Data trecută am aflat de la Ioana care sunt, în opinia ei, avantajele și dezavantajele jobului de "travel writer", cum sunt românii din străinătate și care ar fi regulile esențiale pentru a te adapta ca emigrant într-o țară străină, ne-am plimbat împreună prin Tarragona, Toscana, pe plaje, printre stânci pustii și într-o grădină mirifică, filosofând pe marginea conceptului de fericire, și am descoperit că pasiunea te poate ajuta să îți realizezi visele. Citiți mai jos continuarea interviului cu Ioana Budeanu, apoi click aici pentru a citi ce am răspuns eu la aceleași întrebări pe blogul Ioanei :).
13. Ce loc din lumea asta ar trebui văzut într-o viaţă de om? Ce loc nu recomanzi în ruptul capului?
Lumea asta este singurul lucru pe care îl avem. Ar trebui văzută toată, înţeleasă, învăţată...
14. Care este cartea ta de căpătâi (beletristică)? Dar cartea de călătorii care te-a inspirat şi te-a făcut să visezi cel mai mult?
Grea întrebare! Printre cărţile mele preferate stau acum Lust for Life, de Irving Stone, Trilogie murdară la Havana, de Gutierrez, mi-au plăcut cărţile Roxanei Valea despre Africa şi a Danielei Zeca "Istoria romanţată a unui safari". Însă cea mai mare inspiraţie mi-a adus-o filmul "Into the Wild".
15. Care a fost cel mai frumos moment de interacţiune / comunicare umană pe care l-ai trăit într-o călătorie?
O noapte perfectă şi rece de toamnă, în grădina unei vile din Toscana, când am discutat cu o italiancă frumoasă şi deşteaptă despre viaţă, Ceauşescu, călătorii, Berlusconi, comunism, copilărie, relaţii, iubire şi dor, la un pahar de limoncello.
16. Felul preferat de mâncare (de oriunde din lume)?
Pizza italiană din Milano.
17. Ai vreo frică mare legată de călătorii?
Am o oarecare frică de avion. Atât.
18. Care este cel mai mare regret din călătorii?
Că uneori trebuie să plec înainte de a înţelege complet un loc, de a-i descoperi sensul şi povestea.
19. Numeşte măcar un lucru pe care marea majoritate a cititorilor tăi nu-l ştiu despre tine.
Sunt mult mai optimistă decât par pe blog:)) În fiecare zi am îndoieli, am dureri, îmi pun întrebări despre locuri şi viaţă. Toate se rezolvă până seara, când stau în braţele iubitului meu. Ştiu că acolo sunt acasă.
20. Povesteşte-mi un lucru stânjenitor (dar haios, privind acum în urmă) care ţi s-a întâmplat în călătorii?
M-am urcat cu toate bagajele într-un tren greşit în Genova, iubitul meu rămăsese pe peron fără telefon şi bani, trenul a plecat şi eu am tras semnalul de alarmă. M-am certat îngrozitor cu italienii, care au spus că la ei nu se trage semnalul de alarma fără motiv, am coborât, am alergat peste linii cu toate genţile şi am prins alt tren înapoi. M-am speriat, apoi m-am amuzat.
21. Ce citat te-ar descrie cel mai bine şi de ce?
Clasicul: “Twenty years from now you will be more disappointed by the things that you didn’t do than by the ones you did do. So throw off the bowlines. Sail away from the safe harbor. Catch the trade winds in your sails. Explore. Dream. Discover.” - Mark Twain.
Dar şi: "If being sane is thinking there's something wrong with being different... I'd rather be completely fucking mental." Sau: "People say that you're going the wrong way when it's simply a way of your own."
22. Ce reproş ai să le faci românilor călători?
Turiştilor le-aş reproşa că nu îşi deschid ochii, că nu văd mai departe, că nu înţeleg, că duc prea multe bagaje, că îşi fac prea multe griji. Adevăraţilor călători le-aş spune să scrie mai mult şi mai bine despre drumul lor.
23. Care sunt cele mai năstruşnice destinaţii la care visezi?
Madagascar.
24. De ce consideri că blogul tău este special? De ce te-ar citi cineva taman pe tine si nu pe... Xulescu?
Nu este neapărat special - are o anumită emoţie, îţi dă o anumită stare. Am un condei uneori ascuţit, alteori blând ca o boare de vânt, surprinzător şi tenace. Sunt un jurnalist pasionat, nu fac niciodată treaba pe jumătate. Încerc să ating perfecţiunea. Nu vreau să câştig bani din blog, ci doar câte un comentariu de încurajare:)) Am o comunitate mică, dar grozavă. Sunt mereu alături de mine. Şi le sunt recunoscătoare.
Dacă ți-a plăcut interviul cu Ioana, urmărește-o și de acum înainte pe blogul Ioana Budeanu!
Citește și:













7 comentarii:
Interviul cu Ioana este pentru mine o pagina a vietii , pe care am deschis-o si-mi pare bine ca am facut-o ! Am aflat aici cam care ar putea fi intrebarile esentiale carora ar trebui sa ne raspundem uitandu-ne in oglinda ...
Ma bucur, Radu, si cu siguranta Ioana se va bucura si ea citind asta :-)
Ai o leapsa de la mine http://andreeaiuliatoma.blogspot.com/2011/12/ce-poti-face-cu-83-de-lei.html
Ok, Andreea, mersi :-)
Seara bună, Ioana!
Frumoasă ideea interviului „în oglindă”. Bună oportunitate să descopăr, dincolo de pasiunea voastră comună pentru „hălăduit” prin lume, feliuțe de suflet cald.
Mulțumesc, totodată, pentru că m-ai ajutat să descopăr încă o Ioană cu atâta miere-n vorbe!!
@Bubumaia: Noi va multumim voua, celor care ne cititi! :-)
Multumesc si eu din suflet pentru cuvintele frumoase si pentru ca ne cititi:) M-au emotionat mesajele voastre si ma bucur ca v-a placut ideea cu interviul in oglinda.
Trimiteţi un comentariu