi potrivite, un nas potrivit", s.a.m.d :-)), care rareori variaza: un portofel, chei, un pachet de servetele, stampila de traducator, un strugurel, zeci de biletele pe care imi notez lucruri pentru a nu le uita, chipurile, (evident ca rareori gasesc biletelele cu pricina la timp), servetele parfumate, manusi, uneori o umbrela mica, o sticluta de parfum, o alta cutiuta de parfum solid, uneori cate o carte de citit pe fuga, si....cam atat. Ah, stati asa, tocmai mi-am amintit.....in buzunarasul secret ascunde singurul lucru care nu poate fi descris drept banal si astfel salveaza intrucatva "onoarea" gentii: un biletel de amor de acum aproape 6 ani de zile :-)

24.1.10

Precizare



Sa nu uit...in München la Deutsches Museum este expus un Fokker reconstruit dupa avionul Baronului Rosu, modelul si culorile corespunzand celor ale aparatului cu care Richthofen a zburat in ultima sa misiune. L-am si pozat ca sa ma credeti pe cuvant :-)

Baronul Rosu


Un film destul de...altfel despre Manfred von Richthofen, pilotul de vanatoare cu cele mai multe victorii aeriene din Primul Razboi Mondial, supranumit de britanici "Baronul Rosu" si de francezi "Le Diable Rouge". Filmul este o productie germana in limba engleza, din distributie facand parte, printre altii, Matthias Schweighöfer, Til Schweiger, Lena Headey si Joseph Fiennes.

Desi este unul dintre cele mai scumpe filme din istoria nemtilor si desi are un mesaj profund anti-razboi, nu a fost bine primit in Germania, o tara inca reticenta la modele de eroi de razboi de prin partea locului. In plus, i s-a reprosat faptul ca are multe inadvertente istorice, una dintre ele fiind povestea de dragoste dintre Baron si asistenta medicala Käte Otersdor. Filmul este insa foarte bine realizat, impuscaturile si melodramele atat de intalnite in filmele americane de profil sunt reduse la minim, accentul punandu-se pe latura psihologica a personajului si pe evolutia sa, declansata de iubirea pentru asistenta medicala Käte . Love story-ul dintre cei doi este adus in prim-plan destul de rar, si atunci in momente strategice. Nimic exagerat, nimic tras de par. Per total un film bun pe care il recomand in special tuturor celor satui de cliseele americane...

17.1.10

Parte de carte


1. Cand cititi, pentru a marca locul unde ati ramas cu lectura, folositi semne de carte sau indoiti paginile?
Niciodata nu indoi paginile, m-ar durea sufletul. Semnele de carte obisnuite le ratacesc, astfel incat sunt foarte fericita ca s-au inventat semnele de carte magnetice, mi-am cumparat cateva si ma ajuta mult.

2. Ati primit in ultimul timp o carte drept cadou si daca "da" care a fost aceasta?
Am primit de ziua mea de la Monica, o prietena foarte draga, biografia creatoarei de moda Coco Chanel, scrisa de Edmonde Charles-Roux. M-a nimerit cu cartea, daca nu as fi primit-o cadou mi-as fi cumparat-o singura, auzisem de ea si chiar eram curioasa. Tot de ziua mea am mai primit "100 de minuni ale lumii", o carte despre o suta dintre cele mai frumoase destinatii de vacanta si o carte a Hertei Müller, "Inca de pe atunci vulpea era vanatorul".

3. Cititi in baie?
Ei bine.....da :-)

4. V-ati gandit vreodata sa scrieti o carte si daca "da" care ar fi fost aceasta?
M-am gandit de foarte multe ori si inca nu am abandonat ideea. Sunt insa destul de haotica uneori, imi trec multe idei prin cap dar nimic inchegat, inca. Visez multe lucruri ciudate care ar merita incluse in carti. Mintea mea lucreaza fara incetare, ma simt presata de timpul asta care trece atat de repede. Poate ar trebui sa incep sa imi notez toate ideile si sa ma hotarasc asupra unui fir narativ. De-a lungul timpului am avut multe incercari literare, de cele mai multe ori poezii. Imi amintesc si acum emotiile incercate cand o poezie de-a mea a fost selectata pentru a fi citita la radio, la emisiunea "Noua ne pasa" a lui Radu Herjeu. Pentru a scrie as avea nevoie de timp, liniste si momentul..acela... de inspiratie. Am constatat ca am mai multa inspiratie cand sunt nefericita, dintr-un motiv sau altul.

5. Ce credeti despre colectiile de carte de la noi?
Sunt o idee buna, ma ajuta sa gasesc mai usor ceea ce caut respectiv sa evit ceea ce nu e neaparat de interes pentru mine. Cat despre colectiile atasate ziarelor, apreciez initiativa si pretul redus si ma abtin cu greu sa nu imi cumpar chiar tot ce apare, deja sufar de lipsa de spatiu.

6. Care este cartea preferata?
De cele mai multe ori "Micul Print" de Exupery, aproape ca l-am invatat pe de rost :-). Am crescut cu "Micul Print" ascultat la pick-up, l-am citit deja de nenumarate ori in romana, franceza si germana, ba chiar am gasit si o continuare scrisa de un belgian, Jean Pierre Davidts, "Le petit prince retrouve", care nu este rea deloc. Alteori este Oblomov, Flori pentru Algernon, Lolita, Parfumul, Frate somn, Batranul si marea, Momo, Fahrenheit 451 sau Un veac de singuratate. Nu pot alege o singura carte, nu ar fi corect fata de toate celelalte.

7. Va place sa recititi unele carti si care ar fi acestea?
Cu exceptia "Micului Print" nu prea recitesc carti. Am inca atat de multe carti de citit incat nu cred ca imi va ajunge o viata, daca m-as apuca sa mai si recitesc unele dintre ele, as inainta si mai anevoios.

8. Ce parere ati avea de o intalnire cu autorii cartilor pe care le apreciati si ce le-ati spune?
In general prefer sa disociez opera unui scriitor de persoana lui. Sunt nenumarate exemple in literatura, arta, etc. in care personajul biografic nu se ridica la inaltimea operei sale.

9. Va place sa vorbiti despre ceea ce cititi si cu cine?
Da, imi face intotdeauna placere sa vorbesc despre carti. Daca am si un interlocutor pe masura, cu atat mai bine. Imi fac o misiune din a convinge cat mai multe persoane din anturajul meu sa nu neglijeze cartile.

10. Care sunt motivele care va determina sa alegeti o carte pe care sa o cititi?
Uneori experienta anterioara legata de un anumit autor, alteori recenziile sau chiar titlul unei anumite carti.

11. Care credeti ca este o lectura "obligatorie", o carte pe care cineva trebuie sa o citeasca?
Aurelia Marinescu - "Codul bunelor maniere astazi". Titlul spune tot.

12. Care este locul preferat pentru lectura?
La tara, in balansoar sau hamac. Cand eram mica imi alegeam cate un batran copac la umbra caruia ma cufundam ore in sir in lectura.

13. Cand cititi ascultati muzica sau lecturati in liniste?
Prefer sa citesc in liniste, pe masura ce am crescut si am devenit mai constienta de complexitatea cartilor, simt ca nu vreau sa pierd niciun crampei de inteles.

14. Vi s-a intamplat sa cititi carti in format electronic?
Numai daca nu am alternativa. Cum ar fi la birou, cand nu am de lucru si citesc pe furis :-) Imi plac cartile in varianta traditionala, imi place sa le tin in mana, sa le mangai, sa le miros.

15. Cititi numai carti cumparate sau si pe cele care sunt imprumutate?

Prefer sa cumpar cartile pe care vreau sa le citesc, sunt micile mele comori si le consider o investitie importanta. Am mai citit si carti imprumutate, insa destul de rar. La randul meu imprumut foarte rar carti altora, mi-e teama ca nu vor fi tratate cum se cuvine. Daca totusi imprumut carti, inseamna ca persoana respectiva se poate simti onorata :-), categoric mi-a castigat increderea si respectul.

16. O carte este pentru mine...Cum ati descrie o carte?
Fiecare carte este o lume in sine. Pentru mine, cartile se numara printre lucrurile cele mai de pret pe lumea asta. Si ca sa se inteleaga si mai bine ce inseamna pentru mine, spun doar ca in liceu mi-a placut atat de mult o carte imprumutata de la biblioteca, incat, vrand sa o pastrez si neavand mijloace materiale si nici posibilitatile tehnice de astazi, am copiat-o de mana. Am si acum pe undeva cele trei caiete pe care le-am umplut :-)



Multumesc mult Luizei pentru intrebari si imi cer iertare pentru ca mi-am luat libertatea de a schimba titlul, nu prea imi place mie cuvantul "leapsa" :-). Dau mai departe catre Angela, Andreea, Monica si Rya :-)

Test-provocare


Avand in vedere ritmul mult prea alert al lumii nebune, nebune, nebune in care traim si timpul din ce in ce mai putin pe care noi toti il dedicam cititului, m-am gandit ca as putea sa ma supun singura unui test: cam cate carti si de ce factura voi reusi sa citesc in 2010, un an care pentru mine se anunta mai linistit decat 2009, cel putin pana in iunie-iulie. Drept pentru care voi adauga treptat noi si noi titluri in acest post, urmand ca la sfarsitul anului sa trag concluziile de rigoare...

Asadar pe locuri, fiti gata, .....start! :-)

Anne Tyler - "Casatorie de amatori" :suuuper:
Haruki Murakami - "Iubita mea, Sputnik" :suuuper:
Anna Gavalda - "Impreuna":suuuper:

Roxana Valea - "Prin praf si vise"
Andrew Sean Greer - "Confesiunile lui Max Tivoli" :suuuper:
Kobo Abe - "Chip strain" :suuuper:

Corinne Hofmann - "Indragostita de un masai"
Jean-Dominique Bauby - "Scafandrul si fluturele" :suuuper:

Vera Dragoi - "Camino"
Agatha Christie - "Moarte pe Nil" :suuuper:
Knut Hamsun - "Foamea":suuuper:  
J.M.G. Le Clezio - "Pestisorul de aur"
Haruki Murajami - "Padurea norvegiana" :suuuper:
Radhika Jha - "Mirosul lumii" 

30


Si uite ca am ajuns si pe pagina 30 :-). Nu a inceput rau deloc: amintiri proaspete dintr-o mica vacanta, "La multi ani" imediat dupa miezul noptii, "La multi ani" cantat la telefon, "La multi ani" de 30 de ori plus 1 de la Mama, un pranz pe fuga alaturi de colegi, un bradut in hainuta festiva, miros de mandarine si turta dulce, o carte cu 100 de destinatii fascinante la care sa visez, o alta carte cu o dedicatie valorand cat 100 de destinatii, 2 stelute aurii, un buchet de 7 trandafiri cu personalitati diferite, vin rosu, un spectacol de lumini de acum un an, "La multi ani" cu alte si alte ecouri si....astept cu nerabdare surprizele placute ale varstei noi :-)

Tenerife sau Taramul Bunei Dispozitii


Au trecut mai bine de doua saptamani de cand ne-am intors, am plonjat iar in rutina zilnica...si totusi prin fata ochilor mintii nu contenesc a mi se perinda imagini dintr-o vacanta care poate fi rezumata simplu in doua vorbe: buna dispozitie. Opt zile pline de atatea trairi si noi experiente, incat granitele dintre ele se estompeaza alcatuind o noua unitate de timp, nedefinita, un ocean de clipe nesfarsite. Ca tot veni vorba de ocean, primele emotii le-am trait plutind cale de doua ore si jumatate pe intinderea stralucitoare de apa, in ambarcatiunea noastra stranie inzestrata cu aripi. Intindere de apa care ne-a vrajit intr-atat, incat aveam sa o tinem sub observatie toate cele opt zile, din cocheta noastra camera de hotel. Ba mai mult, tot ea ne-a mijlocit, in prima zi, primul contact cu insula. Dupa ce am facut cunostinta cu oceanul si, coplesiti si osteniti, am zacut pe nisipul vulcanic pentru a ne recapata fortele, am planuit pe indelete aventurile zilelor urmatoare. 

Am inceput, cuminti, cu faimosul Loro Parque, unde ne-am delectat cu salturile si tumbele leilor de mare, balenelor si delfinilor, apoi am incercat sa deslusim limbajul celorlalte vietuitoare, nu putine la numar, cu aripi, inotatoare, frunze, flori si spini, stranse laolalta in parc. Pe drumul de intoarcere din celalalt capat al insulei am zabovit in fata lui Drago, arborele milenar, apoi, realizand ca nu avem tot atat de mult timp la dispozitie precum batranul si inteleptul copac, ne-am grabit catre urmatoarele destinatii, hotarati fiind sa nu lasam decat noaptea sa ne incetineasca pasii, si asta doar pentru a ne intipari mai bine in minte impresiile de peste zi. Ne-am imbarcat in submarinul...galben (cum altfel? :-) ) pentru a urmari, de la aproape 30 m adancime, dorade, baracude si multe alte soiuri de pesti, am admirat zborul acvatic gratios al pisicilor de mare, rasufland usurati ca nu ne aflam in bataia zecilor de cozi lungi cu spini veninosi, apoi am revenit la suprafata, multumindu-i in gand oceanului pentru bogatiile pe care le ascunde in strafunduri, cele cateva vazute si multele necunoscute. Pe cand, a doua zi, dis de dimineata, ne indreptam catre vasul de pescuit pe care aveam sa ne petrecem urmatoarele patru ore, l-am rugat in tacere sa ne mai dezvaluie cateva, de aceasta data insa a fost neindurator: "captura" (tot ce am prins am returnat, viu si nevatamat, oceanului) a fost saracacioasa, un peste si doua caracatite, dintre care una, cu mandrie pescareasca recunosc, prinsa chiar de mine :-). S-a revansat insa intr-una din urmatoarele zile cu soare, in cursul excursiei cu catamaranul, cand am privit cu emotie balene pilot si delfini, de data asta in mediul lor natural. 

Odata incheiat capitolul "ocean" cu un bilant mai mult decat satisfacator, am purces catre ultima aventura, fara de care vacanta noastra nu ar fi fost completa: vulcanul Teide, al treilea ca inaltime din lume (3718 m). Am urcat cu masina pana la aprox. 2500 m, lasand in spate oceanul si vegetatia specifica insulei, apoi am luat telecabina pana la 3555 m. Aici, privelistea era deja fascinanta: roci cu aspect selenar, lava intarita, o mare de nori pufosi undeva sub noi...Ultimii aproape 200 m i-am parcurs pe jos, cu pauze destul de dese, dat fiind aerul tot mai rarefiat, dar si privelistea ametitoare..la capatul lor, vulcanul ne-a intampinat cu pietre fierbinti, miros si depuneri de sulf, nu care cumva sa uitam ca am putea plati scump indrazneala de a fi dorit sa ne aflam la asa inaltime. Ajunsi in varf, ni s-a taiat respiratia, de asta data la figurat...nu voi insista, pentru ca senzatia traita acolo sus e unica si nu poate fi cuprinsa in cuvinte, privelistea asijderea...tot ce pot spune e ca am fi fost mult mai saraci daca am fi ales, din comoditate sau teama, sa nu facem drumul pana pe Teide.

Nu ati pasit inca pe Taramul Bunei Dispozitii? Grabiti-va, exista, si va asteapta :-)



Biata iarna...




Vroiam să scriu despre toamna cu ploi mărunte şi inofensive şi despre frunzele ei prevestitoare de poveşti. Aveam în minte un început de poezie despre ploi, vânt şi clipe ce trec peste noi. Numai că ieri, pe nepregătite, şi-a făcut apariţia iarna...A muşcat cu poftă din pământ şi apoi a rânjit cu răsuflare de fum. M-a prins în braţele ei, în pardesiul meu străveziu, şi şi-a împlântat colţii de gheaţă până la rădăcini. O clipă m-am temut. Încurajată, m-a strâns la piept cu înverşunare, apoi s-a retras, sleită. "Degeaba, nu mai ai putere, iarnă", mi-am zis, străduindu-mă să mă gândesc la tăciuni dogorind, brazi în straie de sărbătoare, miros de scorţişoară şi Crăciun. Şi-a încleştat braţele şi mai tare în jurul meu, încercând zadarnic să îmi reînvie în minte zăpezile de odinioară, crivăţul şi promoroaca. "Degeaba, ai îmbătrânit, iarnă, însă te iubesc şi aşa, şi eu m-am schimbat"...Înfrântă, mi-a atins faţa cu degetele răşchirate, lăsându-mă îmbujorată şi cu ochi strălucitori. "Poţi iubi cu adevărat şi fără să te temi, iarnă, pe mine nu ai să mă pierzi, să nu te pierzi nici tu"...

Biata iarnă....E doar o doamnă bătrână şi vanitoasă care se teme că am putea-o uita...

Dansand cu elfii...


....Si iata ca weekendul asta am dansat si cu elfii... De fapt daca stau sa ma gandesc mai bine am dansat si cu gnomii, orcii, vampirii, fantomele, piratii, vrajitorii si vracii, am admirat printesele, nimfele apelor, ingerasele, castelanele, amazoanele, diavolitele si bebelusele, am respirat aer de copilarie, libertate si noi inceputuri. Ne-am plimbat printre gradini cu ape salbatice, trandafiri si nuferi, am vazut berze ciufulite, lemuri curiosi, pesti si rate tinandu-si tovarasie, ne-am oglindit copaci si iarba in priviri. A fost visul unei zile lungi de toamna. Odata trecuti de intrarea in castel, am uitat cu totii de varste, diferente, rautate, ne-am impartit cu generozitate zambete si am fost un pic, doar un pic copii. Am descoperit iar ca, odata desprinsi de rutina zilnica, suntem tot noi, mai noi, ne reinventam, putem fi orice. Imi place cand merg undeva unde nu ma cunoaste nimeni, ma simt ca o pasare scapata din colivia, aurita ce-i drept, in care isi iroseste glasul in fiecare zi, doar pentru a ii incanta pe altii. Ma simt cu adevarat libera, dincolo de tristete si ganduri si temeri si esecuri. Sunt doar eu, asa cum ma cunosc de o groaza de vreme, asa cum imi doresc sa fiu si nu sunt mereu...

Dansand cu elfii, mi-am dat seama ca totusi, inca, sunt fericita. Mi-am dat seama ca ii pot spune clipei sa zaboveasca si ea sa stea in loc, ascultatoare. Ca inca sunt copil si inca nu m-am tradat pe mine insami. Ca inca mai pot spera, inca mai pot crede ca daca imi pun o dorinta intr-un loc nou, candva se va implini....ca desi inca sufar pentru orice, a suferi inseamna ca iti mai pasa...

Dansand cu elfii, pentru o lunga zi de toamna m-am impacat cu mine si cu lumea......



Laponia II


Am zburat cam doua ore si jumatate pana la Helsinki, unde am si ramas trei zile, si inca o ora si jumatate pana pe aeroportul din Inari. Primul lucru pe care l-am vazut pe pista a fost un ren, apoi un bloc de gheata frumos sculptat pe care scria "Welcome to Inari". In autobuzul care ne ducea spre Saariselka ne-a intampinat un sofer cu alura de..Mos Craciun, pe tot parcursul vacantei ne-au iesit in cale, de cele mai multe ori deghizati ca vanzatori, alti si alti Mos Craciuni, care mai de care mai blajini. Nici nu mai conteaza daca erau alesi special ca sa semene cu Mosul, sau daca Mosul a fost creat dupa chipul si asemanarea lor, era ceva atat de linistitor in faptura lor incat orice alte intrebari erau inutile. In autobuz m-am trezit plangand, tot nu imi venea sa cred ca am ajuns aici. De-o parte si de alta a drumului numai brazi si zapada, zapada si iar brazi, totul invaluit intr-un vesnic crepuscul. Si mai ales o liniste incredibila. In autobuz nu se mai auzea aproape niciun glas, probabil toti sorbeau din ochi peisajul ca si noi.

In fine ne-am dezmeticit, caci ajunseseram la hotel. Aici, totul perfect. In fata hotelului figurine de gheata reprezentand un soi de gainuse polare, in camera cald, pe fereastra acelasi peisaj de poveste. Menirea saunei am inteles-o cu adevarat abia a doua zi, dupa prima plimbare lunga prin frig. Cu frigul ne-am obisnuit repede, e mult mai usor de suportat acolo unde aerul este uscat, in plus ne pregatiseram. Sau cel putin asa credeam :-) Ni s-a explicat, din fericire chiar din prima zi, ca secretul consta in suprapunerea a cat mai multor straturi, mai degraba decat in asa-zisa imbracaminte groasa. Oricum se gaseau peste tot combinezoane de inchiriat ori cumparat, iar pentru safari iti puneau la dispozitie tot echipamentul necesar, pe care noi de regula il imbracam peste hainele noastre "groase", astfel incat in final abia ne mai puteam misca :-)

In urmatoarele noua zile am vazut pe indelete cam tot ce se putea vedea in imprejurimi. Ne-am plimbat o zi intreaga cu snowmobilul prin pustietate, cu o pauza de vreo doua ore in care am incercat cu disperare sa prindem un somon local, cat de mic, la copca, fara succes insa, drept pentru care ne-am consolat in fata unui foc de tabara cu supa de somon pregatita de ghid si ceai fierbinte, am vizitat o ferma de husky, am invatat despre "gold panning" si cautatori de aur la Tankavaara Gold Village, ne-am plimbat cu sanii trase de husky si reni, am schiat la -22 de grade pe intuneric, am pasit peste Cercul Polar, ne-am pozat cu Mos Craciun (sunt doi, unul in Santa Village si unul in mai noul Santa Park, dar stiu sigur ca unul e impostor :-)) si am vanat "vulpea polara" cot la cot cu japonezii, cu atat mai mult cu cat am aflat de la ei ca a sta sub aurora boreala aduce noroc in viata, casnicie si ...copii :-) Ca o "sentimental fool" ce ma aflu, prefer varianta lor explicatiei stiintifice despre radiatii, vant solar si camp magnetic :-)

Sa va mai zic ca m-am plans Mosului cu 3 zile inainte de plecare ca singurul lucru pe care mi-am dorit mult sa il vad si nu am reusit a fost aurora? Si ca in urmatoarea noapte am vazut-o? Vreau sa cred in magia acelor zile, si vreau sa cred ca aurora a fost cadoul meu de la Mos Craciun...iar data viitoare stiu exact ce am sa ii cer.....

Citește și Laponia I.


Laponia I


Am vazut ceva locuri pana acum, insa nici unul dintre ele nu a lasat atatea urme si emotii in mintea si sufletul meu cum s-a intamplat cu Laponia...nu mi-as fi imaginat in veci ca voi ajunge tocmai in Laponia (spun "tocmai" nu pentru ca nu ar exista locuri mult mai indepartate, ci pentru ca Laponia din cartile copilariei mele era un taram de poveste, undeva la capatul lumii, de neatins) si sunt cu atat mai fericita cu cat am ajuns in Laponia...pur intamplator. Initial trebuia sa plecam in Iordania, cineva drag se gandise sa gaseasca un loc special si nu foarte scump unde sa implinesc si eu 29 de ani...rezervarile erau facute, vacanta platita, viza o obtinusem fara probleme...insa nu am mai mers. Avusesera loc ceva rapiri prin Egipt, printre rapiti era si o romanca plecata acolo cu un grup de nemti. Excursia noastra era organizata de o agentie nemteasca, cred ca am fi fost singurii romani din grup. Ne-am speriat, desi multa lume ne-a spus ca nu avem motiv, am intrat pe niscaiva site-uri ale ambasadelor din diverse tari unde erau insirate atacurile teroriste care avusesera loc in ultima perioada in Iordania si...am renuntat, ce-i drept cu parere de rau, sa mai mergem. Nemtii au fost de treaba, ne-au returnat banii fara comentarii, ne-au retinut doar o suma minima pentru eforturile lor. Ma intreb cat de repede ne-am fi capatat banii inapoi de la o agentie romaneasca..dar asta e deja alta discutie.

Ramasi fara vacanta, ne tot gandeam unde sa mergem, mai ales ca in decembrie e aglomerat peste tot, iar noi nu stim cum sa mai fugim de aglomeratie. Intr-o zi, A. rasfoia niste reviste nemtesti de calatorii, doar-doar o gasi solutia salvatoare, locul ACELA care sa merite onoarea de a-i gazdui nevastuica in primele zile ale ultimei varste dinainte de "schimbarea prefixului". La un moment dat ma cheama sa imi arate un articol despre un satuc de igluuri din Kakslauttanen, Laponia. "Da, sigur, foarte frumos", zic, ridicand spranceana a nedumerire. "Si totusi, noi unde mergem in concediu in decembrie?" "Pai...hai in Laponia", zice A. Nu are rost sa mai povestesc de cate ori i-am zis ca nu ne permitem, ca e prea din scurt, ca face special ca sa ma necajeasca etc etc. Cert este ca solutii se gasesc pentru toate, e drept ca nu am stat la igluuri (era 400 de eur pe noapte, nu de alta), dar hei, la naiba cu igluurile, as fi fost in stare sa dorm si in zapada si sa mananc licheni ca sa vad o bucatica din Laponia! :-))

Ca o paranteza, asta cu zapada ar fi fost cum ar fi fost (desi recunosc ca am fost un pic cabotina :-), sunt cam comoda ca sa dorm in zapada, mai ales in Laponia), dar in ceea ce priveste lichenii, aveam sa aflu ca as fi murit de foame...nu prea mai cresc licheni in Laponia, ma tem pentru bietii reni....

Citește și Laponia II.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe