13.6.11

Strejnic Air Show 2011

Pe 28 mai m-am trezit cu noaptea în cap pentru a asista la mitingul aviatic organizat de Aeroclubul României și Școala Superioară de Aviație Civilă pe Aerodromul Strejnic. Câteva ore mai târziu aflam și ocazia care a stat la baza organizării acestui eveniment: celebrarea a 50 de ani de la înregistrarea recordului mondial absolut de aterizare la punct fix cu parașuta și marcarea a 75 de ani de la înființarea Aeroclubului "Gheorghe Bănciulescu" Strejnic - Ploiești. Recordul mondial constând în efectuarea a două salturi de la înălțimea de 1000 m cu deschidere întârziată a parașutei urmate de aterizarea la 0 (zero) metri de punctul fix datează din 31 mai 1961 și aparține parașutistului Gheorghe Iancu. Mi-a plăcut mult ce am văzut, vremea a fost ideală - cer preponderent acoperit, dar cu multe momente în care soarele răzbea cu putere dintre nori metamorfozând întreg peisajul - am avut parte și de această dată de inimioare desenate în înaltul cerului, așa că m-am gândit să vă arăt și vouă câteva imagini, în caz că v-ați dorit să ajungeți și nu ați reușit.

Și pentru că emoțiile sunt oriunde ai ochi să le observi, vă mărturisesc că m-a impresionat foarte tare bătrânica din imaginea de mai jos, care agita cu mândrie și o energie incredibilă steagul României pentru un parașutist - fiu, nepot, sau cine știe...






















Din inimă, pentru zbor și spectatori



7 comentarii:

  1. Frumos! :) Daca afli din timp despre un astfel de eveniment prin apropiere de Bucuresti sa-mi spui si mie, te rog. As vrea sa mergem cu Vladut, e indragostit de avioane, cred ca l-ar face tare fericit sa vada atat de multe si de aproape...

    RăspundețiȘtergere
  2. Of, daca stiam :-( A mai fost un miting mare si la Clinceni, pe 4 iunie parca, dar acolo nu am putut ajunge. Am retinut, oricum, data viitoare dau de stire! :-)

    RăspundețiȘtergere
  3. Thanks! :* Mi se pare o pasiune frumoasa, as vrea sa i-o cultiv, poate-l tine si mai tarziu. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. He, he, ce frumos! :x
    Am uitat sa-ti spun, dar in seara cu mitingul, au dat cateva imagini la stiri si au spus ca batranica este fosta parasutista si chiar pilot, cu nu stiu cate ore de zbor... foarte tare!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Wow, super tare!!! Habar nu aveam, stii ca eu nu ma mai prea uit la stiri. Deci am avut ochi bun, chiar era ceva la mijloc :-)

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce frumos! Foarte frumoase pozele, ai talent, nu gluma!

    Maria, eu am fost la Clinceni si am vazut atat de multi copii care erau definitiv fascinati de avioane. Sunt sigura ca i-ar fi placut mult lui Vladut.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mersi, Cami, esti tu draguta ca zici asta...dar cred ca am avut noroc, atat :-)

    Ai fost la Clinceni? Cum a fost? Tare as fi mers si eu, cum ziceam. Din pacate nu am avut cu cine. Adica nu am avut masina :-(

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe