16.1.13

Boeing 787 Dreamliner - viitorul e promițător

Ianuarie 2013. După o zi plină petrecută în Dubai așteptăm cu nerăbdare zborul de întoarcere. Dubaiul ne-a dezamăgit, e drept, însă motivul nerăbdării noastre este altul. În ciuda faptului că aeronava cu care am plecat dis-de-dimineață la Dubai a fost, contrar așteptărilor, un Boeing 777, încă sperăm să urcăm, măcar la întors, la bordul noului și atât de lăudatului Dreamliner Qatar Airways. Speranțele ne sunt umbrite întrucâtva de frecventele incidente - majoritatea constând în scurgeri de combustibil și incendii electrice - care ne-au tot ajuns la urechi în ultima vreme de prin diverse colțuri ale lumii, incidente care au determinat compania Qatar Airways să mențină la sol Dreamliner-ele recent achiziționate până la remedierea defectelor de fabricație. Dar iată că avem noroc, avionul tras la burduf este chiar un Boeing 787 și, arborând câte un zâmbet care îl întrece în strălucire chiar și pe cel îndelung exersat al stewardeselor, pășim impacienți la bord.


Chiar la intrare, pe consola care delimitează secțiunile business și economy, o duzină de trandafiri roșii își ițesc capetele dintr-o vază cu aspect cromat ce reflectă spectaculos interiorul imaculat, scăldat într-o lumină rozalie. Cabina este spațioasă și aerisită, hublourile și compartimentele de bagaje mai mari decât precedentele. Scaunele, având configurația 3-3-3 la clasa economy și 1-2-1 la clasa business, sunt dotate nu doar cu ecran, ci și cu telecomandă touch-screen, cu port USB și prize pentru alimentarea laptop-urilor, iar sistemul de in-flight entertainment oferă, pe lângă obișnuita listă lungă de filme, jocuri pe calculator, muzică și emisiuni TV, internet wireless contra cost.

 

Clasa economy







Deși zborul la clasa economy este ușor inconfortabil dat fiind spațiul nu tocmai generos și scaunele înghesuite, comparabile cu cele ale Airbus-ului A320, facilitățile cu care sunt echipate acestea te fac să treci repede peste acest neajuns. În locul parasolarelor obișnuite, hublourile sunt prevăzute cu butoane care permit schimbarea culorii ferestrei în timpul zborului (tehnologie smart glass bazată pe electrocromie), iar toaletele au fost modernizate cu robinete igienice touchless și senzori pentru tragerea apei. Dacă arunci o privire pe fereastră vei remarca negreșit aripa cu profil nou, ascuțit spre vârf, care pare curbată în sus în timpul zborului. N-am avut ocazia să testez business-ul pe Dreamliner, însă îmbunătățirile, axate pe asigurarea unui confort sporit, sunt evidente: de la centuri de siguranță buretate până la design modernizat al fotoliilor cu compartimentare ergonomică, ecrane mai mari și panou despărțitor pentru un plus de intimitate.

 

Clasa business







De ce este Dreamliner-ul special?

Construit în principal din materiale compozite, avionul este mai ușor, mai rapid și mai ecologic. Boeing-ul 787 este construit în proporție de 50% - incluzând fuzelajul, coada și aripile - din materiale compozite ce creează o structură mai durabilă care, spre deosebire de metal, nu este supusă coroziunii. Alte 35% sunt alcătuite din metale ușoare (20% aluminiu și 15% titaniu), restul de 15% reprezentând oțel și alte materiale. Are un consum de combustibil redus cu 20% față de alte avioane similare și înlocuiește sistemele de zbor convenționale cu unele electrice (de ex. frânele nu mai sunt hidraulice, ci electrice, sistemul de condiționare a aerului este electric față de avioanele convenționale la care se folosea aer cald rerutat de la motoare etc.). Datorită structurii din materiale compozite, păstrează un nivel normal de umiditate, nemaifiind necesară eliminarea umidității în vederea protejării structurii metalice de coroziune. Alte avantaje sunt nivelul scăzut al zgomotului din cabină și aerul mai curat datorat filtrelor de aer performante care elimină mirosurile, alergenii și bacteriile din aer. Celor de mai sus li se adaugă o nouă tehnologie care permite identificarea și contracararea turbulențelor în scopul asigurării unor zboruri mai line. Mie una îmi convine...





18 comentarii:

  1. Un avion deosebit, dar cu destule probleme tehnice in ultima vreme. Din poze arata foarte bine pe interior. Aici e si "mana" celor de la Qatar care au contribuit la amplificarea senzatiei de lux.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si Airbus-ul A380 a avut probleme si zboara bine-mersi, e normal sa mai iasa defecte la iveala la operare, mai ales la inceput. Ramane de vazut daca va trece proba timpului, eu tare sper sa da, au muncit ceva la el...

    RăspundețiȘtergere
  3. Abia astept sa fie adoptat si de vreo linie aeriama mai paropiata, sa-l incerc. Visez sa zbor cu avionul asta de cand am vazut proiectul :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Mihai Oprea: Asa si eu!!! Si l-au amanat si tot amanat de mi se lungisera urechile asteptandu-l :-P E infiorator de scump, insa sper si eu sa si-l permita cat mai multe linii aeriene, si sa-i rezolve problemele, si sa-l imbunatateasca si si si... cine stie cum si cu ce o sa mai zburam intr-o buna zi? :-D

    RăspundețiȘtergere
  5. @mihaioro : de la sfarsitul anului trecut, LOT are 2 astfel de avioane in flota.

    RăspundețiȘtergere
  6. Si chiar azi opereaza prima cursa transatlantica cu el, vad:

    http://www.bloomberg.com/news/2013-01-16/lot-defies-dreamliner-scare-with-first-transatlantic-traverse.html

    :-)

    RăspundețiȘtergere
  7. Important e să nu păţească ceva cele cu care zburăm noi :)
    Da, LOT deja are pe homepage Dreamlinerul. Abia aşteptăm şi noi o îmbarcare ...

    RăspundețiȘtergere
  8. @Travelbadgers: Corect :-)

    Ma astept sa le retraga si LOT de la zbor o perioada, tocmai au fost "grounded" si Dreamliner-ele Qatar Airways :-(

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumesc, Cristina, un an nou excelent si tie!!! :-)

    RăspundețiȘtergere
  10. Bina ca au scos problemele capul fara sa cada niciunul.

    RăspundețiȘtergere
  11. @Nicky: Contrar opiniei raspandite printre necunoscatori, nu pica chiar atat de usor. Plus ca mai sunt si cativa oameni acolo in cockpit care isi spun piloti :-))

    RăspundețiȘtergere
  12. din ce am citit eu aici pare a fi o noua generatie de avioane; corect?

    daca da, atunci va fi si o noua generatie de probleme tehnice, din care doar o parte (sa speram ca e mare) pot fi prevazute, as indrazni sa spun :)

    cu celelalte va trebui pur si simplu sa dea piept...

    RăspundețiȘtergere
  13. Exact asa este, Lucian! Asta e, nu exista progres fara erori, atata timp cat le tin sub control nu vad problema :-)

    RăspundețiȘtergere
  14. Conditiile, din ceea ce se vede sunt de lux, insa m-as gandi de 2 ori la partea de probleme tehnice care pot sa apara.

    RăspundețiȘtergere
  15. @Adriana: Conditiile pot fi de lux pe orice avion, in functie de compania care-l achizitioneaza. Mai toate avioanele Qatar Airways arata asa, nu pe lux am pus accentul ci pe evolutia tehnica reprezentata de minunatia asta de avion :-) Problemele tehnice sunt in curs de solutionare, din cate am inteles, asa ca eu una abia astept sa mai zbor cu Dreamliner-ul!

    RăspundețiȘtergere
  16. In ianuarie, chiar inainte de a fi "grounded" toate 787, am ales special un zbor la 3 dimineata, doar doar prind cel mai nou avion. Din pacate si Qatar Airways le tinea in hangar, asa ca a trebuit sa ma multumesc cu un A321... Dar nu disper, A350 iese in curand :))

    RăspundețiȘtergere
  17. @ViespeaCalatoare: Noi am zburat cu el chiar in saptamana de dinainte, am avut mare noroc :-) Vreau si cu A350, iti dai seama...

    RăspundețiȘtergere
  18. Categoric ca asta e viitorul la care visam cu totii. Dar oare la cati ani distanta o sa se implementeze astfel de conditii in cadrul companiilor aeriene autohtone?

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe