Printre rânduri

Doha de la A la Z (III)

2012-01-25T13:47:00.002+02:00

Oryx. Făptură gingașă cu trup ce împrumută culoarea dunelor qatareze, picioare zvelte și coarne lungi și drepte care împung văzduhul ca niște ace, oryxul este o specie de antilopă întâlnită cu precădere în Africa, dar și în peninsula arabă. Amenințată cu dispariția, specia de oryx proprie peninsulei arabe a făcut obiectul a numeroase programe de înmulțire în captivitate și reintroducere în natură, numărând în prezent - în ciuda acestor eforturi - doar puțin peste 1000 exemplare în libertate și în jur de 6-7000 în captivitate la nivel mondial. Animal național și unul dintre cele câteva simboluri principale ale statului Qatar, oryxul se regăsește în formă stilizată pe coada tuturor avioanelor companiei Qatar Airways, dar și ca mascotă (de pildă a Asian Games 2006) în diferite zone din Doha și din împrejurimi. Îl puteți admira la Zoo sau, cu puțin noroc și o autorizație specială, chiar la Oryx Farm. Notă pentru pasionații de lingvistică: Puralul cuvântului "oryx" din limba engleză este, contrar așteptărilor, "oryges", deși pare-se că se acceptă și forma "oryxes". Nu v-am trezit interesul? Aflați atunci că oryxul întâlnit în peninsula arabă ar putea fi responsabil pentru legenda unicornului, priviți-i coarnele din profil și veți înțelege de ce...

Perlă. În amintirea vremurilor când petrolul și gazul erau bogății încă nedescoperite iar locuitorii acestor meleaguri trăiau doar din pescuit și culesul perlelor, dar și ca expresie a speranței care le călăuzea pescarilor sărmani eforturile de a descoperi prețiosul conținut al mereu promițătoarelor, însă prea des amăgitoarelor stridii, speranță în a cărei putere se încred până în zilele noastre, qatarezii au conceput o insulă artificială pe care au denumit-o - cum altfel? - The Pearl. Aflată încă în stadiu incipient, insula - care va avea la finalizare aspectul unui șirag de perle - este construită chiar în zona unde aveau loc în trecut majoritatea scufundărilor menite a aduce la suprafață mult râvnitele mărgăritare. Gândită ca zonă rezidențială de lux, cu o promenadă generoasă străjuită de palmieri și smochini despărțită de apele turcoaz ale Golfului Persic prin impecabile balustrade negru-abanos, cu locuri de ancorare a iahturilor - gigantici albatroși legănându-se molatic în zvon de unde și străluciri de raze - cu o listă nesfârșită de restaurante, magazine, supermarketuri și cafenele cu nume sonore (pentru urechile cui știe să le deslușească), The Pearl este locul ideal pentru o plimbare relaxantă înainte de asfințit sau pentru a te cufunda în citit pe una din băncuțele primitoare dintre palmieri, lăsând vântul să te răsfețe întorcându-ți paginile una câte una ...

Qatarezi. Știi că nu se cade să îi urmărești prea insistent, și totuși îți atrag privirea pretutindeni. La volan, în souk, în restaurante, prăvălii și malluri, îi zărești de la distanță datorită veșmintelor tradiționale pe care le poartă cu mândrie. Siluete albe sau negre, pe alocuri cu mici pete de culoare datorate ghuthrei care acoperă capul bărbaților ori genților supradimensionate ale femeilor, mișcarea lor uniformă îți creează senzația că plutesc, abia atingând pământul în timp ce înaintează în foșnet de materiale prețioase, lasând în urmă dâre groase de parfum dulceag și scump. Bărbații poartă thobe, ghutrah și agal, femeile se învăluie în straturi vaporoase de abayah, ascunzându-și părul sub shaylah și chipurile în spatele niqab-ului. Au trăsături frumoase, pe care femeile și le accentuează folosind cu generozitate farduri colorate, și sunt din cale afară de eleganți. Veșmintele lungi le sunt călcate la dungă și împodobite, după caz, cu butoni, brățări și inele strălucitoare ori broderii delicate. Ochii femeilor - uneori singura punte între două lumi atât de diferite - sunt intens conturați cu khol, căruia i se atribuie nu doar valoare estetică, ci și proprietăți curative. Ce să mai, fără îndoială qatarezii sunt unii dintre cei mai frumoși oameni pe care i-am văzut până acum!

Riyali. Din anii '70 încoace, după o perioadă în care au fost utilizate rupiile indiene (rebotezate Gulf rupees) și riyalii saudiți, moneda locală a statului Qatar este riyalul qatarez, cu subdiviziunea dirham și prescurtarea QR. Bancnotele de 1, 5, 10, 50, 100 și 500 QR sunt extrem de pitorești, nepurtând - după cum v-ați obișnuit, poate - chipurile unor personaje istorice, ci imagini și motive de prin partea locului: cămile, dhow, stridii, șoimi, păsări, moschei etc. Pur întâmplător, riyalul qatarez are cam aceeași valoare cu leul nostru, așa că n-aveți nicio scuză dacă nu veți reuși să vă țineți în frâu cheltuielile!

Sambousek. Plăcinte rumene umplute cel mai adesea cu carne, brânză sau spanac, îmbogățite uneori cu pătrunjel, hummus, iaurt, măsline sau mentă, cu aluat grosuț și împletit pe margini sau crocant și subțire ca o foiță, sambousek sau sambousik este un antreu de proveniență libaneză extrem de popular în Doha. Încercați-l o dată și nu veți mai avea scăpare! :)

Șoimi. Ei bine, da, Qatarul este unul dintre puținele locuri din lumea largă unde încă se mai vânează cu șoimi. Bietele victime se numesc Houbara Bustards (Chlamydotis undulata) sau, mai pe înțelesul nostru, dropia-gulerată, un soi de găinușă de deșert cenușie pe care o puteți admira și la Doha Zoo. În funcție de specie, vârstă, dimensiuni, țara de proveniență și alte câteva caracteristici, șoimii se vând pe sume bunicele care pot ajunge până la 16.000 QR sau chiar mai mult pentru un singur exemplar. În Doha, șoimii sunt expuși spre vânzare într-un magazin de profil situat în apropiere de Souq Waqif, unde qatarezi amabili și vorbăreți vă vor istorisi câte-n lună și-n stele despre frumoasele păsări și accesoriile trebuincioase șoimăritului. Despre șoimi o să vă mai povestesc eu cu altă ocazie într-un articol special, până atunci poate vi se va părea interesant faptul că șoimii sunt singurele necuvântătoare acceptate în cabina de pasageri de compania aeriană națională Qatar Airways :).

Trafic. Una dintre activitățile pe care n-am de gând să le încerc prea curând în Doha este condusul. Și asta pentru că traficul îți dă serios de furcă, de la segmente de șosea închise de pe o zi pe alta pentru construcții și/sau modernizare până la cozile interminabile din timpul orelor de vârf ori a evenimentelor importante (de pildă Qatar National Day) care te atrag afară din casă cu promisiunea unor artificii de basm sau a altor manifestări mai mult sau mai puțin spectaculoase. Trotuarele sunt rare, la fel și trecerile de pietoni, șoferii sunt neatenți și nu prea semnalizează. Accidentele se țin lanț în Doha, așadar se impune o atenție sporită în trafic, fie că sunteți în spatele volanului ori pe propriile picioare, printre mașini, ceea ce nu vă recomand de altfel decât dacă e absolut necesar și de neevitat!

(Va urma)

Citește și:

Doha de la A la Z (I)

Doha de la A la Z (II)

Scuderia Ferrari Live Street Demonstration

2012-01-23T14:25:00.001+02:00

Săptămâna aceasta Qatarul se pregătește intensiv pentru cea de-a doua ediție internațională a Qatar Motor Show, programată să se desfășoare în perioada 25-28 ianuarie 2012. Și oare ce eveniment ar fi fost mai potrivit pentru a lansa cu mare pompă această a doua ediție decât o demonstrație live a echipei Ferrari? Dacă mă întrebați pe mine, nici că s-ar fi putut alege un loc mai nimerit cu o atare ocazie decât minunata Corniche Road cu vedere la apele Golfului Persic și la mai toate clădirile importante din Doha. Evenimentul, care a constituit o premieră în istoria micuțului stat din Golf, a fost organizat de Shell, sponsor al Qatar Motor Show și partener tehnic al Scuderiei Ferrari. Surse mult mai pricepute decât mine spun că Marc Gené, pilotul de Formula 1 care și-a etalat măiestria de-a lungul Cornișei, ar fi atins nu mai puțin de 300 km/h în cei 3 km de "pistă" care i-au fost puși la dispoziție de către organizatori. Am avut ceva emoții și fără să fi știut una ca asta, dat fiind că - din motive de vizibilitate optimă - m-am postat fix într-unul dintre cele două sensuri giratorii între care s-a desfășurat cursa demonstrativă...

Elephant Parade Singapore - Tropăind pentru o cauză nobilă (II)

2012-01-18T13:09:00.006+02:00

White Tiger

Anul trecut prin iunie vă povesteam cum am nimerit în plină Paradă a Elefanților la Copenhaga. Deși pe atunci citisem, în repetate rânduri, lista orașelor participante în 2011, reîntâlnirea cu Elephant Parade în Singapore m-a luat pe nepregătite. Să zicem, dacă vreți, că memoria mea... elefantină :) m-a trădat de data asta. Chiar și așa, m-am bucurat nespus să fiu din nou părtașă la cea mai mare expoziție în aer liber din lume, cu atât mai mult cu cât aceasta a întrecut-o cu mult pe cea din Copenhaga la capitolul imaginație, culoare și inventivitate!

În Singapore, parada elefanților multicolori a strâns la un loc 162 statui pictate artistic de personalități de prin partea locului sau de peste hotare, printre care nume cunoscute precum Leona Lewis, Rupert Grint, Paul Smith și Joss Stone. I-am întâlnit - fără să-i caut cu orice preț - în mai toate zonele importante cu obiective turistice, de la Marina Bay Sands până la Singapore Zoo, Grădina Botanică și Jurong Bird Park, trecând prin Clarke Quay, Orchard Road și Suntec City, ba chiar și în vitrina magazinului Louis Vuitton din incinta vestitului hotel Raffles. Realizați în marea lor parte astfel încât să reflecte punctele forte ale orașului, fie că este vorba de radiosul skyline singaporez la ceas de noapte, orhideele care i-au dus faima în lume, puturosul (dar, zice-se, gustosul) durian ori marcarea evenimentelor de seamă care au avut loc recent aici (vezi, de pildă, piesa "Richard III" cu Kevin Spacey la care am avut și eu marele noroc de a asista ceva mai târziu în Doha), elefanții singaporezi au rolul de a sensibiliza publicul cu privire la soarta elefantului asiatic, aflat pe cale de dispariție, dar și de a strânge fonduri, destinate Asian Elephant Foundation, în urma licitației organizate după sfârșitul evenimentului din 12 ianuarie a.c.

În final vă mărturisesc că nu mică mi-a fost mirarea - dar și mândria - când am constatat că unul dintre elefanții singaporezi este opera Alexandrei Nechita, copila noastră talentată - "micuța Picasso" - de care poate vă mai amintiți unii dintre voi...

The Calligraphic Elephant (stg.) și Temasek (dr.)

Handle with Care by Alexandra Nechita

Damaged Dumbo

Giddo

Medication for the Soul

Monty by Aston Martin Design

Dada, the Surrealist Elephant

Saving Richard III

"Now is the winter of our discontent..." :-)

Vanda Miss Joaquim (orhideea națională)

Alldressedup

Starburst by Paul Smith

Regreen (Red and Green)

Love and Protect

We Love Mosha

Dați un click pe numele elefanților pentru a le afla semnificația. Restul elefanților și explicațiile de rigoare aici. Ei, v-ați hotărât care vă place cel mai mult?

Împărăția orhideelor - Orchis și pedeapsa divină

2012-01-16T10:13:00.002+02:00

Imaginează-ți o zi luminoasă. Caldă, înăbușitoare, în fond însorită, excesul de raze fiind însă captat și dijmuit de câțiva nori cu forme fanteziste și rol mai mult decorativ, lățiți în puncte strategice ale înaltului alburiu. Simți nevoia să închizi ochii pentru a testa dacă arșița este la fel de fierbinte și atunci când te detașezi de lumină, concentrându-te exclusiv asupra picurilor de umezeală ce ți se formează, încăpățânați, pe piele între două atingeri fugare cu podul palmei. Când, într-un târziu, îi deschizi moleșită, îți trebuie câteva secunde bune pentru a realiza unde ești și a suprapune mental imaginea știută peste contururile care năvălesc brusc în câmpul tău vizual. E limpede că ești într-o grădină, și încă una dintre grădinile acelea cu vegetație luxuriantă și variată despre care mai mult ai citit decât ai avut prilejul să întâlnești vreodată. Îmbătată de multitudinea nuanțelor de verde care te osândesc la veșnic defavorabilă comparație, privirea ta stăruie minute în șir asupra împletiturii armonioase de plante și trunchiuri, iscodește cotloanele umbroase și desișurile încâlcite, pentru a alerga apoi printre tufișuri și de-a lungul aleilor netede, pe sub crengi plecate și bolte de flori, precum un sol sprinten trimis în recunoaștere de trândavul trup supus legilor imuabile care-l țintuiesc prea adesea la pământ împiedicându-l deopotrivă să se avânte către cer...

Oftând încet a neîmplinire a cărei proporție nu poți decât să o ghicești, nici vorbă să ți se dezvăluie vreodată pe de-a-ntregul, te iei pe urmele agerului sol care a deslușit, ca de obicei, mult înaintea pașilor tăi șovăitori, poteca fermecată înspre locul pe care mulți îl numesc șoptit, înfiorându-se, împărăția orhideelor. Legenda spune că Orchis, fiu al unui satir și al unei nimfe, îmbinare perfidă între frumusețea mamei și instinctele animalice moștenite de la tată, invitat fiind la o petrecere bahică, a încercat să siluiască o preoteasă de-a lui Dionysos. Fapta sa a stârnit furia bachanalienilor care s-au azvârlit asupra lui și l-au sfâșiat în zeci de bucăți. Cu inima frântă, tatăl lui Orchis a cerșit îndurarea zeilor, înduplecându-i, iar trupul fără de viață al lui Orchis a fost transformat într-o frumoasă și firavă orhidee.

Top-fulger - 11 atracții de nota 10 în Singapore

2012-01-13T10:40:00.001+02:00

Pentru că am fost rugată în mod special și repetat să fac cât mai repede niște recomandări pentru Singapore și pentru că în afară de Dana mai știu cel puțin o persoană care se pregătește intens de o călătorie în zonă, am alcătuit degrabă un top care, departe de a fi exhaustiv - este știut faptul că atracțiile sunt la tot pasul în Singapore, imposibil să le epuizezi chiar și într-o săptămână de vacanță cum am avut noi - vă va ține cu siguranță ocupați cea mai mare parte a concediului. Topul este în egală măsură un preview al subiectelor cu care vă veți putea delecta în scurt timp aici pe blog, așa că vă aștept pe toți să descoperim împreună un stat mic, dar ambițios până peste poate - Singapore!

11. Fish spa. Mai exact acvarii gigantice, pline cu un soi de peștișori-sanitari ("doctor fish"), în care vă veți cufunda membrele inferioare pentru a vă lăsa crănțăniți delicat în scopul unei exfolieri cum n-ați mai experimentat nicicând. Merită și numai pentru a vă amuza copios pe seama mișcărilor dezordonate ale consortului care se zbate mai ceva ca un pește în undiță, cuprins de un râs convulsiv pus, chipurile, pe seama gâdilatului.

10. Fountain of Wealth. Cea mai mare fântână din lume are și un ritual pe care ați face bine să îl citiți pe plăcuța de la intrare. Altfel, aveți grijă când, cum și mai ales pentru cât timp vă dedați ritualului cu pricina, nu m-ar mira să fiți luați pe nepregătite de o perdea de apă susurătoare!

9. Buddha Tooth Relic Temple și Chinatown. O vizită în urma căreia veți realiza cât de neimportanți sunteți, de vreme ce dintele vostru n-a interesat pe nimeni suficient încât să-i dedice un întreg templu! Cât despre Chinatown, Anul Nou Chinezesc începe pe 23 ianuarie în 2012, așa încât vă imaginați că pregătirile erau în toi acum o săptămână când l-am vizitat!

8. Chili Crab. O experiență culinară de excepție și o modalitate perfectă pentru a vă distra în cuplu. La finalul ei veți fi extenuați, mozoliți din cap până în picioare, dar cu zâmbetul până la urechi. În funcție de cât de eficient ați ținut de clește în timp ce soțul se opintea din răsputeri să apese pentru a crăpa carapacea buclucașă, s-ar putea să vă ridicați de la masă cu o ~~ușoară~~ pronunțată senzație de foame. Crabul este însă delicios!

7. Long Bar @ Raffles Hotel. Hotelul care poartă numele întemeietorului orașului Singapore este oricum un must see, însă barul din interior face toți banii. Vă sfătuiesc să aruncați o privire în tavan și una pe podea, tare mi-e ca veți avea ce vedea! Neapărat încercați savurosul (și nu chiar ieftinul!) Singapore sling despre care vuiește gura târgului. Pentru mine una care nu prea beau alcool, cât pe-aci să fi fost un somnifer pe cinste...dacă desigur nu ne-am fi grăbit să prindem avionul înapoi spre Doha. A, uitam să vă spun: E ROZ!!! Cocktail-ul, nu barul, și voi acuma...

6. Clarke Quay / Marina Bay Sands. Iaca nu m-am putut hotărî între cele două așa că n-au încotro și împart poziția a șasea. Clarke Quay nu este doar o aglomerație plăcută de terase, baruri, cluburi și restaurante, ci și locul cel mai plin de viață din Singapore. Cât despre Marina Bay Sands, nu se poate să ajungi în Singapore și să nu iei esplanada la picior pentru a admira Merlionul, hotelul-cu-vapor-drept-acoperiș, ArtScience Museum și opera a cărei clădire a împrumutat înfățișarea unui imens (și din fericire deloc mirositor) durian. Neaparat urcați în SkyPark, de sus vă veți putea face cea mai bună idee asupra împrejurimilor!

5. Jewel Cable Car. O bijuterie de telegondolă de care singaporezii sunt mândri nevoie mare. Și pe bună dreptate. Începeți-vă călătoria suspendată de pe Mount Faber pentru cele mai spectaculoase priveliști asupra zgârie-norilor, portului, insulei Sentosa și Merlionului nr. 2, frate bun cu cel de la Marina Bay Sands, pe care însă se poate și urca. Neapărat luați-vă return ticket, cel mai bine tot cu telegondola vă întoarceți la final de zi de pe insulă, mai ales că noaptea totul în jur este iluminat feeric. Bănuiesc că nu e momentul să recunosc public că, atât la dus cât și la întors, înălțimea mi-a cam dat fiori, nu?

4. Jurong Bird Park. Cel mai mare bird park din lume în care trăiesc 5.000 păsări reprezentând aproape 400 specii este un loc pe care nu ai voie să-l ratezi în ruptul capului! Te asigur că n-a văzut Par(ad)isul atâta frumusețe, varietate și culoare. Plus că poți hrăni cu mânuța ta pelicani, papagali și multe alte tipuri de păsări de care îți va fi greu să te desprinzi chiar și după o zi întreagă petrecută în parc. Căci da, o zi întreagă abia dacă va fi de ajuns...

3. Singapore Zoo și Night Safari. Nu faceți greșeala de neiertat să evitați grădina zoologică pe motiv că "ce rost are, doar am mai văzut atâtea alte grădini zoologice până acum", Singapore Zoo este o grădină zoologică neconvențională unde nu există cuști și gratii iar distanțele dintre diferitele tipuri de animale pe de o parte și dintre voi și animale pe de altă parte sunt anulate în mod frecvent. Pont: Luați biletul combinat, contrar așteptărilor safariul de noapte are loc într-un parc separat, așa că nu aveți a vă teme că veți vedea de două ori grădina zoologică. Pândiți cu atenție acele feeding hours afișate peste tot, chiar credeți că ați putea suporta ideea de a nu fi hrănit personal măcar elefanții și girafele? Pont 2: Între anumite ore elefanții se pot și călări, fugiți de vă așezați la coadă imediat după show, numărul fericiților care se vor aburca pe spinarea blajinelor pachiderme este limitat! În ceea ce privește safariul nocturn, nu ratați show-ul Creatures of the night, este de milioane! Una peste alta, ați face bine să vă odihniți zdravăn înainte de ziua asta căci va fi luuuungă, luuuungă.

2. Songs of the Sea. Uluitor, senzațional, supercalifragilistic și mega-ultra-übercool (că tot e la modă exprimarea cu über deși majoritatea celor ce o folosesc cu prețiozitate nu știu nici măcar o boabă de germană!). Revenind la subiect, n-am văzut așa ceva de când mama m-a făcut! De îndată ce puneți piciorul pe insula Sentosa asigurați-vă că v-ați rezervat un loc la spectacolul de pe înserat... și dacă nu vă place nu știu, zău, ce ar putea să vă mai placă vreodată! Așadar țineți minte cinci cuvinte: Songs of the Sea, Sentosa.

1. National Orchid Garden. Din capul locului vă spun că n-am fost niciodată vreo mare admiratoare a orhideelor. Așa cum le știam, prețioase, prea rezistente, fără miros, mi s-au părut dintotdeauna niște specimene reci: impersonale, inexpresive și lipsite de strălucire. Flori pe care le dăruiești cu precădere persoanelor cu un anumit statut social, pe care le cumperi mai degrabă pentru a-i impune cuiva decât pentru a-i face plăcere, pe care le privești cu detașarea și indiferența cu care n-ai putea privi niciodată o operă de artă. Ei bine, Grădina Orhideelor din Singapore mi-a răsturnat toate ideile preconcepute cu privire la aceste flori, iar varietatea lor și multitudinea de culori m-au făcut să le admir cât pentru toți anii în care m-am ținut departe de ele! Se spune că există, în viața oricui, un timp pentru orice. Pentru mine timpul orhideelor a venit la Singapore...

Scurt îndrumar pentru Kenya

2012-01-11T09:11:00.005+02:00

Se spune că nu aduce anul ce aduce ceasul. Și dacă ceasul vă va aduce anul acesta o călătorie în Africa, ar fi bine să vă luați câteva măsuri de precauție pentru a preîntâmpina eventualele situații ce v-ar putea transforma vacanța într-un mic coșmar. Nu de alta, dar ar fi păcat ca toate eforturile voastre de a organiza o excursie în Africa - inclusiv sau mai ales cele financiare - să fi fost în van și să se ducă de râpă din cauza...unui țânțar bezmetic, de pildă. Sfaturile de mai jos au caracter de recomandare și sunt menite a vă ajuta să vă orientați într-o primă fază, însă nu ezitați să consultați un medic specializat pe boli tropicale înainte de a pleca la drum, el este singurul în măsură să decidă ce vaccinuri și/sau pastile sunt indicate în respectivele zone din Africa pe care plănuiți să le vizitați. Dacă sunteți din București, dați o fugă la spitalul privat din cadrul Centrului Medical de Diagnostic și Tratament Victor Babeș, pe lângă analize și vaccinuri medicii de acolo vă pot prescrie și chiar înmâna pe loc prețioasele tablete antimalarie atât de rare în România. A, să nu uit: Luați-vă pușculița cu voi, în România vaccinurile costă, nu glumă!

Vaccinuri și pastile necesare în Kenya

Hepatită A și B: Înainte de a vă vaccina n-ar fi rău să vă faceți analiza de detectare a anticorpilor. Poate ați avut cândva o formă ușoară a bolii sau poate ați fost vaccinați în copilărie și nu vă aduceți aminte. Evident că vaccinul este superfluu dacă aveți deja anticorpi, unde mai pui că veți scăpa și (mult) mai ieftin. Dacă totuși nu aveți anticorpi pentru nici unul dintre cele două tipuri de hepatită, e bine să știți că există și varianta unui vaccin combinat (pentru A și B). Vaccinul - care este pe bază de rapel - costă în jur de 1,5-2,5 milioane (toate dozele, plus consultația de 1,5-2,5 mil.) la spitalul privat de care vă vorbeam mai sus. Oricum, odată făcut nu va trebui să vă mai bateți capul cu el, vă va proteja toată viața. Este bine să-l aveți chiar și în cazul în care nu călătoriți în Africa, vă poate scuti de niscaiva neplăceri.

Febră tifoidă: Doză unică, valabilitate 3 ani.

Febră galbenă: Doză unică, valabilitate 10 ani.

Meningită: Doză unică, valabilitate 3 ani.

Tetanos și difterie: Vaccin combinat, doză unică, valabilitate 10 ani.

Tablete antimalarie: Vi se va recomanda fie Lariam (Mefloquine) fie Malarone. În general, ambele sunt bine tolerate de organism, însă despre Malarone se vehiculează că ar avea mai puține efecte secundare. Pentru o protecție cât mai mare, tratamentul trebuie început cu 2 săptămâni înainte de plecare și continuat alte 2 săptămâni de la întoarcerea din zona de risc. Pentru că tabletele antimalarie nu vă protejează 100%, ar fi indicat să vă procurați și un spray care să țină la distanță nesuferitele insecte.

Pont 1: Cel mai eficient spray antițânțari nu l-am găsit - după cum poate v-ați fi așteptat - la farmacie, ci într-un mare magazin de articole și echipamente sportive!

Pont 2: În Singapore am aflat de existența unor brățări antițânțari, Para'Kito, despre care se spune că ar fi extrem de eficiente și pe care nu m-ar mira să vi le puteți comanda și online. Noi ne-am cumpărat câte una plus vreo două rezerve de căciulă, așa că vă voi povesti cu proxima ocazie dacă sunt sau nu bune de ceva.

Lista cu vaccinuri ar fi mai lungă, însă acestea reprezintă minimul necesar. Atenție, nu permiteți să vi se facă mai mult de 2 vaccinuri într-o singură ședință de vaccinare! Între ședințele de vaccinare trebuie să existe o pauză de minim 3 săptămâni, așa că preocupați-vă din timp de acest capitol. În mod normal, la prima vaccinare ar trebui să vi se elibereze un carnet de sănătate (cu coperte galbene în România) în care medicul are obligația de a trece tipul, data și durata de valabilitate a fiecărui vaccin. Vă sfătuiesc să aveți mereu la voi acest carnet de sănătate, nu ocupă mult loc în bagaj, în schimb s-ar putea să vă salveze la ananghie. Cum ar fi în situația în care izbucnește vreo epidemie, caz în care nu veți putea părăsi teritoriul țării afectate decât dacă veți putea dovedi - pe baza acestui carnet de sănătate - că ați fost vaccinați împotriva bolii respective.

Formalități legate de obținerea vizei

În ceea ce mă privește, plecarea în Kenya a fost cam din scurt, așa încât cu o zi-două înainte de zbor încă navigam febril pe internet în căutare de informații despre obținerea vizei. Dat fiind că pe unele site-uri informațiile sunt incomplete sau contradictorii, de lămurit m-am lămurit cu adevărat abia la sosirea pe aeroportul Jomo Kenyatta din Nairobi :). Iată deci ce trebuie să știți dacă vă dă târcoale dorul de ducă în Kenya...

Pentru cetățenii români, viza se acordă și on arrival. În vederea obținerii vizei, trebuie să vă asigurați că aveți pașaport valabil încă cel puțin 6 luni de la data intrării în Kenya. Taxa de viză este de 50 USD/pers. și se plătește cash (în dolari) la fața locului. Veți avea de completat un formular alb și unul albastru, pe cel albastru este foarte probabil să îl primiți încă din avion. Nu vă așezați - ca mine - la rând pentru vize înainte de a fi identificat și completat și formularul alb, chiar dacă cei de la ghișeu sunt extrem de drăguți și nu vă vor lăsa să stați de două ori la coadă. Eu am avut la mine și fotografii color tip pașaport, însă nu au fost necesare. În plus față de cele de mai sus, vi se vor lua amprentele de la ambele mâini, după care veți putea să vă considerați cu adevărat bineveniți în Africa :). Deși aveam în față cam 10 persoane, în 15-20 minute (în care includ și timpul pierdut cu completarea formularului alb de care nu știusem) eram mândra posesoare a ștampilei de Kenya!

Perioada optimă de călătorie

În fiecare an, Kenya are parte de două perioade ploioase: una mai blândă, între octombrie și decembrie, și una serioasă, din martie până în mai-iunie. Lunile optime pentru a călători în Kenya sunt ianuarie și februarie când nu prea plouă iar temperaturile sunt chiar plăcute. Noi am fost în Kenya la începutul lui decembrie și am avut baftă de soare, însă cu câteva zile înainte de sosirea noastră plouase zdravăn. În general, umiditatea este destul de ridicată, așa încât s-ar putea să aveți impresia că termometrul arată mai multe grade decât sunt de fapt.

Acestea fiind recomandate, nu-mi rămâne decât să vă urez zbor lin și safariuri plăcute! :)

Bird's Eye View over ...Zermatt

2012-01-09T07:48:00.003+02:00

Dacă ești destul de norocos încât să prinzi o zi senină, imaginea Matterhorn-ului înzăpezit îți va rămâne multă vreme întipărită pe retină. Dacă nu, bag mâna în foc că îți vei petrece fiecare clipă liberă a sejurului în Zermatt vânând trufașul vârf care nu se arată oricui sau dacă se arată, atunci doar cu zgârcenie. Ca să pui piciorul pe Matterhorn, trebuie să urci cu o telegondolă și două telecabine. Asta dacă ești dispus să plătești prețul exorbitant per segment de călătorie! Noi am simțit nevoia să economisim banii de telegondolă urcând pe jos o bună bucată de drum. Și am fi economisit cu dragă inimă și banii de telecabină, însă pentru a urca pieptiș pe stânci ne-ar fi trebuit niscaiva abilități de capră neagră, așa că ne-am mulțumit să-i bombănim pe elvețieni printre dinți și am plătit cu mâini tremurătoare biletul.

În cazul în care vă știți măcar cu o urmă de rău de înălțime vă recomand să nu priviți prea mult în jur, hăul care se cască înfricoșător sub telecabină s-ar putea să vă cam înmoaie genunchii. Cu o înălțime de 4.478 m, Matterhorn-ul este unul dintre cele mai înalte și spectaculoase vârfuri din Alpi. Telecabina nu urcă mai departe de 3.900 m, dar chiar și așa altitudinea și nivelul mai scăzut de oxigen vă vor da oareșce amețeli. Ei, dar priveliștea - că doar ea face obiectul articolașului de față - priveliștea este ...înălțătoare, chiar și la propriu la aproape 4.000 m, nu? :)

Revelion la Singapore - civilizație, bun gust și un show de zile mari!

2012-01-07T11:07:00.004+02:00

În afară de vremurile zbuciumate și demult apuse ale adolescenței când orice ocazie era potrivită pentru a o întinde de acasă, nu mi-am dorit niciodată să plec de Revelion. Cu riscul de a fi privită strâmb și de a nu mă înscrie în trend, la întrebarea: "Ce faci de Revelion?" - între noi fie vorba lansată tot mai devreme odată cu trecerea anilor, astfel că mai nou tirul de întrebări se pornește, chinuitor, încă de pe la sfârșitul verii - răspundeam, invariabil, "Stau acasă". "Cum adică stai acasă?" țâșneau în sus intrigate sprâncenele interlocutorului, în timp ce fața i se preschimba pe dată într-un enorm semn de întrebare. "Uite-așa, stau acasă", îl expediam fără prea multe explicații, iar lista mentală a personajelor ce aveau să-mi elibereze orașul chiar și numai pentru una-două săptămâni se lărgea simțitor, la fel ca zâmbetul triumfător ce punea stăpânire pe toată ființa mea și pe care nu aveam să-l mai pot camufla multă vreme, astfel încât speram ca exodul de sărbători - marea migrație a turmelor de petrecăreți - să aibă loc cât mai curând cu putință!

Departe de a fi un Grinch al sărbătorilor de iarnă (cei ce mă cunosc știu că aceasta reprezintă dintotdeauna perioada mea preferată din an!), departe de a putea fi bănuită de lipsa poftei de viață ori a chefului de distracție, un lucru înțelept tot am învățat și eu de când călătoresc: Niciodată, dar niciodată nu te duce în vacanță în plin sezon! Fie că e vorba de zăcut la plajă, mers la schi sau petrecerea oricăreia dintre sărbătorile anuale, vei plăti scump greșeala de a te fi alăturat cohortelor de turiști scăpați ca din pușcă cu o atare ocazie. Și nu mă refer numai la prețuri, deși acesta singur este un argument suficient de puternic. Dacă totuși simți nevoia să evadezi într-un asemenea moment al anului, de dragul unei schimbări sau pentru că așa a fost să fie, fă-o cu cap! Rezervă-ți din timp cazarea, pândește reduceri la biletele de avion și încearcă să nu alegi una dintre destinațiile la îndemâna oricui sau măcar alege pe dos față de marea majoritate a turiștilor :). Îți vei spori astfel considerabil șansele de a avea parte de un concediu tihnit și reușit...

Din varii motive legate în mare parte de mutarea în Doha, nu speram la vreo plecare pe ultima sută de metri a anului vechi, așa încât Crăciunul petrecut acasă și apoi vacanța în Singapore au venit ca un cadou neașteptat pe care l-am primit cu chiote de bucurie. Dat fiind cele 12-13 ore de zbor și costurile cu siguranță nu tocmai neglijabile ale biletului de avion, Singapore nu prea intra în discuție cât timp am locuit în București, din Doha însă multe destinații sunt cu vreo 5 ore mai aproape, iar Singapore de Revelion avea să fie în mod cert o experiență memorabilă! Și așa a și fost, drept pentru care nu pot decât să vă recomand să petreceți măcar o dată un Revelion la Singapore, veți descoperi un colț de lume incredibil de civilizat și primitor unde regulile sunt făcute pentru a fi respectate și toată lumea își va da silința să vă facă șederea cât mai plăcută.

Dintre locurile care dau tonul petrecerilor în Singapore, poziția fruntașă este deținută fără urmă de îndoială de Marina Bay Sands, un complex hotelier de lux cu propriul cazino (aparent cel mai scump din lume!), un sky park având întinderea echivalentă cu patru și jumătate avioane Airbus A 380, mai mare decât cea a Turnului Eiffel, o piscină absolut fenomenală (tip infinity pool), propriul muzeu ArtScience plus o serie de restaurante, săli de teatru, conferință și expoziție, un patinoar și un ditamai mall-ul. Zona Marina Bay Sands este urmată îndeaproape de Clarke Quay, cheiul distracțiilor și locul cel mai plin de viață din Singapore, și, nu în ultimul rând, insula Sentosa. În funcție de preferințe puteți alege oricare dintre aceste trei zone, însă din proprie experiență vă sfătuiesc să dați întâietate celei mai mari petreceri de Revelion din Singapore care are loc, evident, la Marina Bay Sands!

Majoritatea celor pe care sfârșitul de an îi găsește în Singapore se zbate să prindă locuri în Marina Bay Sands Sky Park, aflat la 200 m înălțime. Dacă nu am fi avut inspirația de a întreba un localnic am fi făcut, poate, același lucru. Așa însă am aflat că sky park-ul este mult prea aglomerat în noaptea dintre ani iar un loc bun cu priveliște așijderea este greu de obținut. Alternativa mai fericită și (mult) mai puțin costisitoare (25 SGD/pers.) poartă numele de The Float@Marina Bay Sands și este cea mai mare platformă și scenă plutitoare din lume, situată chiar pe apele rezervorului Marina Reservoir. Nici că puteam găsi o variantă mai pe gustul nostru de a petrece Revelionul!

Și uite-așa, în jurul orei 20:00 ne-am încolonat cuminți, turiști și localnici deopotrivă, în așteptarea accesului la tribunele aferente platformei plutitoare, iar coada a șerpuit civilizat și într-o liniște deplină până la intrare, de unde fiecare și-a căutat un loc pe placul său, nu înainte de a se fi așezat la fel de organizat și civilizat la rând pentru a alege câte ceva dintre multele bunătăți și băuturi asigurate contra unei sume modice de organizatori. Printre concerte, show-uri de lumini si muzică și multe alte surprize, Anul cel vechi ne-a alunecat printre degete, pus pe fugă de artificiile splendide care au ținut minute în șir, iluminând spectaculos sferele dorințelor din mijlocul undelor nemișcate, risipindu-se apoi - ca atâția alți ani înainte - într-un nor de fum care ne-a găsit fericiți, înlăcrimați, cu speranțe de un An Nou mai liniștit pentru noi și cei dragi de acasă și de vremuri mai bune pentru țărișoara părăsită fără prea multe regrete, căreia i-am dorit ușor înciudați să aibă, cândva, măcar jumătate din gradul de civilizație și din strălucirea orașului-stat Singapore!

2011 in a nutshell - 1 an, 3 continente, 10 țări

2011-12-31T05:00:00.001+02:00

Nici n-am apucat bine să mă dezmeticesc după anul călătoriilor 2010 că m-am și trezit prinsă în vâltoarea lui 2011. Și uite că a trecut și el, pe negândite, iar 2012 e nerăbdător să intre în scenă. N-am să mă grăbesc să-i pun etichete anului 2011, anii sunt buni sau răi după cum alegem să preluăm frâiele propriilor vieți ori să ne lăsăm, pasivi, pe tânjală, sperând că lucrurile se vor aranja de la sine. După cum alegem să ne încovoiem spinarea sub povara greutăților și neîmplinirilor ori să zâmbim în ciuda lor, sperând ca micile boabe de rouă ce ni se mai adună uneori în colțul ochilor să treacă neobservate. După cum suntem sau nu dispuși să desprindem din fiecare experiență crâmpeiul acela de înțelepciune care să ne țină de cald când orice altceva dă greș, să ajutăm mai degrabă decât să punem piedici, să pironim clipa trăind-o cu sete, din suflet, în loc să lăsăm zilele să se scurgă, egale, sursă nesfârșită de regrete mai târziu. Să încetăm să judecăm, să privim de sus, să ne comparăm, să invidiem, să ne vindem visele pe nimicuri, să înțelegem că un an bun este un an pe care l-am încheiat sănătoși, noi și toți cei la care ținem mai presus de orice. Că timpul trece și visele îmbătrânesc și ele alături de noi. Că visele - chiar și cele care nu se îndeplinesc niciodată - fac să ne crească aripi, iar așteptarea și anticiparea ce le însoțesc ne descoperă puteri și calități de care nu ne-am fi crezut în stare. Că visele împlinite se transformă în amintiri de neuitat, iar amintirile sunt investițiile noastre cele mai de preț. Cred cu tărie că

"True hope is swift and flies with swallow's wings

Kings it makes gods and meaner creatures kings." (Shakespeare - Richard III).

Pentru anul 2012 vă doresc așadar să fiți sănătoși și să nu încetați niciodată să sperați! :) La mulți ani!

Sighișoara, februarie 2011

Doha, februarie 2011

Helsinki, martie 2011

Pe vapor între Helsinki și Tallinn, martie 2011

Tallinn, aprilie 2011

Riga, aprilie 2011

Stockholm, aprilie 2011

St. Petersburg - balet la Mariinsky (Kirov) Theater, aprilie 2011

Copenhaga, iunie 2011

Doha, octombrie 2011

Nairobi, decembrie 2011


Singapore, Revelion 2011/2012

Singapore, Revelion 2011/2012

Merry Christmas dintre palmieri

2011-12-21T09:11:00.001+02:00

Aveați cumva impresia că în deșert nu vine Crăciunul? Uite că vine, chiar dacă Moșul și spiridușii lui cei harnici trebuie să își facă loc nu prin nămeți, ci printre palmieri împodobiți de sărbătoare iar brăduții, deși ornați cu mult bun gust, nu răspândesc mirosul brazilor de acasă... Vă urez de pe acum Crăciun fericit și clipe de neuitat alături de dragii voștri! Și nu uitați, Moșul există, l-am văzut cu ochii mei în Laponia! :)

Bird's Eye View over ...Doha

2011-12-20T12:54:00.003+02:00

Situat în zona cunoscută drept Sports City, în imediata apropiere a stadionului Khalifa și a centrului comercial Villaggio, Aspire Tower (numit și Olympic Tower sau Khalifa Doha Sports Tower) este (încă) cea mai înaltă clădire din Doha. Cu o înălțime de 318 m, turnul în formă de torță a fost una dintre emblemele celei de-a cincisprezecea ediții a Jocurilor Asiatice 2006, ocazie cu care în vârful său a ars o flacără de aproape 10 m înălțime. Poreclit de localnici "The Torch", turnul a fost inaugurat la începutul anului 2011, cu o întârziere de vreo 3-4 ani, iar construcția lui a costat nu mai puțin de 130 milioane de euro. Interiorul său extrem de modern include un hotel de lux cu camere ale căror prețuri încep de la "modica" sumă de 300 euro pe noapte, o spectaculoasă piscină exterioară (!) aflată la 80 m înălțime, un muzeu al sportului, 3 restaurante dintre care unul pe platformă rotativă, situat la înălțimea de 215 m, un bar/lounge, o sală de bal și un centru de conferințe. Nu vă imaginați însă că este prea ușor să admiri orașul de sus pentru că Aspire Tower și implicit platforma de observație nu sunt deschise vizitatorilor. Așa încât dacă nu cumva aveți bafta teribilă de a fi invitați la unul dintre evenimentele organizate frecvent în interiorul turnului (mersi Ana!), singura șansă de a cerceta împrejurimile de la înălțime este să priviți fotografiile de mai jos, imaginându-vă lumina nefiltrată de vălul fin de praf - cunoscut drept "dust haze" - atât de des întâlnit în Doha!

Ioana & Ioana pe drumurile vieții (II)

2011-12-14T13:00:00.002+02:00

Data trecută am aflat de la Ioana care sunt, în opinia ei, avantajele și dezavantajele jobului de "travel writer", cum sunt românii din străinătate și care ar fi regulile esențiale pentru a te adapta ca emigrant într-o țară străină, ne-am plimbat împreună prin Tarragona, Toscana, pe plaje, printre stânci pustii și într-o grădină mirifică, filosofând pe marginea conceptului de fericire, și am descoperit că pasiunea te poate ajuta să îți realizezi visele. Citiți mai jos continuarea interviului cu Ioana Budeanu, apoi click aici pentru a citi ce am răspuns eu la aceleași întrebări pe blogul Ioanei :).

13. Ce loc din lumea asta ar trebui văzut într-o viaţă de om? Ce loc nu recomanzi în ruptul capului?

Lumea asta este singurul lucru pe care îl avem. Ar trebui văzută toată, înţeleasă, învăţată...

14. Care este cartea ta de căpătâi (beletristică)? Dar cartea de călătorii care te-a inspirat şi te-a făcut să visezi cel mai mult?

Grea întrebare! Printre cărţile mele preferate stau acum Lust for Life, de Irving Stone, Trilogie murdară la Havana, de Gutierrez, mi-au plăcut cărţile Roxanei Valea despre Africa şi a Danielei Zeca "Istoria romanţată a unui safari". Însă cea mai mare inspiraţie mi-a adus-o filmul "Into the Wild".

15. Care a fost cel mai frumos moment de interacţiune / comunicare umană pe care l-ai trăit într-o călătorie?

O noapte perfectă şi rece de toamnă, în grădina unei vile din Toscana, când am discutat cu o italiancă frumoasă şi deşteaptă despre viaţă, Ceauşescu, călătorii, Berlusconi, comunism, copilărie, relaţii, iubire şi dor, la un pahar de limoncello.

16. Felul preferat de mâncare (de oriunde din lume)?

Pizza italiană din Milano.

17. Ai vreo frică mare legată de călătorii?

Am o oarecare frică de avion. Atât.

18. Care este cel mai mare regret din călătorii?

Că uneori trebuie să plec înainte de a înţelege complet un loc, de a-i descoperi sensul şi povestea.

19. Numeşte măcar un lucru pe care marea majoritate a cititorilor tăi nu-l ştiu despre tine.

Sunt mult mai optimistă decât par pe blog:)) În fiecare zi am îndoieli, am dureri, îmi pun întrebări despre locuri şi viaţă. Toate se rezolvă până seara, când stau în braţele iubitului meu. Ştiu că acolo sunt acasă.

20. Povesteşte-mi un lucru stânjenitor (dar haios, privind acum în urmă) care ţi s-a întâmplat în călătorii?

M-am urcat cu toate bagajele într-un tren greşit în Genova, iubitul meu rămăsese pe peron fără telefon şi bani, trenul a plecat şi eu am tras semnalul de alarmă. M-am certat îngrozitor cu italienii, care au spus că la ei nu se trage semnalul de alarma fără motiv, am coborât, am alergat peste linii cu toate genţile şi am prins alt tren înapoi. M-am speriat, apoi m-am amuzat.

21. Ce citat te-ar descrie cel mai bine şi de ce?

Clasicul: “Twenty years from now you will be more disappointed by the things that you didn’t do than by the ones you did do. So throw off the bowlines. Sail away from the safe harbor. Catch the trade winds in your sails. Explore. Dream. Discover.” - Mark Twain.

Dar şi: "If being sane is thinking there's something wrong with being different... I'd rather be completely fucking mental." Sau: "People say that you're going the wrong way when it's simply a way of your own."

22. Ce reproş ai să le faci românilor călători?

Turiştilor le-aş reproşa că nu îşi deschid ochii, că nu văd mai departe, că nu înţeleg, că duc prea multe bagaje, că îşi fac prea multe griji. Adevăraţilor călători le-aş spune să scrie mai mult şi mai bine despre drumul lor.

23. Care sunt cele mai năstruşnice destinaţii la care visezi?

Madagascar.

24. De ce consideri că blogul tău este special? De ce te-ar citi cineva taman pe tine si nu pe... Xulescu?

Nu este neapărat special - are o anumită emoţie, îţi dă o anumită stare. Am un condei uneori ascuţit, alteori blând ca o boare de vânt, surprinzător şi tenace. Sunt un jurnalist pasionat, nu fac niciodată treaba pe jumătate. Încerc să ating perfecţiunea. Nu vreau să câştig bani din blog, ci doar câte un comentariu de încurajare:)) Am o comunitate mică, dar grozavă. Sunt mereu alături de mine. Şi le sunt recunoscătoare.

Dacă ți-a plăcut interviul cu Ioana, urmărește-o și de acum înainte pe blogul Ioana Budeanu!

Citește și:

Ioana & Ioana pe drumurile vieții (I)

Prima parte a interviului cu mine.

A doua parte a interviului cu mine.

Ioana & Ioana pe drumurile vieții (I)

2011-12-12T19:30:00.006+02:00

De când m-am apucat să scriu pe blog am întâlnit - cel mai adesea virtual, nu de puține ori și personal - o serie de împătimiți ai călătoriilor, oameni cel puțin la fel de pasionați ca și mine de locuri și experiențe noi și cel puțin la fel de dornici de a le împărtăși cu cei din jur. Dintre aceștia, unii mi-au devenit prietenii, cu alții țin legătura frecvent, sunt cei cu care simt că mă aflu pe aceeași lungime de undă și pe care îi însuflețesc și călăuzesc cam aceleași vise. Ioana Budeanu este unul dintre ei, o fată ambițioasă, analitică, cu ambele picioare bine înfipte în realitate, însă deopotrivă romantică, idealistă și visătoare. Îi admir dârzenia cu care își urmărește visele în ciuda piedicilor - pe alocuri inevitabile - pe care viața i le scoate în cale și îi urez mult noroc, inspirație, putere de muncă și să dea dovadă și pe viitor de aceeași tenacitate în realizarea tuturor proiectelor pe care și-a propus să le ducă la bun sfârșit! Citiți mai jos prima parte a interviului cu Ioana, apoi click aici pentru a citi ce am răspuns eu la aceleași întrebări pe blogul Ioanei :).

1. Ce înseamnă să fii Travel Writer? Minusuri şi plusuri. Este un job de vis?

Job de vis nu există! A fi travel writer înseamnă (pentru mine) să faci zeci, sute de proiecte perfecte, să munceşti pe rupte, să îţi reuşească doar unul, să ai un buget incredibil de mic, să calculezi totul la minut, să îţi iei rucsacul în spate şi să te urci în primul avion/tren, să mergi zile nenumărate, să dormi câteva ore pe noapte, să simţi că oboseala îţi sapă în oase, că nu ai niciun gram de inspiraţie, că foile rămân goale, că ai un deadline, că oraşul nu te mai îmbie, că ţi-e dor de casă şi de limbă, că nu poţi rezolva tot ce ţi-ai propus, că trebuie să te întorci, că ai şansa să vezi cele mai frumoase locuri din lume, că oamenii din jurul tău sunt minunaţi, că ai reuşit şi că totul se va rezolva. Ce câştig? Experienţă:)))

2. Călătoriile sunt o şcoală a vieţii. Care este cea mai importantă lecţie pe care ai învăţat-o din călătoriile tale?

Că iubesc oraşele, aglomeraţia şi viteza, că iubesc şi marea, liniştea şi stâncile pustii, că nu există loc în care să fii fericit dacă mulţumirea nu vine din interior, dacă nu ai pace în suflet şi zâmbet în privire. Că degeaba vezi lumea dacă nu ai cu cine s-o împarţi.

3. Există un loc "perfect" pe pământ?

Şi da şi nu. Da, locul perfect este acela sfinţit de tine. Nu, peste tot în lume este la fel. Aceleaşi bucurii, aceleaşi tristeţi.

4. Care este diferenţa între un loc în care călătoreşti şi unul în care trăieşti? Cum îţi alegi "casa"?

Când călătoreşti sufletul este uşor, dus de vânt, împăcat, liber. Eşti vesel şi simţi că lumea îţi aparţine, descoperi frumuseţi incredibile, oraşe noi, apusuri superbe. Totul este perfect!

Când te muţi într-un loc, toate de mai sus dispar in no time. Ca şi cum n-ar fi existat. Îţi aduci aminte vag că ţi-au plăcut cândva, că te-au emoţionat, că nu ai ales degeaba. Însă alte lucruri vin peste tine: grijile zilnice, rutina, dorul de ceva nou.

Nu pot să-mi aleg casa nicăieri în lume. Casa este acolo unde e iubirea mea, unde sunt într-un anumit moment. Dacă aş fi pusă în situaţia să aleg un loc anume unde să-mi am rosturile, nu aş şti ce să spun. Încă bântui, încă privirea şi sufletul meu caută acel loc.

5. Care este cea mai frumoasă imagine care îţi vine în minte? Unde te-ai întoarce MÂINE dacă ai avea ocazia?

Luna imensă, rotundă, oglindindu-se în ocean la prima oră din zi, când noaptea încă nu se îndură să părăsească scena.

În Tarragona - un oraş drag sufletului meu - sau în Toscana, la nişte prieteni de care mi-e dor.

6. Care a fost ultima cea mai fericită zi din viaţa ta?

Pe 1 octombrie 2010, la ora 6 AM, am coborât dintr-un tren direct pe o plajă. Am privit răsăritul peste Mediterana, m-am cazat la un hotel confortabil, am dormit, am mâncat la o terasă, m-am plimbat pe plajă şi într-o grădină mirifică, am respirat parfumul pinilor, portocalilor şi valurilor mării, am ascultat muzică de operă, am făcut un duş fierbinte şi dragoste la lumina lunii. Simplu, firesc, fără griji.

7. Cum sunt românii din afară? Cum este privită România de către străini?

Am să încep cu cea de-a doua întrebare! România este văzută incredibil de bine de către străini, în ciuda tuturor poveştilor de adormit copiii. Am întâlnit oameni care zâmbeau instinctiv la numele ţării noastre şi ziceau de Hagi, de Nadia, de femei frumoase, de Braşov, de Bucureşti, de oameni primitori, de mâncare bună. Nimic altceva. Cei care strică această poveste sunt tot românii - le este ruşine să-şi recunoască apartenenţa la ţară, iar străinii sunt loiali şi patrioţi şi nu respectă atitudinea acestor români.

Cu românii din afară este o poveste stranie. Nu încerc să generalizez, pentru că ar fi nedrept. Însă 90% dintre românii emigranţi pe care i-am întâlnit eu se ascund că sunt români, uită să vorbească româneşte, la prietenii din ţară susţin că o duc bine deşi nu e adevărat, în ţara de adopţie se plâng de absolut orice, sunt nemulţumiţi, fricoşi, suspicioşi, uneori răi, geloşi, impulsivi şi uită să trăiască. Sunt tristă să văd astfel de oameni...

8. Care sunt regulile esenţiale ca să te adaptezi într-o ţară străină, ca emigrant?

Este una singură: să te porţi exact ca şi locuitorii, să vorbeşti ca ei, să mănânci ca ei, să simţi ca ei, să cumperi aceleaşi chestii ca ei, să mergi în aceleaşi locuri ca ei. De aici, poţi începe să construieşti.

9. Ce înseamnă fericirea în viziunea ta? Cum ţi-ar plăcea să trăieşti, dacă ai putea alege?

Fericirea mi se pare o noţiune supra-evaluată. Bucuria, simplitatea, căldura, pacea vin din suflet. Dacă ai linişte sufletească, poţi spune că eşti fericit. Nu ai nevoie de nimic material, tangibil, pe lume. Pentru că lumea are grijă de tine.

Mi-ar plăcea să trăiesc pe malul unei ape oriunde în lume, într-o casă mică, cu grădină, să am un câine şi câţiva copii, să scriu romane, să stau în braţele iubitului meu seara şi să închid bolta de stele în jurul nostru.

10. Ai renunţa la tot ce ai acum pentru a pleca 1-2 ani prin lume, doar pentru suflet? Crezi că pasiunea este cea mai importantă când "construieşti" ceva sau ai nevoie şi de bani?

Dacă mă întrebai acum trei luni dacă aş pleca în lume, aveam deja bagajele lângă uşă. Acum mi-e dor de casă, de cuib. Sunt puţin obosită, duc în spate un an de proiecte, de lupte, de doruri. Dar da, în principiu, nu sunt legată de nimic - aş pleca oricând în lume, mai ales pentru suflet.

Pasiunea este cea mai importantă. Eu am reuşit să fac totul fără bani, doar cu nişte vise imense şi o mulţime de idei.

11. Care este cea mai grea încercare prin care ai trecut într-o călătorie?

Am petrecut o noapte pe străzile din Barcelona, negăsind niciun loc unde să dorm. Am străbătut o stradă "celebră" pentru fauna ei, eram speriată, cu adevărat speriată. Am cunoscut personaje stranii, am cunoscut frigul nopţii, al fricii, somnul greu care nu trebuie lăsat să te învăluie.

12. Dacă ai putea să dai cuiva/unui copil un singur sfat despre viaţă, care ar fi acela?

Să aibă mereu încredere în sine, să lupte şi să-şi urmeze visele, indiferent care ar fi acestea.

Citește și:

Ioana & Ioana pe drumurile vieții (II)

Prima parte a interviului cu mine.

A doua parte a interviului cu mine.

Cele mai frumoase târguri de Crăciun (III) - Viena

2011-12-10T08:17:00.003+02:00

Când vine vorba de răstimpul în care se desfășoară mult așteptatele Weihnachtsmärkte sau Christkindlmärkte din Germania și Austria, un scurt moment de reflecție vă va releva faptul că acestea își deschid și închid porțile, în mare, cam în aceeași perioadă. Sigur, veți spune că e natural ca târgurile de Crăciun să aibă loc în preajma sărbătorii care le împrumută numele și, deși nu greșiți câtuși de puțin, nu pot să nu observ că este un răspuns pe cât de corect pe atât de ...imprecis. Și asta pentru că momentul de începere a majorității târgurilor de Crăciun nu este nicidecum lăsat la voia întâmplării, după cum s-ar putea crede în necunoștință de cauză. Dimpotrivă, momentul de care vă vorbesc are o tradiție îndelungată și o semnificație religioasă aparte, aflându-se în strânsă legătură cu perioada premergătoare celebrării Nașterii lui Iisus pe care nemții și austriecii o denumesc Advent sau Adventszeit și care cuprinde cele 4 săptămâni dinainte de 25 decembrie.

Provenit din latinescul adventus, termenul Advent înseamnă "sosire" și se referă la nașterea lui Cristos. Perioada de Advent începe fie odată cu ziua Sf. Andrei (30 noiembrie), fie odată cu prima duminică din preajma acestei date - corespunzătoare celei de-a patra duminici înainte de 25 decembrie - situându-se deci în intervalul 27 noiembrie - 24 decembrie. În cazul în care ziua de Ajun cade într-o duminică, aceasta va fi considerată cea de-a patra duminică de Advent. În cadrul bisericilor catolică și luterană, Adventul marchează debutul unui nou an bisericesc. Cele 4 săptămâni de Advent reprezintă aluzia simbolică la cei 4000 de ani în care, după calculele bisericii, omenirea a trebuit să aștepte sosirea Mântuitorului. În ceea ce privește biserica ortodoxă, chiar dacă termenul Advent nu este folosit ca atare, acesta există și desemnează cele șase săptămâni dintre 15 noiembrie și 24 decembrie, cunoscute drept Postul Crăciunului. Spre deosebire de cel catolic și luteran, anul bisericesc ortodox începe însă la data de 1 septembrie.

Dacă v-ați mișcat ceva mai mult în spațiul vorbitor de limbă germană, nu se poate să nu vă fi ajuns la urechi unele cuvinte compuse ce conțin termenul de Advent: Adventskalender, Adventskranz sau chiar ...Adventmarkt, aceasta din urmă fiind o altă denumire pentru cele mai mari dintre piețele de Crăciun tradiționale. Cum ar fi, de pildă, piețele de Crăciun tradiționale din ...Viena.

5. Viena

Prima mea călătorie în străinătate mi-a dezvăluit pe fugă o Vienă despre care nu știam mare lucru și din care nu-mi mai aduc aminte decât vag de palatul Schönbrunn admirat de la distanță și de faimosul Prater în care m-am urcat în primul Geisterbahn (trenuleț al groazei) din viața mea, despre care însă n-aș putea să vă relatez prea multe pentru că - spre marea-mi rușine - mi-am ținut tot timpul mâinile la ochi. (Fiți îngăduitori cu mine, eram totuși în clasa a patra!) Peste ceva ani mi-am zis curajoasă că n-ar fi rău să îndrept greșelile trecutului, așa că, odată ajunsă în Viena, am pornit-o întins spre Prater unde aveam să mă urc în sfârșit în trenulețul a cărui amintire mi-a pricinuit ani de zile atâtea și atâtea frustrări! Norocul nu mi-a surâs, era iarnă, ninsese zdravăn, așa că nu mi-a rămas decât să suspin a (minusculă) neîmplinire și să mă mulțumesc cu tot ce avea Viena mai frumos de oferit în preajma sărbătorilor de iarnă. De atunci am mai văzut Viena de vreo trei ori, pe iarnă și vară, pe soare și ploi, pe ger teribil și vânt năprasnic, găsind-o parcă tot mai chipeșă și mai primitoare cu fiecare an ce se interpunea între noi.

Când am ajuns prima dată la târgul de Crăciun de la Viena, vântul gonea în rafale sălbatice peste oraș, amenințând să ia pe sus orice creatură înzestrată cu suflu care ar fi avut nesăbuința de a se aventura afară din căldura căminului. În furia-i oarbă, vântul nebunul nu l-ar fi cruțat nici chiar pe însuși Mozart cel auriu și sclipicios din fața palatului Hofburg, darămite pe noi, bieți muritori cu intenții umile! N-aveam însă la dispoziție decât trei zile, așa încât ne-am îndesat bine căciulile pe urechi și am ieșit curajoși să dăm piept cu gerul. La vederea deja clasicelor căsuțe de lemn decorate în fel și chip, am uitat și noi de frig, și el de noi, așa încât am pornit cu elan să scotocim, din ochi, printre baloane colorate, lumânări parfumate din care se întrezăreau, prizoniere, frunze, boabe de cafea și feliuțe străvezii de lămâi și portocale, steluțe de brad delicate și figurine din iarbă, delicioși Würstl aburind apetisant în mijlocul peisajului înghețat, stinși de gâtlejuri însetate cu rânduri de Glühwein roșu și dens mirosind ademenitor a scorțișoară, cuișoare și portocală, batoane de marțipan (!) în învelișuri atrăgătoare, cu aromă de cafea, fistic, nuci și portocale, căsuțe de turtă dulce și fructe acoperite de straturi groase de ciocolată neagră ori glazură transparentă, globuri, păpuși, îngerași, ursuleți aruncând priviri galeșe de sub scufii roșii cu bordură albă și, desigur, tradiționalii Moși Crăciuni, oameni de zăpadă, reni și spiriduși în toate mărimile și sub toate înfățișările pe care mintea umană a fost în stare a le scorni.

Și pe când noi alergam entuziasmați de la o gheretă la alta alegând cadouri pentru cei de acasă, noaptea s-a lăsat încet, ca o părere, peste oraș, căsuțele ornate cu ramuri înmiresmate de brad și-au tras cuminți obloanele, iar frigul ne-a izgonit înapoi în camera de hotel, unde am dormit duși, visând la acele Crăciunuri memorabile cu ninsori dese și obraji îmbujorați din copilărie...

(Va urma)

Citește și:

Cele mai frumoase târguri de Crăciun (I) - Wasserburg am Inn

Cele mai frumoase târguri de Crăciun (II) - Sibiu

Africa, în dar de ziua mea

2011-12-08T18:50:00.003+02:00

Știu, la voi e frig, până și în Doha a venit iarna (la 16 grade ziua e chiar răcoare, credeți-mă!) și ar trebui să mă grăbesc să vă povestesc despre târgurile de Crăciun pentru că am promis că termin până la sfârșitul anului, însă ceva din mine se agață încă de impresiile zilelor trecute și mai ales ale zilei de 7 decembrie care mi-a adus, pe lângă un an în plus pe răbojul vieții, unul dintre cele mai frumoase cadouri de când mă știu: un nesperat, dar mult dorit și îndelung așteptat safari în Nairobi, Kenya. Și pentru că am prins drag de Africa și nu vreau să las să treacă anul fără a marca cumva clipele astea de infinită emoție pe care am avut norocul să le trăiesc, vă atașez trei filmulețe (total neprofesioniste, dar ce mai contează?!) de la fața locului, mărturisindu-vă totodată că am avut la rândul meu impresia că urmăresc un film pe întreaga durată a safariului din Nairobi National Park, atât de reușite au fost toate imaginile ce mi s-au perindat prin fața ochilor, atât de bine închegate cadrele și inspirat distribuite rolurile, atât de perfecte culorile și atât de incredibil de armonioase mișcările și sunetele! Spuneți voi, ce-aș fi putut să îmi doresc mai mult de ziua mea?! ❤❤❤

Cele mai frumoase târguri de Crăciun (II) - Sibiu

2011-12-01T09:43:00.004+02:00

Despre primele târguri de Crăciun se spune că și-ar avea originea în perioada de sfârșit a Evului Mediu. Deloc surprinzător dat fiind zona actuală de răspândire majoră a târgurilor de Crăciun, acestea au apărut în partea vorbitoare de limbă germană a Europei. Astfel, în Austria anului 1296 lua naștere primul eveniment de acest gen, cunoscut sub denumirea de Dezembermarkt (târgul lunii decembrie) și organizat cu aprobarea ducelui Albrecht I al Austriei pentru comercianții vienezi, în timp ce în Germania cel mai vechi târg a avut loc la Bautzen în 1384, sub forma unei piețe de carne (Fleischmarkt) în aer liber instituite prin lege de către însuși regele Wenzel, dreptul de expunere a mărfurilor în cadrul pieței încetând de Crăciun. Al treilea cel mai vechi târg din lume, târgul de Crăciun din Frankfurt am Main este atestat documentar încă din 1393.

Destinate inițial aprovizionării oamenilor cu mărfuri pentru iarnă la debutul sezonului rece, târgurile de Crăciun și-au lepădat treptat latura funcțională transformându-se în tradiție, astfel că în zilele noastre ele sunt parte integrantă și indisolubilă a ansamblului de pregătiri, evenimente și obiceiuri ce însoțesc an de an sărbătoarea Crăciunului. Organizate în mod uzual în piețele principale ale orașelor și în zonele pietonale, târgurile de Crăciun își așteaptă vizitatorii cu o multitudine de produse de sezon, pe care aceștia le pot procura de la numeroasele căsuțe de lemn împodobite cu mult bun gust și iluminate feeric pe timpul nopții de beculețe multicolore figurând oameni de zăpadă zâmbăreți cu mătură, șal și pălărie asortate, sănii umplute până la refuz cu pachețele frumos ambalate amenințând să se reverse oricând asupra unui Moș Crăciun plin de zel aflat în fruntea alaiului de reni cu nasuri (mai mult sau mai puțin) roșii, fulgi de nea stilizați ori brăduți cu crengi ninse și vârfurile ascunse de stele strălucitoare. Imaginea târgurilor este întregită neapărat de bradul de Crăciun, cât mai înalt cu putință, amplasat în centrul căsuțelor de lemn, cel mai adesea în fața clădirii Primăriei. Alte elemente care se regăsesc în mod tradițional în cadrul oricărui târg de Crăciun care se respectă sunt diferitele reprezentări ale scenei Nașterii lui Iisus cu ajutorul unor figurine de plastic sau, în unele cazuri, chiar personaje costumate și animale reale, dar și minunatele carusele a căror simbolistică decurgând din eterna mișcare de rotație îți reamintește de fiecare dată de ciclul nesfârșit al vieții pe pământ și, implicit, de trecerea imperturbabilă a timpului.

Cu timpul, târgurilor de Crăciun din Viena, Bautzen și Frankfurt am Main li s-au alăturat alte și alte târguri în principalele orașe din Germania și Austria, febra pregătirilor de Crăciun extinzându-se curând și asupra orășelelor mai mici care au început să organizeze piețe similare, astfel că în prezent este imposibil să nu dați peste un Weihnachtsmarkt sau Christkindlmarkt tradițional oriunde v-ați afla pe teritoriul celor două țări. Mai mult, fenomenul a cunoscut o asemenea amploare încât, treptat, în horă s-au prins și alte țări. Primele și cele mai receptive au fost Franța, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, așadar să nu vă mirați dacă veți întâlni târguri de Crăciun în Paris, Strasbourg, Liverpool, Manchester, Glasgow sau Chicago. Unul dintre orașele care au intrat de puțin timp în joc este situat chiar pe frumoasele meleaguri autohtone. Am fost acolo nu mai departe de anul trecut, așa încât vă pot spune cu mâna pe inimă că târgul de Crăciun de la Sibiu ține pasul în mod onorabil cu frații europeni, motiv pentru care nu trebuie să vă surprindă câtuși de puțin că l-am inclus în topul de față.

6. Sibiu

Dacă ar fi să fac un clasament al orașelor mele preferate din România, cu siguranță Sibiul ar ocupa locul fruntaș. Mi s-a lipit de suflet încă din clasa a V-a, când faza națională a olimpiadei de limbă germană mi-a prilejuit un sejur nesperat în Sibiul anilor '90 pe care aveam să mi-l amintesc multă vreme drept orașul cu căsuțe ca de păpuși și copaci tunși la linie, după modelul celor pe care urma să îi descopăr mult mai târziu la Schönbrunn. Au trecut ceva ani de atunci, timp în care atât Sibiul cât și eu am trecut prin numeroase schimbări. Neschimbată a rămas însă dragostea mea pentru orașul cunoscut și sub denumirea germană de Hermannstadt, în care am revenit cu aceeași plăcere ori de câte ori am avut ocazia.

Târgul de Crăciun de la Sibiu, primul astfel de târg din România, a văzut lumina zilei în anul 2007. Poate că nu întâmplător același an în care Sibiul împărțea cu Luxemburg frumoasa distincție de "capitală culturală europeană". Nu m-am aflat în zonă în 2007, dar mi s-a povestit în repetate rânduri că transformările prin care orașul a trecut cu această ocazie l-au făcut să strălucească mai ceva ca până atunci. Inspirat de renumitele piețe de Crăciun vieneze, târgul de Crăciun de la Sibiu s-a ținut inițial în Piața Mică. Nu pentru mult timp însă, căci anul 2008 avea să îl găsească, întrucâtva îmbogățit față de anul precedent, în Piața Mare a Sibiului, unde se desfășoară și în zilele noastre. Între timp târgul a ajuns la cea de-a cincea ediție, aflată în plină desfășurare începând cu data de 26 noiembrie. Îi doresc viață lungă și îmbelșugată, iar pe voi nu pot decât să vă sfătuiesc să îi pășiți pragul degrabă! Vă așteaptă cu 65 de căsuțe pline ochi cu bunătăți și cadouri de sezon, nelipsitul brad de Crăciun, împodobit cu mii de beculețe, din fața Primăriei, un carusel, un trenuleț colorat și ponei drăgălași numai buni de încălecat de cei mai mici dintre pământeni, un patinoar, colinde, fel de fel de clovni și alte personaje haios costumate și, nu în ultimul rând, o iesle sculptată în lemn de tei, realizată cu trudă de-a lungul a 6 (!) luni!

(Va urma)

Citește și:

Cele mai frumoase târguri de Crăciun (I) - Wasserburg am Inn

Cele mai frumoase târguri de Crăciun (III) - Viena

Cele mai frumoase târguri de Crăciun (I) - Wasserburg am Inn

2011-11-23T09:45:00.006+02:00

Iubesc Crăciunul. Nici nu știu ce mă atrage mai mult, fulgii mari care se prăvălesc peste străzi și acoperișuri ascunzând cu delicatețe petele de rușine de pe obrajii orașelor, brazii falnici din piețe printre care te preumbli scrutător, cu același aer grav pe care ți l-ar conferi orice altă decizie importantă, convins fiind că numai unul este demn de a-ți păși pragul și de a-ți fi tovarăș de nădejde cea mai mare parte a sezonului hibernal, misteriosul Moș cu hăinuță comercială și chip durduliu și jovial, atât de durduliu încât mai că te bufnește râsul când ți-l imaginezi încercând să se strecoare prin vreun horn de coș, cadourile împachetate cu grijă în hârtie lucioasă pe care mai că nu te-ai îndura s-o sfâșii de n-ar fi marea curiozitate asupra prețiosului conținut, mirosurile care năvălesc afară din case pe ferestre și din balcoane, printre tocuri de uși, pe casele scărilor și dintre rafturile ticsite cu produse ale prăvăliilor - miros de ace de brad amestecat cu aromă de mandarine și portocale, miros de vin fiert împletit cu aromă de ghimbir și scorțișoară, miros de friptură fragedă mustind în sosuri limpezi cu aromă de dafin și piper - amintirea unor povești care mi-au marcat copilăria, povești despre spărgători de nuci transformați în prinți și fetițe cu chibrituri tânjind din spatele ferestrelor aburite după lumină, căldură, o cină îndestulătoare și o familie cu care le-ar putea împărți, colindele vechi, cântate în acompaniament de orgă, care-ți fac ochii să înoate în lacrimi ori șiragurile de luminițe pâlpâind ritmic dincolo de geamuri pe care gerul aprig desenează minunate flori de gheață. Ce vă pot spune, însă, este că de ceva vreme nu-mi mai pot imagina această sărbătoare fără fantasticele târguri de Crăciun dintre care multe își deschid porțile încă de la jumătatea lui noiembrie pentru a schimba total fața orașelor ce le găzduiesc până dincolo de Crăciun.

Am avut șansa de a vedea pe viu un număr nu tocmai mic de târguri de Crăciun în mai multe orașe din Europa. Mi-am zis așadar că n-ar strica să vă redau și vouă topul alcătuit mental anul trecut, după ce străbătusem în lung și în lat ultimul astfel de târg întâlnit în călătorii. Nu de alta, dar Crăciunul bate la ușă și poate tocmai căutați febril încotro să vă îndreptați. Sau poate anul acesta v-a prins nepregătiți și aveți nevoie de o brumă de inspirație pentru la anul. Să lăsăm deci introducerile și să coborâm numaidecât în prima stație a periplului nostru virtual printre cele mai frumoase târguri de Crăciun.

7. Wasserburg am Inn

Sursa

Când vine vorba despre Wasserburg am Inn, primul lucru pe care trebuie să vi-l întipăriți bine de tot în minte este taman poza de mai sus. Restul va veni de la sine...și vă promit eu că nu va dura mult până ce picioarele vă vor purta singure înspre acolo. Cum altfel să decurgă lucrurile după ce ai văzut așa o minunăție? Micuța așezare numără doar 13.000 de locuitori, știm cu toții mult prea bine însă că de cele mai multe ori nu-ți trebuie un ditamai orașul ca să te simți...în largul tău. Dacă mă întrebați pe mine, aș zice că e chiar pe dos. Instalată confortabil în brațele viguroase ale râului Inn, care o înconjoară pătimaș din toate părțile ca pentru a alunga potențialii pretendenți tentați să nesocotească uniunea milenară, cetatea dintre ape (germ. Burg = cetate, Wasser = apă) este situată la nici 60 de kilometri (circa 1 oră cu trenul) de capitala Bavariei. Dincolo de amplasarea deosebită, Wasserburg am Inn este un vis pentru orice iubitor de istorie și artă, fiind la vremea lui nu doar orașul cel mai disputat de către nobilimea bavareză, ci și cel mai important centru de comerț (în principal cu sare) cu Balcanii, Austria și Italia. Atmosfera medievală a orașului este întreținută de numeroasele clădiri în stil gotic, străduțele înguste, arcadele generoase și terasele primitoare ale centrului istoric.

Târgul de Crăciun de la Wasserburg am Inn este unul atipic. Ascuns timid în spatele unei false porți cu tentă medievală, te întâmpină, pe post de gherete, cu căsuțe crenelate ale căror ziduri pictate zugrăvesc într-o lumină aparte chiar și cea mai mohorâtă zi de iarnă. Vacarmul obișnuit al unui asemenea Christkindlmarkt lipsește cu desăvârșire aici, așa că te poți plimba în tihnă printre chioșcurile pitorești fără teama că te-ai putea propti în paharul cu Glühwein sau Punsch fierbinte al vreunui oaspete din cale afară de entuziast ori că vreun Würstl neastâmpărat ar putea efectua un salt mortal din furculița cuiva, aterizând pe frumoasa-ți jachetă de culoare deschisă înainte de a-și da duhul pe caldarâm. Cu excepția larmei caracteristice târgurilor din marile orașe europene căreia nici măcar nu apuci să îi duci dorul, târgului de la Wasserburg am Inn nu îi lipsește absolut nimic, ba unele elemente îi conferă chiar niscaiva atuuri: în centrul semicercului alcătuit de gheretele cu bunătăți tronează un superb carusel al cărui aspect vintage îl integrează perfect în tabloul general, ceva mai încolo câțiva puști de-o șchioapă încalecă cu elan micile vagoane ale unui trenuleț roș-albastru care se pune agale în mișcare, descriind un cerc în jurul măsuțelor pitice așternute cu autentice piei de ren din îndepărtata Laponie.

Dacă unicul dușman al unui asemenea decor - frigul - amenință să vă pună pe fugă mai repede decât plănuiați, luați câteva înghițituri zdravene din bizara "apă de foc" cu gust de portocale vândută la una dintre gherete, vă va dezmorți pe dată oferindu-vă o pauză de la îngheț suficient de mare pentru a vă putea bucura cum se cuvine de atmosfera idilicului orășel!

Citește și:

Cele mai frumoase târguri de Crăciun (II) - Sibiu

Cele mai frumoase târguri de Crăciun (III) - Viena

Doha de la A la Z (II)

2011-11-21T08:46:00.005+02:00

Hipodrom. Pe lângă petrol, deșert, aur, cămile, thobe și abaya, unul dintre primele subiecte care îți trezește curiozitatea atunci când te afli într-o țară precum Qatarul este legat de faimoșii cai arabi. Dacă v-ați întrebat mereu cum trebuie să fi arătat mândrul El-Zorab al lui Coșbuc sau pur și simplu vă numărați printre admiratorii înfocați ai nobilelor animale, cu siguranță nu vă va lăsa inima să ocoliți Qatar Racing and Equestrian Club, centrul de echitație unde se desfășoară regulat curse de cai și unde nu doar că puteți urmări antrenamentele jocheilor, vizita grajdurile și mângâia frumoșii armăsari, ci vă puteți chiar exersa abilitățile de călăreți.

Imaginație. Poate că v-ați dat seama - iar viitorul nu va face decât să reconfirme iar și iar - că Doha nu stă rău deloc la capitolul imaginație. Plimbări cu gondola în plin deșert, hoteluri în formă de piramidă, fântâni și monumente de inspirație marină sau tradițională, amfiteatre, muzee și clădiri cu design futurist, despre toate astea și multe altele vă voi povesti la momentul potrivit. Atracția de mai jos, însă, te cam lasă cu gura căscată. Mai ales când afli că este situată la vreo ...80 m înălțime.

Nu vă mai țin în suspans, micuța proeminență a turnului Aspire din parcul cu același nume este nici mai mult, nici mai puțin decât o...piscină! Până ce vă voi putea prezenta niscaiva fotografii de la fața locului, vă poftesc să vă lăsați imaginația să zburde la 80 m deasupra solului pentru a vă ajuta să creionați peisajul magnific de care ați putea avea parte acolo într-o bună zi, la asfințit...

JO 2006. Cea de-a 15-a ediție a Jocurilor Olimpice Asiatice, cunoscute sub denumirea oficială de "XV Asiad" sau "Asian Games 2006" a avut loc la Doha în perioada 1-15 decembrie 2006. Ediția din Doha, la care au participat peste 9.500 atleți concurând în cadrul a 46 discipline sportive, a marcat câteva premiere importante în istoria evenimentului: Doha a fost primul oraș din regiunea Golfului desemnat să găzduiască Jocurile Asiatice, ediția cu numărul 15 a fost prima la care au luat parte toate cele 45 națiuni-membre ale Consiliului Olimpic Asiatic, iar Europa a putut urmări și ea pentru prima dată evenimentul grație transmisiunilor canalului Eurosport. Emblemele Asian Games 2006, pe care le puteți vedea în continuare în Doha, sunt Aspire Tower (numit și Olympic Tower sau Khalifa Doha Sports Tower), turnul în formă de torță în vârful căruia o flacără de 8-10 m înălțime (înlocuită ulterior cu o rază laser), a ars pe întreaga durată a evenimentului, oryxul gigantic de pe Cornișă - simpatica mascotă a JO - și monumentul din apropierea turnului, probabil o torță stilizată, ce imită întrucâtva principiul giroscopului, flacăra din centru fiind menținută pe o platformă stabilă în jurul căreia se rotesc lent trei inele cromate.

Katara. Inaugurat parțial cu ocazia festivalului de film Doha Tribeca (DTFF) și a TEDx Doha, ansamblul de clădiri reunit sub denumirea de Katara Cultural Village este situat într-o zonă optimă, între West Bay și insula artificială The Pearl, foarte aproape de plajă. Proiectul, inițiat și condus de însuși emirul statului Qatar, își propune să promoveze și să aducă în prim-plan tot soiul de activități cultural-artistice prin intermediul unei serii de simpozioane, concerte, expoziții, festivaluri și alte asemenea manifestări. Pe lângă săli, amfiteatre și diverse alte construcții destinate acestor activități, în Katara își au sediul și un număr semnificativ de organizații qatareze: Qatari Society for Engineers, Qatar Fine Arts Society, Visual Art Centre, Qatar Photographic Society, Childhood Cultural Centre, Theatre Society și Qatar Music Academy. Alegerea numelui orășelului cultural nu este deloc întâmplătoare, "Katara" reprezentând vechea denumire a peninsulei qatareze pe hărțile geografice și istorice de la începutul secolului 18, a cărei readucere în actualitate este echivalentă cu obiectivul declarat de păstrare și valorificare a moștenirii culturale concomitent cu modernizarea și adoptarea celor mai noi tehnologii.

Limonadă. Ei bine da, am spus-o și nu mă feresc să o repet ori de câte ori am ocazia. Limonada din Doha este cea mai și cea mai! Pregătită de regulă cu sirop de zahăr, lime și/sau lămâie și o cantitate considerabilă de frunze de mentă tăiate mărunțel, indiferent că se cheamă "mint lemonade" "mint-o-nade" sau, după cum am fost corectată cu indignare maximă de un chelner tânăr care îmi adusese din greșeală "pink" în loc de "mint" lemonade, "lemon with mint" (sic!), consumată pe străzile animate din souk, în răcoarea mallurilor sau pe plajă, licoarea verzulie este o încântare pentru simțuri. Grijă mare, însă, conținutul ridicat de zahăr poate deveni periculos!

Meduze. Deși plajele amenajate sunt înțesate de panouri ori steaguri colorate care avertizează amatorii de scăldat asupra prezenței, în număr deloc de neglijat, a meduzelor în apele Golfului Persic, vă spun sincer că n-am prea luat în serios acest subiect, crezând că mă vor ignora cu grație atâta timp cât nu le deranjez în vreun fel. Înțepatele moluște n-au ținut cont câtuși de puțin de intențiile mele pașnice, astfel că și-au înfipt cu sete nematocistele (Ha! V-am dat gata cu asta, nu? :-D Nicio grijă, habar nu aveam nici eu cum se numesc până ce nu m-au pișcat în halul ăla total lipsit de considerație!) în fiecare bucățică de piele suculentă aflată în calea lor (moi, mai pe scurt!), ceea ce nu doar că m-a făcut să mă precipit înspre mal cu viteza luminii, ci m-a și ținut acolo preț de mai bine de jumătate de oră, văicărindu-mă de mama focului între râs și plâns în timp ce-mi alinam pielea iritată și înroșită cu niște biete cuburi de gheață (care și-au făcut totuși treaba în mod remarcabil!). După lecția asta usturătoare, mi-am propus să am mereu la mine o doză cât de mică de oțet, nu de alta, dar departe de apă nu pot să stau și pace iar Pepsi nu prea beau și nici n-am de gând să schimb lucrul ăsta prea curând, în ciuda faptului că se pare că este un remediu extrem de eficace împotriva nesuferitelor creaturi!

Noapte. Noaptea în Doha se lasă devreme, învăluind în tăcere deplină anumite porțiuni de oraș și animând surprinzător de iute altele. În serile când nicio boare de vânt nu tulbură văzduhul iar luna trupeșă atârnă ca un lampion chinezesc de firmamentul întunecat, ai impresia că timpul a stat în loc, la fel cum trebuie să fi stat în loc pentru fiul de împărat pe tărâmul acela magic învecinat cu Valea Plângerii. Noaptea în Doha este balsam pentru suflet, căci luna te lecuiește de doruri și temeri, îți șterge negreșit orice regrete și neliniști. Noaptea este momentul când cea mai simplă imagine a paradisului nu îți mai pare a fi asocierea fântână-copac, ci reflecția lunii în undele nemișcate, ca o potecă fermecată ducând înspre depărtări pe care cel mult le ghicești uneori. Noaptea este ...visul divinității despre lume așa cum ar putea să fie.

(Va urma)

Citește și:

Doha de la A la Z (I)

Doha de la A la Z (III)

Bird's Eye View over ...Elsinore

2011-11-18T08:22:00.003+02:00

La vreo 50 km de Copenhaga se află un orășel locuit de nici 50.000 de suflete a cărui faimă îi depășește cu mult dimensiunile modeste: Helsingør. Devenit celebru pentru eternitate grație celei mai faimoase piese a lui Shakespeare, orașul Helsingør - Elsinore vă sună oare mai cunoscut? :) - a fost fondat prin anii 1420 de către regele danez Eric de Pomerania, același care a construit și fortăreața devenită mai târziu castelul Kronborg (numit în piesă Elsinore Castle). Puțini știu însă că renumele castelului datează încă dinainte de piesa lui Shakespeare, dat fiind poziționarea strategică a acestuia în cel mai îngust punct al strâmtorii Øresund și numeroasele avantaje care derivau de aici. Kronborg este o mândrețe de castel, unde mai pui că are și o istorie fascinantă așa încât merită să vă deplasați până acolo pentru a afla detalii din gura uneia dintre cele mai bine pregătite ghide pe care le-am ascultat vreodată. Și dacă tot sunteți acolo, aruncați-vă privirea și asupra împrejurimilor, veți iubi de îndată acest orășel cu aceeași pasiune cu care descopereați, poate, pe vremuri, valențele nebănuite ale limbii engleze vechi izvorâte din condeiul ingeniosului Shakespeare!

Tenerife - tentația exotică a Spaniei (VI)

2011-11-14T09:30:00.003+02:00

Zilele s-au scurs pe nesimțite în Tenerife iar vacanța se apropia cu pași repezi de sfârșit. După senzația inegalabilă care te cuprinde în vârful vulcanului Teide, ai zice că insula nu-ți mai poate oferi nimic spectaculos și tot ce-ți mai rămâne de făcut este să te scufunzi într-unul din multele șezlonguri îmbietoare și să te lași alintat de razele binefăcătoare ale astrului diurn, în timp ce sorbi cu nesaț un cocktail multicolor în clinchet melodios de cuburi de gheață. Sau să faci câțiva pași către cel mai apropiat punct de vânzare a suvenirurilor unde te vei căzni să alegi între atâtea și atâtea obiecte cu care i-ai putea impresiona iremediabil pe cei dragi de acasă, rememorând pe drumul într-acolo, odată cu fiecare adiere de vânt care ți va dezmierda tâmplele, fragmente dintr-o vacanță de pomină. Nimic mai greșit, după cum vă spuneam și cu altă ocazie, insula este un izvor nesecat de surprize pe care nu ai cum să le epuizezi într-un biet sejur de 7-8 zile. Ceea ce știusem, însă, de îndată ce luasem în primire catalogul cuprinzător de la recepție, a fost că nu aveam cum să părăsim Tenerife fără a ne delecta cu o plimbare de-a lungul coastei vulcanice a insulei, în căutare de balene și delfini pe care să-i admirăm în mediul lor natural.

În dimineața aceea ne-am trezit, altfel decât în mod obișnuit, cu o oarecare strângere de inimă. Dacă despre plaje, submarin, flora și fauna din Loro Parque ori vulcanul Teide știusem cu certitudine că erau acolo unde citisem că erau și nu aveau cum să ne scape printre degete, nu la fel stăteau lucrurile în privința balenelor și delfinilor din ocean. Și exact ca în ziua dedicată pescuitului, oricât am fi plătit pe excursie nimeni și nimic nu ne putea garanta reușita acesteia, nici măcar bunul prieten Noroc care ne ieșise în cale cu suficientă (dar nu absolută) fidelitate de atâtea ori până atunci. Optimiști din fire, am achitat fără ezitare prețul deloc exorbitant al excursiei și ne-am pregătit sufletește pentru cazul în care nobilele cetacee ne-ar fi tratat cu indiferență și ar fi trebuit să ne mulțumim "doar" cu identificarea diverselor specii de pești pe care ni se promisese că îi vom putea urmări prin podeaua de sticlă a catamaranului, mesele ce aveau a ne fi servite pe puntea superioară la adăpostul copertinelor striate cu colorit vesel alb-galben, partidele de snorkeling sau, pentru nepasionați, reprizele de scăldat în apele turcoaz din imediata apropiere a catamaranului, la adăpost de orice prezență străină, concursurile de cunoștințe generale cu premii atractive și, nu în ultimul rând, impunătoarea priveliște a faimoaselor Acantilados de Los Gigantes, stâncile verticale de proveniență vulcanică care ating înălțimi de până la 500 m, supranumite pe vremuri de către guanși "Zidul Iadului".

Când am ajuns în port, ca de obicei mult mai devreme de ora stabilită în seara precedentă, catamaranul ne aștepta deja la locul de întâlnire, echipat cu toate cele trebuincioase. Am ocupat la întâmplare două locuri pe băncuțele confortabile răspândite peste tot pe punte și am privit cu nerăbdare cum țărmul se îndepărta vertiginos iar apele Atlanticului ne purtau legănat în larg, tot mai în larg, acolo unde din mare și valuri se întrupau uneori, în străluciri de raze, creaturi marine lucioase ce despicau apa în căutare de hrană. Norocul ne-a surâs, nu după mult timp pe suprafața ușor vălurită a apei am putut observa când o înotătoare dorsală încârligată deasupra trupului fusiform, încă ascuns de unde, al posesorului, când o coadă arcuită ițindu-se denunțător dintre stropii stârniți fără voie, când și când o coloană de picuri albicioși propulsați cu tărie în văzduh, urmată îndeaproape de imaginea fugară a căpșorului alungit, urmărindu-ne, poate, cu aceeași curiozitate pe care o vădeam și noi la adresa frumoaselor vietăți pe care le zăream pentru prima dată în habitatul lor natural.

Balenele-pilot, căci despre ele vă povesteam mai înainte, fac parte din familia delfinidelor și se numără printre cele mai mari cetacee, fiind întrecute în dimensiuni doar de balena-ucigașă. Masa corporală a exemplarelor adulte ajunge până la 1.300 kg în cazul femelelor și până la 2.300 kg (uneori chiar peste 3.000 kg) în cazul masculilor, corpul lor atingând lungimea de aproximativ 6-7 m. Durata de viață a femelelor este de 45 ani, în timp ce masculii trăiesc în medie 60 ani. Se hrănesc îndeobște cu calamari, dar nu fac mofturi nici când vine vorba de pești (cod, macrou, hering, baracudă și alte specii oceanice). Trăiesc în general în grupuri de 10-30 de indivizi (unele grupuri pot depăși însă chiar și 100 de membri) conduse ("pilotate") de un lider, de unde și denumirea de balene-pilot. Atunci când se află în căutare de hrană, balenele-pilot se pot scufunda timp de mai bine de 10 minute până la adâncimi de 600 m, deși majoritatea scufundărilor nu depășesc adâncimea de 30-60 m. Puii, pe care femelele îi nasc doar o dată la 3-5 ani, ating maturitatea sexuală în cadrul grupului din care face parte balena-mamă, grup în care și rămân toată viața. Și asta pentru că, spre deosebire de alte mamifere, despre masculii acestei specii se spune că rămân alături de rudele lor de sex opus, părăsind grupul doar temporar pentru a se împerechea cu femele din cadrul altor grupuri. Fiecare comunitate are propriul său repertoriu de sunete care servește drept mijloc de comunicare între membrii aceleiași comunități. În captivitate precum și atunci când sunt rănite sau eșuează, balenele-pilot emit sunete specifice, un soi de țipete stridente diferite de fluierăturile obișnuite. Că tot veni vorba de eșuat, despre balenele-pilot se spune că eșuează frecvent, motivele fiind puse fie pe seama unei erori de navigație a liderului din cauza unor anomalii geomagnetice, fie pe seama îmbolnăvirii sau rănirii unuia dintre indivizi, caz în care - dat find strânsele legături sociale între membri - tot grupul îl urmează la mal, eșuând la rândul lui.

Am urmărit balenele o bună bucată de vreme, până ce acestea s-au pierdut încet în zare iar atenția ne-a fost captată de o altă scenă ce se derula în imediata apropiere a catamaranului: în timp ce noi ne delectam cu imaginea micilor submarine însuflețite, un alt catamaran pătrunsese în câmpul nostru vizual, turiștii care îi populau punțile gesticulând entuziasmați într-o direcție care, de data aceasta, nu ne viza pe noi, cei de pe vasul vecin. Ne-am îndreptat privirea spre direcția indicată și nu mică ne-a fost mirarea când am zărit perechea de delfini care înotau în fruntea catamaranului, călăuze gingașe și sociabile săltând vesel pe întinderea albastră. I-am petrecut cu privirea și am coborât apoi pe puntea inferioară pentru a gusta din bunătățile care apăruseră ca prin farmec pe tejgheaua barului. Restul zilei, împărțit între scăldat, snorkeling, hrănitul pescărușilor ce dădeau ocol, ostentativ, catamaranului, fotografiatul lacrimilor de lavă întărită de pe chipul împietrit al Giganților și contemplarea - prin podeaua de sticlă - a sutelor de pești uniformizați coloristic de razele soarelui reflectându-se sublim în miile de solzi, a trecut ca o zbatere de gene, la fel ca multe alte clipe efemere care-ți permit totuși să întrevezi, cu ochii minții și ai sufletului, un crâmpei de divinitate...

Citește și:

Tenerife - tentația exotică a Spaniei (I)

Tenerife - tentația exotică a Spaniei (II)

Intermezzo cu delfini

Tenerife - tentația exotică a Spaniei (III)

Tenerife - tentația exotică a Spaniei (IV)

Tenerife - tentația exotică a Spaniei (V)

Stai la...Melia Jardines del Teide, Tenerife - hotelul pentru care ai nevoie de hartă

Tenerife sau Tărâmul Bunei Dispoziții

Fata de ciocolată

De când sunt în Doha...

2011-11-08T08:13:00.001+02:00

...am mai mult timp pentru mine. Timp pentru citit, pentru blog, pentru plajă, pentru lenevit, pentru căscat ochii în jur, timp pentru orice. Sigur că asta nu va dura o veșnicie, dar până atunci profit din răsputeri.

...fac (mai mult) sport. Înot și merg la sală. Cel mai adesea înot, după cum bine știți deja este una dintre activitățile mele preferate de când mă știu. Și apoi...trebuie să fiu în formă pentru ziua aceea - sper nu foarte îndepărtată - când mă voi lupta cu nămeții din Groenlanda sau Antarctica, nu? :-P

...nu mai alerg dimineața la fereastră să verific cum va fi vremea. În 99% din cazuri este soare și senin. Aștept cu nerăbdare să văd ce se va întâmpla în restul de 1% din cazuri :).

...m-am îndrăgostit de deșert. Nu că nu mi-ar fi plăcut de dinainte, dar acum îl iubesc. Deșertul aici este mai frumos decât oriunde, cu dunele lui înalte și albe și vastele porțiuni unde nisipul și apa se întâlnesc armonios într-o îmbrățișare prelungă înainte de a ceda definitiv în fața apelor Golfului.

...mănânc cantități industriale de mango. De fapt mănânc tone de fructe în general, supermarketurile abundă în ispite care mai de care mai coapte și mai zemoase, multe dintre ele necunoscute mie până de curând. Mi-am pus în gând să le încerc pe toate, așa că poate vă voi prezenta câteva soiuri la un moment dat, pe măsură ce le învăț și eu. Până una-alta însă, fructele de mango de aici sunt senzaționale, indiferent dacă le mănânci ca atare sau le combini în delicioase cocktailuri proaspete, un adevărat regal pentru papilele gustative! Combinația mea preferată este cea de mango cu avocado, pulpa untoasă a fructului de avocado și parfumul fructelor de mango se îmbină cum nu se poate mai bine :).

...m-am apucat să învăț arabă. Lucru mult mai greu decât mă așteptam și fusesem prevenită înainte de a veni aici. După primele două lecții am fost atât de deprimată la gândul că, în ciuda talentului meu înnăscut pentru limbi străine, există o oarecare posibilitate să nu se lipească niciodată ceva de mine în această privință, încât am dat fuga și mi-am mai cumpărat niscaiva materiale ajutătoare. Nici acum nu sunt prea optimistă, dar cumva o voi scoate eu la capăt până la urmă...

...mă duc des la plajă. Nu mai simțisem nevoia de ani de zile, sau mai bine zis sacrificasem fericită concediile de zăcut la plajă în favoarea deselor evadări în orașele europene pe care mi-am dorit dintotdeauna să le văd cu propriii ochi. Redescopăr acum plăcerea de a mă aciua sub o umbreluță de plajă, alături de o carte captivantă și un suc rece, pierzând șirul orelor fără teama de a-mi lăsa nerezolvate sarcinile zilnice. Unde mai pui că (exceptând avioanele) pe plajele de aici este o liniște ireală...nici urmă de nelipsitele manele, scene de prost gust și personaje needucate. Mai mare dragul!

...beau tone de limonadă cu mentă. Nu cred că exagerez deloc dacă vă spun că n-am băut nicăieri așa limonadă cu mentă ca în Doha! Nu mă credeți? Vă poftesc degrabă să o încercați și apoi chiar vă rog să îndrăzniți să mă combateți, dacă vă dă mâna :-P.

...am mereu costumul de baie la îndemână. E normal, nu? Doar sunt în permanență lângă apă, oricât de paradoxal ar putea părea într-un ținut deșertic ca acesta. Nu există hotel care să nu aibă cel puțin o piscină pentru adulți și una pentru copii, iar marea e și ea îmbietoare, chiar așa sărată și (uneori) plină de meduze.

...mă gândesc să mă tund. Cât mai scurt si mai comod. Nu de alta, dar mă plictisesc uscându-mi de fiecare dată ditamai claia de păr cu foehnul, iar cască de baie nu prea mă văd purtând în mare sau piscină, dacă nu e musai. Rămâne de văzut dacă îmi voi călca pe inimă să o fac și pe-asta.

...am primit pentru prima dată vizitatori de Halloween. Care nu doar că m-au întâmpinat cu bine cunoscutul "Trick or treat?", dar mi-au și cântat, cu mutrițele lor concentrate, vechea rimă pentru copii "Row, row, row your boat / Gently down the stream / If you see a crocodile / Don't forget to scream", înainte de a mă speria de-a binelea cu un răcnet îndelung exersat.

...nu-mi mai este frică să deschid televizorul. Da, după cum ați auzit. De uitat mă uit la fel de puțin la TV, dar măcar în rarele ocazii când îl deschid nu mai aud mereu numai despre accidente, crime, divorțuri, scandaluri și pseudovedete care sunt protagonistele acestora. Și zău că mi-e mult, dar mult mai bine fără ele!

...merg numai cu taxiul. Autobuze nu prea sunt, iar cele câteva pe care le-am văzut sunt veșnic pline, nu tocmai atractive și habar nu am unde și la ce intervale de timp opresc. De mers pe jos nu prea se pune problema, distanțele sunt măricele în Doha și trotuare...ioc. Din fericire dacă știi cu ce taxi să circuli nu este scump deloc, la un calcul simplu m-ar costa mult mai mult să îmi închiriez o mașină. Apropo, dacă nu știați, combustibilul este de vreo 5-6 ori mai ieftin în Doha decât la noi :-). Cam 1 QR pe litru, adică (0,87 RON).

...m-am obișnuit să trec rapid de la o limbă la alta pentru a mă înțelege cu toată lumea. Ca să vă dau doar un exemplu, la orele de arabă predarea are loc în engleză, iar cu colegele vorbesc, după caz, în română, engleză și germană :)). Poate părea ușor, nu e deloc așa, însă încet-încet te deprinzi cu toate.

...mă gândesc de cinci ori cum să mă îmbrac înainte de a ieși din casă. Înainte mă gândeam doar de trei, așa că e o diferență :). Lăsând gluma la o parte, mi se pare o dovadă de respect să am grijă și mai mare la vestimentație decât aveam oricum, chiar dacă localnicii sunt extrem de relaxați și obișnuiți cu turiștii/expații și din acest punct de vedere. Nu ar fi nicio problemă dacă aș umbla mai decoltată - ba chiar majoritatea străinilor se îmbracă la fel ca acasă - însă este alegerea mea să nu o fac, iar motivele cred că sunt lesne de înțeles.

- nu contenesc să mă minunez de abundența de vegetație migălos întreținută peste tot, în pofida condițiilor vitrege specifice locurilor.

...sunt mult mai dispusă să socializez. Oricând, oriunde, (aproape) cu oricine. Îmi place la nebunie faptul că Doha reunește la un loc atâtea culturi și civilizații diferite și mă bucur de cei câțiva prieteni pe care ni i-am făcut deja.

...încerc tot felul de lucruri noi. Fie că e vorba de shisha, feluri noi de mâncare, activități cărora nu le-am acordat atenție în trecut, sunt dispusă oricând să îmi lărgesc orizontul cu noi experiențe și cunoștințe. Asta e și ideea principală a șederii mele în Doha, nu?

...mă gândesc serios să fac voluntariat. Astfel de inițiative sunt încurajate aici și nu este deloc greu să te implici atâta timp cât îți dorești cu adevărat să faci asta. În ceea ce mă privește, aș prefera să fie ceva legat de animăluțe (de uscat și/sau marine, în special marine). Să vedem, vă țin la curent...

...visez la și mai multe călătorii. Doar sunt cu 4-5 ore de zbor mai aproape de atâtea locuri pe care nici n-am prea îndrăznit să le iau în calcul până acum! Deocamdată urzesc planuri peste planuri, m-aș bucura să se și concretizeze mai repede pentru că deja nu mai am răbdare!!!

Prima mea călătorie în străinătate

2011-11-06T07:46:00.003+02:00

Bianca m-a poftit să îmi amintesc și eu de prima ieșire din țară, lucru deloc dificil dat fiind că respectiva vacanță are o însemnătate specială pentru mine și n-aș putea-o uita prea curând.

Mai-mai să încep prin a mă lamenta cum că eu, față de alți colegi călători ale căror bloguri le urmăresc cu drag, n-am părăsit țara până la venerabila vârstă de 24 (să fi fost totuși 26? :-P) de anișori, când îmi pică fisa că de fapt și de drept prima mea plecare din România s-a petrecut în clasa a patra, când am ajuns grație unui Schüleraustausch (schimb de elevi) neașteptat tocmai în Semmering, Austria, unde am și rămas o lună întreagă. Experiența s-a soldat nu doar cu o îmbogățire considerabilă a vocabularului și pronunției mele în limba germană, dar și cu oareșce comparații (între noi fie vorba, deloc favorabile preaiubitei țărișoare pe meleagurile căreia m-am născut), ale căror ecouri aș zice că nu s-au stins nici în zilele noastre. Plus o serie de întâmplări amuzante care au făcut deliciul părinților mei. Mi-aduc și acum aminte privirea nedumerită a stewardesei de pe Austrian Airlines atunci când, la întrebarea ei standard: "Tee oder Kaffee?" (Ceai sau cafea?), am răspuns fără să clipesc "Kaffee". Mi-a explicat răbdătoare că eram prea mică, că nu se cădea să beau cafea și că aș face mai bine să aleg ceaiul. N-am înțeles nici până în ziua de astăzi de ce a pus întrebarea așa cum a pus-o, în fond și la urma urmei nu logica mea dăduse greș, îmi ceruse să aleg și alesesem :). În tot restul călătoriei mi-am ținut nasul lipit de hublou, admirând cetele de norișori peste care pluteam lin, aparent fără să ne mișcăm câtuși de puțin de pe loc. Era primul meu zbor și habar nu aveam pe atunci câte altele aveau să mai urmeze...

În ceea ce mă privește consider că prima mea călătorie adevărată în străinătate a avut loc mai târziu, adică la vârsta compusă din două cifre de care pomeneam mai sus. Era martie, încă frig, așa că perspectiva unei prime partide prelungite de schi în locuri despre care până atunci doar auzisem povestindu-se ne-a surâs și am făcut rapid aranjamentele necesare. Am ales ca primă destinație Bavaria, regiunea care aduna laolaltă cel mai înalt munte al Germaniei, minunatele castele ale "Regelui nebun" care îmi însuflețiseră imaginația de atâtea ori și, nu în ultimul rând, posibilitatea de a da o raită prin München și în special la Hugendübel, librăria pe 6 etaje plină ochi cu prețioase volume din literatura germană și universală la care râvneam cu lăcomie de ani de zile. Am plecat la drum cu mult entuziasm și un Logan despre care îndrăznesc să afirm că a fost primul sau unul dintre foarte puținele care au ajuns prin părțile acelea la vremea respectivă, lucru confirmat pe drum în repetate rânduri de privirile curioase care nu conteneau să se oprească îndelung asupra lui. Sunt convinsă că în sătucul unde ne-am cazat era chiar primul :). Cu căsuțele lui pictate și oamenii calzi și liniștiți, sătucul de care vă vorbesc ni s-a lipit imediat de suflet și ne-am bucurat nespus că îl alesesem în detrimentul vecinului său mult mai faimos, dar agitat și fără același farmec - Garmisch-Partenkirchen.

Și parcă pentru a ne convinge o dată în plus că merita să revenim acolo și în anii următori, vremea s-a întrecut pe sine, astfel că am avut parte de soare pe toată durata vacanței. Soare blând la Neuschwanstein și Hohenschwangau,

soare orbitor pe pârtiile care ne-au păstrat urmele canturilor timp de o săptămână și mai bine,

soare-complice care mi-a zvântat lacrimile la Schloss Nymphenburg, unde rațele sălbatice și lebedele au privit galeș inelul cu piatră azurie ce mi-a poposit pe deget, neînțelegând, probabil, ce vroia să însemne acel "Da" rostit într-un final, cu voce tremurată :).

Bird's Eye View over ...Veneția

2011-11-04T11:50:00.001+02:00

Când vine vorba de Veneția, multe sunt de spus și puține dintre acestea pot reda cu adevărat măcar un crâmpei din frumusețea micuțului oraș cuibărit între ape. Fie că stați doar două zile sau o întreagă săptămână binecuvântată, la un moment dat veți simți cu siguranță nevoia să priviți orașul de undeva de sus. Puteți face asta din Palatul Dogilor, de pe terasa Basilicăi San Marco și mai ales din Campanile di San Marco, turnul impozant din cărămidă roșie care domină Piazza di San Marco de la înălțimea celor aproape 100 m ai săi. Dacă mă întrebați pe mine însă, nimic nu se compară cu prima privire fugară aruncată Veneției din avion, pe ultima sută de metri a pregătirilor de aterizare. Să fi fost influențată, oare, și de frumosul curcubeu care ni s-a așternut la picioare ca o punte de lumină între noi și mult râvnita Veneție? Se prea poate...

Noaptea dovlecilor în Canada (II)

2011-11-02T14:42:00.005+02:00

După cum vă povesteam data trecută, am părăsit Montrealul în toiul pregătirilor de Halloween. Oarecum înciudată că plecam înainte de sărbătoarea propriu-zisă, știind poate, în sinea mea, că forfota și freamătul care îi făceau pe mulți să afirme despre Toronto că acesta este situat mai degrabă în SUA decât în Canada nu aveau să egaleze nicicând în sufletul și mintea mea farmecul tihnit al Montrealului, m-am consolat totuși la gândul că eram, încă, în vacanță și poate (cine știe?!) Halloween-ul în Toronto avea să mă surprindă plăcut.

După obișnuita cursă contra cronometru prin oraș, menită să acopere în timp cât mai scurt un întreg șir de obiective pe care nu am fi conceput să nu le vedem odată ajunși aici, bietele picioare ostenite și-au încetinit ritmul și am hotărât că e momentul să luăm cina. Și pentru că spectacolul plin de culoare al asfințitului era pe cale să înceapă, cu ultimele puteri am dat fuga să admirăm orașul de sus, din renumitul CN Tower - despre care unii (de pildă Guiness World Records Museum de la Niagara) afirmă că deține în continuare, chiar și după finalizarea clădirii Burj Khalifa din Dubai, recordul de "cel mai înalt turn în aer liber din lume" - gândind că n-am fi avut nimic împotrivă să cinăm apoi la înălțime, într-unul dintre restaurantele cu priveliște magnifică din vârf. Pe drum către locul de unde aveam să urmărim cum se aprindeau rând pe rând luminile orașului cu sclipirea a mii și milioane de licurici nerăbdători să ia noaptea cu asalt, am dat din nou peste tigvele portocalii cu găvane luminate grotesc de mici flăcări tremurătoare, de data aceasta însă le-am privit cu alți ochi, dat fiind aerul lor deja ...familiar.

În noaptea de dinaintea zilei de 31 octombrie somnul a întârziat să-mi presare nisip peste gene și m-am tot foit de pe-o parte pe cealaltă încercând să-mi imaginez ce șanse aveam să ne împiedicăm de Halloween într-un oraș atât de mare cum era Toronto, și mai ales dacă nu cumva petrecerile cele mai îndrăcite avuseseră loc cu o seară înainte, sâmbăta, când perspectiva unei zile lucrătoare nu avea cum să umbrească euforia sărbătorii. Ca de atâtea alte ori, și de această dată am pus capăt frământărilor lăsând totul la voia întâmplării, gând cu care m-am cufundat într-un somn fără vise bântuite de cozi de mături de vrăjitoare cum poate v-ați fi așteptat :).

Noaptea strigoilor și vrăjitoarelor a sosit mai curând decât ne-am fi așteptat așa încât, la căderea nopții, înarmați cu haine groase care să țină cât mai departe de noi cumplitul ger ce pusese stăpânire pe oraș, am purces la voia întâmplării prin Toronto, atenți la orice indiciu care ne-ar fi putut călăuzi către Halloween. Orașul părea însă pustiu și am început să ne temem că festivitățile se desfășurau în fapt dincolo de porți ferecate pe care niște venetici ca noi - chiar și găsindu-le - nu ar fi știut cum sau, poate, cu ce vorbe magice :D, să le facă să se deschidă pentru a se alătura, chiar și necostumați, petrecăreților. Salvarea a venit tiptil, sub forma unei siluete grăbite în negru căreia nu i-am fi acordat probabil importanță dacă nu am fi observat în treacăt, cu coada ochiului, cele două aripi de liliac care-i fluturau bizar pe spate. Urmărind hibrida făptură căreia i s-au alăturat, tot mai frecvent, alte și alte creaturi și personaje mergând în pas grăbit în aceeași direcție, am ajuns în fine într-o ditamai piața unde am și rămas câteva ore bune contemplând frumoasele costumații și trăgând cadre peste cadre până ce frigul mușcător ne-a alungat și am plecat îmbujorați și entuziasmați, depănând impresii...

V-ar fi trecut prin cap să vă costumați așa? :-))

Citiți prima parte aici.

Doha de la A la Z (I)

2011-10-30T18:05:00.007+02:00

Alcool. Qatar fiind o țară musulmană, alcoolul este strict interzis și nu poate fi achiziționat decât în mod excepțional de la depozite speciale, pe baza unui permis eliberat la cerere. Nu veți descoperi alcool de cumpărat nicăieri în magazine și supermarketuri, iar la raioanele de băuturi singura bere disponibilă este cea fără alcool, cu varii arome de fructe. Veți găsi astfel de tipuri de bere de la toate marile companii producătoare, rămâne doar să vă hotărâți pe care o alegeți. Interdicția vizează doar comercializarea și consumul de alcool în spații publice, deci dacă chiar vă țipă buza după o bere veți putea să vă ostoiți pofta la orice restaurant sau bar din cadrul numeroaselor hoteluri cu multe stele din Doha ori chiar la voi acasă.

Balustrade. N-o să vă vină să credeți, dar Qatarul este probabil singura țară iar Doha singurul oraș din lume în care există meseria de...ștergător de balustrade. Pentru a se asigura că nicio bobiță de praf nu poposește nepoftită pe elegantele balustrade negre care delimitează promenada de locul de ancorare a iahturilor pe luxoasa insulă artificială The Pearl, personajul cu pămătuful le lustruiește ...din oră în oră (!). L-am văzut cu ochii mei cum se achita zelos de delicata sarcină și nu pot să zic decât: "Chapeau!"

Cămile. Pitorești și placide, cu sau fără botnițe colorate, însoțite sau nu de pui caraghioși și neajutorați, le întâlnești cam peste tot prin părțile acestea unde deșertul este rege. În apropierea souk-ului, la grădina zoologică, în piețele de cămile sau în cadrul faimoaselor "desert safaris" organizate pentru turiști, cămilele sunt omniprezente. Dacă ai un dram de curaj poți chiar să le și încaleci și să dai câteva ture sub privirea vigilentă a beduinilor care le vor dirija ținându-le de căpăstru. Atenție, coborârea poate fi cam dură, așa că dacă nu ții morțiș să aterizezi cu scăfârlia în nisip îți recomand să te ții zdravăn. Una dintre cele mai bune vești pe care le-am primit de când sunt aici este aceea că în apropiere de Doha se organizează de câteva ori pe an curse de cămile. Voi fi acolo cu siguranță cu prima ocazie :)

Deșert. Dacă ați prins drag de deșert sau pur și simplu nu l-ați văzut niciodată pe viu și vreți să schimbați lucrul acesta, rezervați-vă un loc într-una din mașinile de teren care pleacă pe înserat în așa-numitele "desert safaris" și prindeți-vă bine centura de siguranță pentru că se va lăsa cu o doză notabilă de adrenalină! După o porție consistentă de dune bashing care vă va purta în zbor săltat peste nesfârșite dune albe, pe alocuri brăzdate de urme de roți, și un popas binevenit pentru a vă scălda în apa călduță a oceanului, veți savura, tolăniți confortabil pe perne moi, bunătățile pregătite special pentru voi în cortul beduinilor, rememorând, probabil, episoade haioase de prin călătorii. În timp ce veți goni înapoi spre hotel după lăsarea nopții, scânteierea albicioasă a grăunțelor de nisip în bătaia farurilor vă va crea iluzia că vă aflați în mijlocul unui pustiu înzăpezit și vă veți simți transportați ca prin magie într-un cadru similar din trecut, o noapte laponă...sau cine știe :). Până să mă las din nou furată de visare trebuie neapărat să vă mai spun ceva: Dacă ați avut vreodată impresia că deșertul este același peste tot, e momentul să vă convingeți de contrariu!

Elefant. Văzut-ați vreodată un elefant măncător de...popcorn? Dacă nu, grădina zoologică din Doha este locul potrivit. Femela-elefant zâmbește frumos la cameră și face senzație de fiecare dată când dă ...trompa cu câte un vizitator mai neastâmpărat :).

Film. Unul dintre cele mai importante evenimente care au loc în Doha este cel cunoscut sub denumirea de Doha Tribeca Film Festival. Festivalul, al cărui inițiator este nimeni altul decât Robert De Niro, se află deja la a treia ediție și reunește anual nume mari ale cinematografiei mondiale. În cadrul ediției de anul acesta a avut loc premiera mondială a filmului "Black Gold" regizat de Jean-Jacques Annaud (cu Banderas în rolul principal), iar printre invitații faimoși care s-au aflat aici zilele trecute s-au numărat Robert De Niro, Antonio Banderas, J-J. Annaud, Freida Pinto și Omar Sharif.

Gondole. Ce legătură există între gondole și deșert?! S-ar zice că niciuna. Nu însă și când vine vorba de Qatar, locul unde nici un plan nu țintește prea sus, niciun efort nu este prea mare și nici o ambiție prea îndrăzneață. Așa că, de ceva vreme, în Doha te poți plimba bine-mersi cu gondola...iac-așa, în plin deșert. Unde? În Villaggio, mall-ul ridicat după chipul și asemănarea Veneției, străbătut de canale cu apă turcoaz pe care gondolieri asiatici te poartă alene pe sub poduri și printre felinare de care atârnă romantic mănunchiuri de plante agățătoare în culori pastelate.

Citește și:

Doha de la A la Z (II)

Doha de la A la Z (III)

Noaptea dovlecilor în Canada (I)

2011-10-28T10:26:00.003+03:00

Nu mă dau în vânt după sărbători importate, însă dacă am ocazia să văd pe viu un astfel de eveniment la el acasă, fiți siguri că sunt prima care sar în sus de bucurie și număr clipele până la mult așteptatul moment. Iar ocazia s-a ivit pe nepusă masă anul trecut în octombrie, când am făcut un ditamai saltul înaripat peste ocean și m-am trezit buimacă pe continentul american tocmai când toamna dăduse iama în paleta-i colorată, înzestrând frunzele cu hăinuțe noi și vesele care ar fi făcut să pălească de ciudă orice designer cu pretenții de mare inovator.

Prima și principala oprire a fost Montréal, orașul aflat în partea franceză a Canadei care are reputația de a fi unul dintre cele mai civilizate - dacă nu chiar cel mai civilizat - oraș din lume. După săptămâna petrecută acolo nu pot decât să întăresc această afirmație, m-am simțit excelent de la început până la sfârșit și n-am ce cârti oricât aș suci și aș răsuci tot ce-mi amintesc despre el. Hotelul m-a întâmpinat cu indicii clare a ceea ce avea să se petreacă în oraș în scurt timp, dar nu le-am observat decât ceva mai târziu, când mințile mele bulversate de diferența de fus orar s-au mai limpezit și am putut privi din nou în jur cu vigilența obișnuită.

Știam de la bun început că aveam să-mi petrec cea mai mare parte a timpului din Montréal singură - lucru relativ nou pentru mine - însă fusesem încredințată că nu-mi va fi deloc greu să mă descurc în oraș dat fiind străzile drepte și paralele dar și frecventele puncte de reper inconfundabile cu ajutorul cărora urma să-mi găsesc cu ușurință calea înapoi spre hotel. Așa că n-am stat prea mult pe gânduri și am plecat să explorez orașul. Și cum hoinăream eu așa de una singură pe străzi, minunându-mă și fotografiind toate cele ce-mi ieșeau în cale, fie ele în mișcare sau încremenite de cine știe cât amar de vreme, indiciile de care vă spuneam mai înainte au prins a se îndesi și am realizat că, deși sărbătoarea în sine nu avea să mă prindă în Montreal, pregătirile de Halloween erau în toi iar eu aterizasem nu doar în mijlocul unei toamne pe care o voi ține minte cât oi trăi, ci și în mijlocul lor!

La fiecare intersecție mai importantă, buticuri pitorești ademeneau trecătorii cu te miri ce flecuștețe de sezon, de la păpuși de paie, dulciuri captive în borcane mititele inscripționate în fel și chip, dovleci miniaturali, sticluțe cu conținut nedefinit precum și extrem de decorativele floarea-soarelui până la ghivece, șorțuri de bucătărie, traiste din pânză colorată și chiar...mături, însă nu banalele mături pe care le știm cu toții, ci unele special create cu această ocazie, negre și înfricoșătoare precum siluetele vrăjitoarelor care aveau să le încalece, poate, peste câteva nopți :). În supermarketuri și mall-uri, raioanele de haine se metamorfozaseră ca prin miracol, furându-ți acum privirea cu o colecție impresionantă de costume și alte piese de vestimentație destinate omuleților nerăbdători: omul-păianjen, prințese cu rochii prețioase și elaborate sau zâne suave cu aripioare străvezii, Superman, schelete, Batman și, desigur, caraghioșii pantaloni scurți minusculi imprimați cu tigve portocalii rânjind amenințător de pe fundalul întunecat. În baruri și cafenele, chelnerii dispăruseră cu desăvârșire înlocuiți fiind de personaje bizare cu măști, gheare, pălării țuguiate, cozi unduitoare de feline, peruci stridente și coarne de vikingi, în armonie perfectă cu semiobscuritatea întreruptă doar pe alocuri de zâmbetele grotești ale nelipsiților Jack-O'-Lantern.

Și am mers și am tot mers, străbătând orașul în lung și-n lat, câteva zile la rând, până ce într-una dintre ele picioarele mi s-au oprit singure iar privirea mi-a rămas pironită pe un ditamai panoul cocoțat pe clădirea de vizavi deasupra a ceea ce părea un magazin în fața căruia se formase o coadă șerpuitoare pe două rânduri. Pasămite nu toată lumea apucase să își facă cumpărăturile din timp, astfel încât îngroșau acum rândurile întârziaților în căutare de chilipiruri, peste care trona rânjetul disprețuitor al capului-de-dovleac ce anunța megavânzările de Halloween!

Transformările nu au ocolit nici hotelul la care stăteam, astfel că sălile de mese și câteva alte încăperi mai puțin folosite au fost năpădite treptat de pisici prevestitoare de nenoroc, păianjeni țesând pânze înșelătoare prin te miri ce cotloane întunecate, orologii vechi sunându-și tainic sunetele sumbre, corbi adăstând pe crengi subțiratice, încovoiate precum degetele descărnate ale unei umbre plăsmuite de întuneric înainte de a-și înhăța prada, schelete înecate în valuri de pene negre și locașuri funebre vegheate de siniștrii slujitori ai nopții...

Citiți continuarea aici.

Stai la...Melia Jardines del Teide, Tenerife - hotelul pentru care ai nevoie de hartă

2011-10-26T11:27:00.002+03:00

După cum vă povesteam în serialul meu despre delfini prietenoși, submarine galbene, vulcani încă activi și pești-spadă gigantici, în Tenerife cazarea ideală ar trebui să fie situată în sud, unde precipitațiile sunt ca și inexistente iar soarele strălucește mai mereu. S-ar putea să plătiți ceva în plus față de prețurile practicate în nordul insulei, însă la sfârșitul sejurului îmi veți da dreptate că a meritat. Și pentru că "sud" sună un pic cam prea abstract, nu mai pierd vremea și rostesc doar două cuvinte cu care nu aveți cum să dați greș: Costa Adeje. Dacă mai aveți și noroc de un hotel cu situare optimă, camere spațioase cu vedere la ocean, personal săritor și mâncare gustoasă și de calitate, cu siguranță nu veți uita prea curând preafrumoasa vacanță și, cine știe, într-o bună zi veți dori să povestiți și altora despre ea :-).

O zicală din cale afară de înțeleaptă spune că norocul și-l mai face omul și singur. După o serie de căutări febrile, rezervări anulate și reveniri asupra acestor rezervări, am dat din întâmplare peste Melia Jardines del Teide, hotel all-inclusive (nu ridicați sprânceana a dezaprobare, a fost prima și singura dată când am optat pentru acest gen de servicii și nu ne-a părut rău, dimpotrivă!) care părea a întruni condițiile de mai sus și multe altele la care nici măcar nu ne gândisem. Așa că nu am stat prea mult pe gânduri și ne-am rezervat o cameră cu ocean view la unul dintre etajele superioare. Am aflat ulterior că mai toate etajele au terase cu priveliști fantastice asupra locurilor, fie că este vorba de ocean, munți sau grădina interioară cu palmieri și vegetație bogată a hotelului. Și asta pentru că hotelul este situat pe un povârniș de deal care domină oceanul și toate celelalte hoteluri din Costa Adeje, prin urmare nici că am fi putut alege unul mai bun!

Cele 300 de camere și grădinile tropicale în suprafață de 12.000 mp (!) ale hotelului Melia Jardines del Teide sunt dispuse pe mai multe niveluri (6, dacă îmi aduc bine aminte), fiecare dintre acestea fiind dotat cu diferite facilități la care se ajunge relativ ușor pe scări sau cu unul dintre numeroasele lifturi. Spun "relativ" ușor pentru că, deși inițial am făcut ochii mari când recepționera ne-a înmânat - în premieră absolută - o hartă a hotelului, ulterior ne-am convins pe propria piele de utilitatea acesteia, pentru că da, oricât de greu vă vine a crede, te poți rătăci în incinta hotelului :-). Mai ales la început când încă nu știi care dintre lifturi în ce parte a clădirii duce sau cum ajungi rapid la restaurant, baruri, terase, discotecă (!), sala de fitness, mesele de ping-pong și jocuri (flipper, fotbal, etc.) și tot așa. Iar dacă oceanul vă va ține la distanță (deși în noiembrie când am fost noi apa avea temperatura ideală, nici prea-prea, nici foarte-foarte), cu siguranță vederea piscinelor vă va convinge că merită să dați plaja pe hotel măcar într-una din zile, și asta nu doar datorită limpezimii și culorii impecabile a apei, ci și pentru decorul în mijlocul căruia vă veți dori să înotați cât e ziulica de lungă. Ca să nu mai zic că la întoarcerea în cameră veți avea surpriza să treceți pe lângă o cascadă micuță încadrată de aceiași palmieri înalți și unduioși care vă vor captiva privirea peste tot, ba chiar și printr-o grotă artificială integrată armonios într-un hol de trecere al hotelului...

Plusuri:

- Nu știu cum sunt alte hoteluri all-inclusive, dar aici n-am dus lipsă de nimic, de la apă îmbuteliată la discreție până la cocktail-uri, bufet extrem de cuprinzător bazat în principal pe fructe de mare și specialități locale (trebuie să încercați cartofii fierți în coajă în apă de ocean, știu că sună simplu dar gustul este de excepție!), vinuri, sucuri ș.a.m.d.

- Hotelul oferă shuttle gratuit către plajele și centrul comercial din apropiere - sfatul meu personal însă este să vă folosiți propriile picioare, pe principiul mens sana in corpore sano :-)

- La 5-10 minute de hotel se află Playa del Duque cu nisip auriu adus din Sahara (dar și prețuri uriașe pentru șezlonguri și umbreluțe); dacă vă aventurați puțin mai departe veți da peste o plajă cu nisip vulcanic, cu promenadă și terase, cel puțin la fel de bună pentru a admira apusurile incredibile din Tenerife!

Minusuri:

- Mâncarea neconsumată până la răcire se aruncă, ceea ce ar fi bine într-un fel dacă n-ar fi rău...adică dacă în Africa cea de dincolo de ocean oamenii n-ar muri de foame :-(.

- Hotelul fiind situat pe deal, coborârea spre plajă e floare la ureche, urcușul repetat în schimb i-ar putea irita pe cei mai leneși dintre voi. Sigur că pentru astfel de cazuri există întotdeauna serviciul de transfer la și de la hotel despre care vă vorbeam mai sus.

Deci...când mergeți în Tenerife? :-)

Islanda - de la Sibiu la Doha via Nepal

2011-10-24T11:34:00.003+03:00

Sunt sigură că pe mulți dintre voi v-a cam pus în încurcătură titlul, așa că vă liniștesc asigurându-vă că nu, nu sunt într-o doagă și nici n-am descoperit în călătoriile mele vreo rută secretă care să sfideze rânduiala bine cunoscută de pe harta lumii. Dar chiar și așa, traseul de mai sus nu vi se va părea deloc mai puțin bizar când vă voi spune că a fost parcurs întocmai de o carte poștală islandeză oferită mie cu drag de Liliana la începutul verii. Și pentru că distanța dintre Sibiu și București într-o perioadă de frământări, decizii și despărțiri treptate este mai mare decât s-ar putea crede, Cătălin și Renate au preluat cartea poștală de la Liliana cu gândul de a mi-o înmâna când ne-am fi întâlnit la Doha, după cum plănuisem de ceva vreme. Ceea ce s-a și întâmplat, numai că înainte au plimbat cartea poștală și prin ...Nepal, unde au petrecut două săptămâni încărcate de aventuri. Nu știu ce părere are cartea poștală despre toate astea - tind să cred că neam de neamul ei nu a văzut atâtea - dar eu una am fost profund impresionată acum vreo două seri când a poposit în fine, după aproape 4 luni de zile, în mâinile mele, aici, în Qatar. Și, cine știe, dat fiind că tot pe blogul Lilianei am câștigat, cu articolul acesta, și ghidul Lonely Planet despre Islanda, mă gândesc că ar fi frumos din partea mea să îmi iau cât de curând inima în dinți și tălpile la spinare și să purced înspre acolo pentru a vedea cu ochii mei toate minunățiile la care deocamdată doar visez. Până una-alta le mulțumesc din suflet Lilianei, Renatei și lui Cătălin...mă conving pe zi ce trece că "departe" este incredibil de "aproape" câteodată iar partea cea mai frumoasă a călătoriilor sunt tot oamenii deosebiți pe care, dacă ești destul de norocos, soarta ți-i scoate în cale când te aștepți mai puțin.

Iar ție, lume mare, am să-ți spun doar atât: așa mărunți cum suntem, uneori te avem la degetul mic! :-)