18.9.10

M-a mai găsit o carte...

Ca să vezi, particip și eu o dată la zece ani la un concurs și atunci câștig :-). Nu m-aș fi obosit cu siguranță să mă înscriu dacă nu mi s-ar fi părut haioasă tema concursului (ce cocktail am asocia personajului nostru preferat dintr-o carte și de ce?) și dacă premiul nu ar fi constat într-una sau mai multe cărți în valoare de 55 RON. Da, știu că în ziua de astăzi vă vine greu să credeți că de suma asta ți-ai putea cumpăra mai multe cărți, dar uite că așa e, ba mai mult, cărțile cu pricina sunt în limba engleză!

Între noi fie vorba, am constatat cu ocazia asta cu amărăciune că multe dintre cărțile de doi bani din librării (îmi vin acum în minte cele de tip "chick lit", "self-help" și cele ale unor distinși autori...no name) sunt mult, dar mult mai scumpe decât cărți de referință din literatura universală. Nu mai pomenesc faptul că "pe vremea mea" (maică), cărțile în limba engleză erau atât de scumpe încât nu puteai decât să suspini adânc a neputință în timp ce te înclinai cu jind în fața coperților lor lucioase! Dar de, cine naiba mai citește azi cărți serioase, mai ales în limbi străine? Și câți dintre cei care citesc tot soiul de cărți mai mult sau mai puțin supraapreciate ale unor iluștri necunoscuți au trecut prin botezul literaturii universale înainte? Să vă povestesc și despre așa-zisele recenzii, scrise pe bandă rulantă, pe care le întâlnesc la tot pasul? Dacă, la fel ca mine, vă închipuiați că e nevoie de studii aprofundate în domeniu și o bază solidă de tomuri parcurse de-a lungul timpului ca să poți îndrăzni să scrii o recenzie a unei cărți, ei bine, sunteți niște bieți nebuni depășiți de situație!

Revenind la oile noastre (fie ele chiar și negre, pentru unii), le mulțumesc foarte mult celor de la Books Express și Raluk.ro pentru premiu, îi asigur că a încăput pe mâini bune și promit că va fi apreciat cum se cuvine. Iar voi, dacă nu mă credeți, n-aveți decât să verificați spusele mele de mai sus accesând site-ul BE. Veți găsi acolo o sumedenie de romane, nuvele și culegeri de poezii faimoase la mai puțin de 20 lei fiecare! Sigur că sunt și unele mai scumpe, dar fiind vorba de cărți și având în vedere faptul că livrarea este gratuită, consider că prețul este justificat.

Sunt cu atât mai fericită cu cât cartea pe care cu greu mi-am ales-o dintre multele ispite de pe site-ul Books Express nu a fost încă tradusă în România și îi aparține uneia dintre cele mai noi iubiri ale mele: Knut Hamsun. Abia aștept să o primesc!



5 comentarii:

  1. Felicitări... eu nu am aflat de concursul asta :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc!

    Sa stii ca si eu l-am descoperit intamplator, in ultima zi de concurs :-)

    uite aici:

    http://www.raluk.ro/raluk-ro-si-books-express-premiaza-cel-mai-urban-pasionat-de-carti/

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună, felicitări din nou!

    @Bianca, acum e în derulare Reading List Contest http://www.books-express.ro/concurs.html.

    Suntem mari fani de concursuri, le anunțăm pe toate și pe Facebook, te așteptăm cu drag: http://www.facebook.com/BooksExpress

    RăspundețiȘtergere
  4. Uite și cocktail-ul tău, Ioana
    http://www.books-express.ro/blog/1179/cocktail-micul-prin%C8%9B.html

    RăspundețiȘtergere
  5. WOW, ce tare! :-) ma bucur mult ca v-a placut

    mi-ai facut pofta rau cu poza aia :-P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe