7.5.12

Kithaka, elefantul meu african



N-am crezut niciodată că voi ajunge în Africa. N-am crezut când eram de-o șchioapă și citeam cu sufletul la gură despre aventurile altora, n-am crezut nici când am crescut și mi-am dat seama că îmi doresc să merg acolo într-o bună zi, n-am crezut nici măcar când am început să călătoresc și am ajuns în locuri în care nu credeam că aveam să pot ajunge vreodată. Ca să vă spun drept, n-am crezut nici măcar când am ajuns acolo. Și aș fi continuat poate să nu cred dacă Africa, draga de ea, nu și-ar fi pus la bătaie toate farmecele ca să mă convingă.

A început în forță cu un safari. N-am crezut vreodată că în filmul regizat de cel mai priceput dintre regizori unul dintre actorii principali aș putea fi chiar eu. Cel mai mult și mai mult mi-au plăcut girafele, insulițe blajine plutitoare într-un ocean de verdeață și pământ uscat și roșiatic pe lângă bărcuța ca o coajă de nucă care ne primise la bord. Apoi au fost rinocerii, cei albi și cei negri, cei mari și cei mici, cei lenți și cei și mai lenți. Sigur că din comitetul de întâmpinare nu puteau să lipsească tocmai bivolii, greoi, cenușii și placizi, rumegând îndelung vreun smoc încăpățânat de iarbă deasă. Au urmat zebrele, babuinii, struții, gazelele, broaștele țestoase, vulturii, bibilicile și omniprezentele berze marabou, plus o lungă serie de alte vietăți cu care atunci dădeam ochii pentru prima dată. Ce-i drept, nici leii nici leoparzii nu s-au obosit să ne învrednicească cu prezența, dar asta nu ne-a deranjat prea tare. În fond Africa fusese deja mai mult decât generoasă. 

Surpriza zilei au fost însă elefanții. Puii de elefant, mai exact, cei găzduiți la orfelinatul situat la una dintre ieșirile din parc. Mititei, sfioși, costelivi, despărțiți de publicul numeros printr-un cordon de sfoară mai mult simbolic. Ținuți la distanță de paznicii grijulii cărora nu le ajungeau mai sus de genunchi. Am încercat să-l ademenesc pe cel mai mic, doar-doar s-o apropia suficient încât să-i pot dezmierda pielea grosuță acoperită cu fire aspre, dar n-a fost chip. Apoi, când nici nu mă mai așteptam, ceva în el s-a mișcat și s-a apropiat hotărât, întinzându-mi trompa firavă pe care abia am îndrăznit să o cuprind. Habar nu avea Kithaka - să fi fost chiar el? - că era ziua mea și că tocmai îmi făcuse cel mai frumos cadou. Habar nu aveam nici unul că într-o bună zi voi simți nevoia să îi întorc Africii favorul pentru generozitatea pe care mi-o arătase.

Într-o bună zi am să mă întorc în Africa. Și atunci am să merg să îl văd. Pe el, pe elefănțelul meu african, Kithaka. Pe care l-am adoptat de curând, pentru că nu am putut înceta să mă gândesc la el. S-ar putea să mă trateze ca pe oricare altul dintre mulții turiști care i se perindă zilnic prin fața ochilor. Aș suferi un pic, apoi mi-ar trece. Sau s-ar putea să îmi întindă iarăși trompa într-un gest sfios de mângâiere, ca acel prim elefant micuț de la care a pornit totul...













10 comentarii:

  1. Vai ce dragut eeee!!!! Pt el merita sa te intoci din nou in Africa, daca voi ajunge acolo o sa te anunt sa il vizitez si eu, si pe restul elefantilor de la orfelinat! Nici eu nu cred ca voi ajunge acolo vreodata, dar nici nu neg, cred in miracole :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @Alicee: Cel mai dragut, nu-i asa? Chiar te rog sa dai de stire daca ajungi, cat despre ei, cu siguranta se vor bucura de vizita...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu-i aşa că-i senzaţională Africa? Iubesc elefanţii, cu privirea lor blândă şi jucăuşă. Sau mi se pare mie? M-ai făcut să visez şi mai mult la Africa... poate ar trebui să nu mai visez şi aşa o să ajung acolo :D

    RăspundețiȘtergere
  4. wow! eram sigura ca aceasta iti este scuza pentru absenta! e clar ca esti iertata ;))
    macar de dragul lui Kithaka si tot trebuia sa ne povestesti si noua despre Africa! Minunat safari!

    RăspundețiȘtergere
  5. @Mira: Dupa cum imi zicea cineva, nu prea ai cum sa nu te imbolnavesti de Africa :-P

    Dadada, daca te poti mobiliza, go for it, nu mai sta pe ganduri! Mersi ca ai trecut pe aici...

    RăspundețiȘtergere
  6. @Carmen: Calatoria asta e ceva mai veche, safariul l-am facut in decembrie anul trecut, de ziua mea :-) Dar pe Kithaka l-am adoptat de curand si nu m-a lasat inima sa nu vi-l arat si voua, prea e mic si dragalas...

    De plecata am fost plecata la Moscova ultima data, o sa scriu cat de curand si despre asta.

    RăspundețiȘtergere
  7. @Micky: Ma bucur mult ca va place, m-as bucura si mai mult daca s-ar mai gasi si alti parinti adoptivi pentru elefanteii de la orfelinat, sunt multi si nu le e usor :-(

    RăspundețiȘtergere
  8. Elefantii si mai ales elefanteii sunt incredibili! Te inteleg perfect, pentru ca si mie mi-a ramas gandul la un elefantel jucaus din Zambia....:)

    RăspundețiȘtergere
  9. @Claudia: Dintotdeauna mi-au placut (si am comunicat senzational cu) animalele, insa in Africa m-am indragostit pur si simplu de girafe si elefanti :-) Daca vrei sa adopti un elefantel, o poti face oricand. Si daca ai nevoie de ajutor imi poti trimite un e-mail si iti povestesc ce si cum, desi detaliile sunt disponibile toate pe site-ul indicat in articolul meu...

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe